Sfântul Josemaría

Trebuie să-l contemplăm pe Pruncul Isus, Iubirea noastră, în leagăn. Trebuie să-l contemplăm conştienţi că suntem în faţa unui mister

Prin Botez suntem cu adevărat fii ai lui Dumnezeu, iar această filiație – nu un efort voluntarist – este temelia vieții creștine și rădăcina bucuriei, a încrederii și a păcii.

„Sunt inimi care se închid față de lumina credinței. Idealurile de pace, de reconciliere și de fraternitate sunt acceptate și proclamate, dar – nu de puține ori – sunt contrazise de fapte. Unii oameni se străduiesc în zadar să încătușeze vocea lui Dumnezeu, împiedicând răspândirea ei fie prin forța brută, fie printr-o armă mai puțin zgomotoasă, dar poate mai cruntă, pentru că amorțește spiritul: indiferența” (E Cristos care trece, nr. 150)

Apoi cei unsprezece discipoli au mers în Galileea, pe muntele hotărât lor de Isus. Cum L-au văzut, s-au prosternat în fața Lui, dar unii se îndoiau.

Când mă gândesc la căminele creștine, îmi place să mi le imaginez luminoase și vesele, precum a fost cea a Sfintei Familii.

Timpul Adventului este un timp de speranță. Întreaga panoramă a vocației noastre creștine, acea unitate de viață care are ca nucleu prezența lui Dumnezeu, Tatăl nostru, poate și trebuie să fie o realitate zilnică.

Mi-ai scris: „A te ruga înseamnă a vorbi cu Dumnezeu. Dar, despre ce?” — Despre ce? Despre El, despre tine: bucurii, tristeți, succese și înfrângeri, ambiții nobile, preocupări zilnice… slăbiciuni!

Înregistrare a Sfântului Josemaría la Roma în Crăciunul din anul 1972, cu pruncul Isus în brațe, împreună cu unii credincioși Opus Dei.

Sprijină-te pe filiația divină. Dumnezeu este un Tată, – Tatăl tău! – plin de afecțiune, de o infinită iubire. (Forja, nr. 331)

A scris Sf. Josemaría: „Viaţa ta interioară precis trebuie să însemne: să începi... şi să reîncepi”

Înainte de Sărbătoarea Paștelui, știind Isus că Îi venise ceasul să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai Săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârșit. (In 13,1)

Învățător al vieții interioare, muncitor angajat în sarcina sa, slujitor fidel al lui Dumnezeu în relație continuă cu Isus: acesta este Iosif.

Ne aflăm în timpul Crăciunului. Ne vin în minte diversele evenimente și împrejurări din jurul nașterii Fiului lui Dumnezeu, iar privirea noastră se oprește la grota din Betleem.

Îmi place această deviză: „fiecare călător să-şi urmeze drumul”, acela pe care Dumnezeu i l-a indicat, cu fidelitate, cu dragoste, chiar dacă îi este greu. Sfântul Josemaría Escrivá, în cartea Brazdă, nr. 231

În ultima duminică a anului liturgic se celebrează solemnitatea lui Isus Cristos, Regele Universului. Isus Cristos este numit „rege” pentru o împărăție care nu va avea sfârșit. Regalitatea Lui a rămas ascunsă în cei treizeci de ani ai vieții Sale la Nazaret.

Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă și alergând, l-a îmbrățișat și l-a sărutat.

Un om sau o societate care nu reacționează înaintea necazurilor sau nedreptăților și care nu se străduiește să le atenueze, nu este un om sau o societate care să se ridice la înălțimea dragostei Inimii lui Cristos. (Sf. Josemaría, E Cristos care trece, nr. 167)

Prin Botez, Dumnezeu Tatăl Nostru a luat în stăpânire viețile noastre, ne-a încorporat în viața lui Cristos și ne-a trimis pe Duhul Sfânt. Forța și puterea lui Dumnezeu iluminează fața pământului. (Sfântul Rozariu, primul mister de lumină)

Eu îți voi spune care sunt comorile omului pe pământ, pentru ca să nu le risipești: foame, sete, căldură, frig, durere, necinste, sărăcie, singurătate, trădare, calomnie, închisoare… (Drum, nr. 194)

Pentru că Maria este Mamă, devoțiunea față de ea ne învață să fim copii: să iubim cu adevărat, fără măsură; să fim simpli, fără acele complicații care se nasc din egoismul. (E Cristos care trece, nr. 143)

În această lucrare care începe să se realizeze în lume, Dumnezeu a voit să fim cooperatorii săi, a voit să îmbrăţişeze riscul libertăţii noastre. Contemplarea imagini lui Isus în ieslea din Betleem îmi mişcă în profunzime sufletul: este un copil fără apărare, incapabil de a opune rezistenţă. Dumnezeu se încredinţează în mâinile oamenilor, se apropie şi se coboară până la noi.