A sosit Adventul. Timp nimerit ca să-ți reînnoiești dorința, dorul, așteptarea ta sinceră a venirii lui Cristos: a venirii Sale de zi cu zi în sufletul tău, grație Euharistiei! „Ecce veniet!” — Iată, Vine! ne spune Biserica spre a ne încuraja.

Forja, nr. 548

Caută unirea cu Dumnezeu și umple-te de speranță — virtute atât de sigură! — pentru că grație luminii milei Sale, Isus te va călăuzi chiar în mijlocul celei mai sumbre nopți.

Forja, nr. 293

Astăzi începe timpul Adventului, și este bine că am luat în considerare capcanele acestor dușmani ai sufletului: dezordinea senzualității și frivolitatea; nebunia rațiunii care se opune Domnului; prezumția trufașă, care sterilizează iubirea față de Dumnezeu și față de creaturi. Toate aceste situații ale stării de spirit sunt obstacole reale, iar puterea lor tulburătoare este mare. De aceea liturgia ne face să implorăm milostivirea dumnezeiască: Către Tine, Doamne, înalț sufletul meu, Dumnezeul meu, mă încred în Tine; să nu fiu făcut de rușine, ca să nu râdă de mine dușmanii mei! (Ps 24,1-3), ne-am rugat la începutul Liturghiei. Iar în antifona de la Ofertoriu vom repeta: sper în Tine, să nu mă fac de rușine!

Acum că vremea mântuirii se apropie, este mângâietor să auzim de pe buzele Sfântului Paul că, atunci când s-a arătat bunătatea și iubirea de oameni a lui Dumnezeu Mântuitorul nostru, nu prin faptele pe care le-am fi făcut noi în dreptate, ci după îndurare, El ne-a mântuit (Tit 3,4-5).

E Cristos care trece, nr. 7

Deschideți-vă ochii și ridicați-vă capul, pentru că se apropie eliberarea voastră (Lc 21,28), am citit în Evanghelie. Timpul Adventului este un timp de speranță. Întreaga panoramă a vocației noastre creștine, acea unitate de viață care are ca nucleu prezența lui Dumnezeu, Tatăl nostru, poate și trebuie să fie o realitate zilnică.

Nu am dorit să vă spun mai multe în această primă duminică din Advent, când începem să numărăm zilele care ne apropie de Nașterea Mântuitorului. Am văzut realitatea vocației creștine; cum Domnul S-a încrezut în noi ca să conducem suflete spre sfințenie, pentru a le aduce mai aproape de El, să le unim cu Biserica, să extindem Împărăția lui Dumnezeu în toate inimile. Domnul ne vrea dăruiți, fideli, delicați, iubitori. El ne dorește sfinți, și foarte apropiați de El.

E Cristos care trece, nr. 11

Iesus Christus, Deus Homo, Isus Cristos Dumnezeu-Om. Una dintre magnalia Dei, faptele mărețe ale lui Dumnezeu, la care trebuie să medităm și pentru care trebuie să-I mulțumim Domnului care a venit ca să aducă pe Pământ pacea oamenilor pe care El îi iubește (Lc 2,14). Tuturor oamenilor care vor să-și unească voința lor cu buna Voință a lui Dumnezeu: nu numai celor bogați, nici doar celor săraci!, tuturor oamenilor, tuturor fraților! Căci toți suntem frați în Isus, copii ai lui Dumnezeu, frați ai lui Cristos: Mama Lui este Mama noastră.

Este necesar să ne uităm la Prunc, Iubirea noastră, în leagăn. Trebuie să-L privim știind că ne aflăm în fața unui mister. Trebuie să acceptăm misterul prin credință și, tot prin credință, să pătrundem în conținutul lui. Pentru aceasta avem nevoie de dispozițiile smerite ale sufletului creștin: să nu dorim să reducem măreția lui Dumnezeu la săracele noastre concepte, la explicațiile noastre omenești, ci să înțelegem că acest mister, în întunericul lui, este o lumină care călăuzește viața oamenilor.

E Cristos care trece, nr. 13