Parabola semănătorului

„Sunt oameni care se închid faţă de lumina credinţei. Idealurile de pace, de concordie, de fraternitate sunt primite şi proclamate, dar adesea sunt dezminţite de fapte. Unii, apoi, se obosesc inutil să întemniţeze glasul lui Dumnezeu, împiedicându-i difuziunea cu forţa brută sau cu o armă mai puţin zgomotoasă, dar poate mai crudă, pentru că face insensibil spiritul: indiferenţa” Este Isus care trece, 150

Texte pentru meditație

Pe când îl însoţea o mulţime mare şi veneau la el din fiecare cetate, le-a vorbit printr-o parabolă: "Semănătorul a ieşit să-şi semene sămânţa. În timp ce semăna, o parte a căzut de-a lungul drumului, dar a fost călcată în picioare şi păsările cerului au mâncat-o. (Lc 8, 4-5)

„Sunt oameni care se închid faţă de lumina credinţei. Idealurile de pace, de concordie, de fraternitate sunt primite şi proclamate, dar adesea sunt dezminţite de fapte. Unii, apoi, se obosesc inutil să întemniţeze glasul lui Dumnezeu, împiedicându-i difuziunea cu forţa brută sau cu o armă mai puţin zgomotoasă, dar poate mai crudă, pentru că face insensibil spiritul: indiferenţa”

Este Isus care trece, 150

O altă parte cade pe piatră şi abia încolţită se usucă din lipsă de umiditate (...).

Cei de pe piatră sunt aceia care, când ascultă, primesc cu bucurie cuvântul, dar nu au rădăcină; cred pentru un anumit timp, dar în ceasul ispitirii se leapădă (Lc 8, 6 şi 13).

„Atâţia îşi spun creştini – pentru că sunt botezaţi şi primesc sacramentele – dar se dezvăluie necinstiţi, falşi, ipocriţi, mândri... Şi cad cu capul în jos. Par ca nişte stele care strălucesc un moment pe cer, dar cad fără remediu. Dacă acceptăm responsabilitatea de a fi fiii săi, vom vedea că Dumnezeu ne vrea mai mult oameni. Capul trebuie să ajungă la cer, dar picioarele trebuie să se sprijine solid pe pământ. Preţul de a trăi creştini nu este renunţarea de a fi oameni sau renunţarea la efortul de a dobândi acele virtuţi pe care unii le posedă chiar fără a-l cunoaşte pe Cristos. Preţul oricărui creştin este Sângele răscumpărător al lui Isus Domnul nostru care ne vrea – repet – foarte umani şi foarte divini, constanţi în datoria zilnică de a-l imita pe El, perfectus Deus, perfectus homo”.

Prietenii lui Dumnezeu, 75

O altă sămânţă cade în mijlocul spinilor, şi spinii, crescuţi împreună cu ea,o sufocă (...) Sămânţa căzută în mijlocul spinilor sunt aceia care, după ce au ascultat, umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii şi nu ajung la coacere. (Lc 8, 7 şi 14).

Să nu te simţi ruşinat când descoperi că ai în inimă fomes peccati, această înclinare spre rău care te va însoţi atâta timp cât vei trăi, întrucât nimeni nu este scutit de povara aceasta.

Nici o ruşine! Domnul, care este atotputernic şi milostiv ne-a dat toate mijloacele necesare spre a domina această înclinare: sacramentele, viaţa de evlavie, truda ta, dacă o sfinţeşti.

—Recurge cu perseverenţă la aceste mijloace, fiind gata să începi şi să reîncepi fără a te descuraja.

Forja, 119

O altă cade pe pământ bun, a crescut şi a rodit de o sută de ori mai mult (...) . Sunt aceia care, după ce au ascultat cuvântul cu o inimă bună şi curată, îl păzesc şi aduc roade prin statornicia lor (Lc 8, 8 şi 15).

„Privind în jurul nostru această lume pe care o iubim, pentru că este opera divină, constatăm că parabola devine realitate: cuvântul lui Isus este rodnic şi trezeşte în multe suflete dorinţa de dăruire şi de fidelitate. Viaţa şi operele acelora care s-au pus în slujirea lui Dumnezeu au schimbat chipul istoriei, aşa încât mulţi din aceia care nu-l cunosc pe Domnul sunt împinşi – poate fără să o ştie – de idealuri generate de creştinism”

Este Isus care trece, 150