Parabola semănătorului

„Sunt inimi care se închid față de lumina credinței. Idealurile de pace, de reconciliere și de fraternitate sunt acceptate și proclamate, dar – nu de puține ori – sunt contrazise de fapte. Unii oameni se străduiesc în zadar să încătușeze vocea lui Dumnezeu, împiedicând răspândirea ei fie prin forța brută, fie printr-o armă mai puțin zgomotoasă, dar poate mai cruntă, pentru că amorțește spiritul: indiferența” (E Cristos care trece, nr. 150)

Pe când Îl însoțea o mulțime mare și veneau la El din fiecare cetate, le-a vorbit printr-o parabolă: „Semănătorul a ieșit să-și semene sămânța. În timp ce semăna, o parte a căzut de-a lungul drumului, dar a fost călcată în picioare și păsările cerului au devorat-o. (Lc 8,4-5)

„Vedem, totodată, că o parte din sămânță cade pe pământ sterp sau printre spini și ciulini: sunt inimi care se închid față de lumina credinței. Idealurile de pace, de reconciliere și de fraternitate sunt acceptate și proclamate, dar – nu de puține ori – sunt contrazise de fapte. Unii oameni se străduiesc în zadar să încătușeze vocea lui Dumnezeu, împiedicând răspândirea ei fie prin forța brută, fie printr-o armă mai puțin zgomotoasă, dar poate mai cruntă, pentru că amorțește spiritul: indiferența”.

E Cristos care trece, nr. 150

O altă [parte] a căzut pe piatră și după ce a răsărit, s-a uscat pentru că nu avea umezeală (...).

Cei de pe piatră sunt aceia care, când ascultă cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină: ei cred pentru un timp, dar în momentul încercării, dau înapoi (Lc 8,6 și 13).

„Ați observat, poate, alte cazuri, într-un anumit sens opuse: atâția oameni care își spun creștini – pentru că au fost botezați și primesc și alte sacramente –, dar care se arată neloiali, mincinoși, nesinceri, mândri... Și cad dintr-o lovitură. Par stele care strălucesc un moment pe cer și, imediat, cad fără întoarcere. Dacă acceptăm responsabilitatea noastră de fii ai Săi, Dumnezeu ne vrea foarte umani. Capul să atingă cerul, dar tălpile să pășească sigure pe pământ. Prețul pentru a trăi creștinește nu este să încetezi de a fi om sau de a abdica de la efortul de a dobândi aceste virtuți pe care unii le au, chiar dacă nu Îl cunosc pe Cristos. Prețul fiecărui creștin este sângele răscumpărător al Domnului nostru, care ne vrea – insist – foarte umani și foarte divini, cu strădania zilnică de a-L imita pe El, care este perfectus Deus, perfectus homo”.

Prietenii lui Dumnezeu, nr. 75

Altă [parte] a căzut în mijlocul spinilor, dar spinii, crescând în același timp, au înăbușit-o (...). Ceea ce a căzut între spini sunt cei care ascultă, dar, cu timpul, sunt înăbușiți de griji, bogății și plăcerile vieții și nu ajung să rodească (Lc 8,7 și 14).

Să nu te simți rușinat când descoperi că ai în inimă fomes peccati, această înclinare spre rău care te va însoți atâta timp cât vei trăi, întrucât nimeni nu este scutit de povara aceasta.

Nici o rușine! Domnul, care este atotputernic și milostiv, ne-a dat toate mijloacele necesare spre a domina această înclinare: sacramentele, viața de evlavie, truda ta, dacă o sfințești.

— Recurge cu perseverență la aceste mijloace, fiind gata să începi și să reîncepi fără a te descuraja.

Forja, nr. 119

Iar altă [parte] a căzut în pământ bun și, crescând, a dat rod însutit (...). Iar ceea ce a căzut în pământ bun sunt aceia care, ascultând cuvântul cu inimă curată și generoasă, îl păstrează și aduc roade întru răbdare (Lc 8,8 și 15).

„Dacă ne uităm în jurul nostru, la această lume pe care o iubim pentru că este o creație divină, vom observa că parabola se împlinește: cuvântul lui Isus Cristos este roditor, trezește în multe suflete dorința de dăruire și fidelitate. Viața și comportamentul celor care Îl slujesc pe Dumnezeu au schimbat istoria, și chiar mulți dintre cei care nu-L cunosc pe Domnul sunt mișcați – poate fără să știe – de idealuri născute din creștinism”.

E Cristos care trece, nr. 150