Înainte de sărbătoarea Paştelui, ştiind Isus că îi venise ceasul să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit. (In 13,1)

„Acest verset din sf. Ioan anunţă pe cititorul evangheliei sale că ceva mare va avea loc în această zi. Este o introducere plină de afecţiune, paralelă cu cea pe care sf. Luca o relatează: Am dorit cu ardoare să mănânc acest Paşte cu voi, înainte de pătimirea mea (Lc 22, 15)”

Este Isus care trece, 83

„În timpul Ultimei Cine, când Isus a pregătit totul pentru a lua rămas bun de la discipolii săi, ei încă o dată s-au încleştat într-o ceartă despre cine trebuie să fie considerat cel mai mare din acel grup de aleşi. Isus s-a ridicat de la masă, şi-a depus veşmintele şi, luând un ştergar, s-a încins cu el. Apoi turnă apă în lighean şi a început să spele picioarele discipolilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins (In 13, 4-5).

Din nou predică cu exemplul, cu faptele. În faţa discipolilor care discutau din motive de mândrie şi de vanitate, Isus se umileşte şi împlineşte cu bucurie oficiul de servitor. Apoi, când se întoarce la masă, comentează: Ştiţi ce am făcut? Voi mă numiţi Învăţător şi Domn şi spuneţi bine, pentru că sunt. Dacă deci eu, Domnul şi Învăţătorul, am spălat picioarele voastre, şi voi trebuie să vă spălaţi picioarele unii altora (In 13, 12-14). Mă mişcă delicateţea lui Isus, pentru că nu spune: Dacă eu am făcut aceasta, cu cât mai mult trebuie să faceţi voi! Se pune pe acelaşi plan, nu obligă: corectează cu iubire lipsa de generozitate a acelor oameni.

Ca şi primilor doisprezece, aşa şi nouă Domnul ne poate sugera şi sugerează mereu: exemplum dedi vobis (In 13, 15), v-am dat un exemplu de umilinţă. M-am făcut slujitor, pentru ca voi să învăţaţi, cu inimă umilă şi blândă, să slujiţi pe toţi oamenii”

Prietenii lui Dumnezeu, 103

„În timp ce se apropia momentul Pătimirii, Inima lui Cristos, înconjurată de cei care îi iubeşte, trimite inefabile străluciri de lumină: Vă dau o poruncă nouă, încredinţează a lor săi: Să vă iubiţi unii pe alţii; aşa cum eu v-am iubit pe voi, la fel să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Din aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei, dacă aveţi iubire unii pentru alţii (In 13, 34 – 35) (...)

Doamne, de ce numeşti „nouă” această poruncă? Am ascultat de curând că iubirea faţă de aproapele era prescrisă deja în Vechiul Testament, şi desigur vă aduceţi aminte că Isus, la începutul vieţii publice, a amplificat, cu generozitate divină, aceste exigenţe: Aţi auzit că s-a spus: Iubeşte-l pe aproapele tău şi urăşte-l pe duşmanul tău; dar eu vă spun: iubiţi pe duşmanii voştri şi rugaţi-vă pentru prigonitorii voştri (Mt 5, 43- 44).

Doamne, permite-ne să insistăm: de ce numeşti „nou” acest precept? În acea noapte, înainte de a te jertfi pe Cruce, în timpul acelui colocviu de neuitat cu cei care – în ciuda mizeriilor şi slăbiciunilor lor personale, atât de asemănătoare cu ale noastre – te-au însoţit până la Ierusalim, Tu ne-ai revelat măsura nebănuită a carităţii: cum eu v-am iubit pe voi. Cât de bine te înţelegeau Apostolii, care au fost martorii iubirii tale insondabile! Vestirea şi exemplul Învăţătorului sunt clare, precise. Le-a subliniat cu faptele doctrina.

(...) Isus Cristos, Domnul nostru, s-a întrupat şi a luat natura noastră pentru a se propune omenirii ca model al tuturor virtuţilor. Învăţaţi de la mine – este chemarea – căci sunt blând şi smerit cu Inima (Mt 11, 29).

Prin urmare, când explică Apostolilor semnul după care vor fi recunoscuţi drept creştini, nu spune: „Pentru că sunteţi umili”. El este curăţia cea mai sublimă, Mielul nepătat. Nimic nu putea să păteze sfinţenia sa perfectă, fără umbră. Şi totuşi nu spune: „Vor înţelege că sunteţi discipolii mei pentru că sunteţi caşti şi puri”. A umblat prin lume în cea mai completă detaşare de bunurile pământului. El este Creatorul şi Domnul universului, şi nu avea nici unde să-şi plece capul. Dar nu spune: „Vă vor recunoaşte ca ai mei pentru că nu v-aţi ataşat de bogăţii”. Rămâne timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi în pustiu, postind riguros, înainte de a se dedica predicării Evangheliei. Şi tot nu spune a lor săi: Vor înţelege că slujiţi Domnului pentru că nu sunteţi mâncăcioşi şi beţivi”. Caracteristica distinctivă a Apostolilor, a adevăraţilor creştini din toate timpurile, am ascultat-o: Din aceasta – numai pentru aceasta – toţi vor şti că sunteţi discipolii mei, dacă veţi avea iubire unii pentru alţii”

Prietenii lui Dumnezeu, 222-224