Sfântul Josemaría, sărbătorit la București și Bacău: chemarea universală la sfințenie în viața obișnuită
Cu prilejul sărbătorii liturgice a Sfântului Josemaría Escrivá, întemeietorul Opus Dei, au fost celebrate două Sfinte Liturghii în comunitățile catolice din București și Bacău, reunind credincioși, colaboratori și prieteni ai Opus Dei în jurul Euharistiei și al mesajului mereu actual al sfântului spaniol.
Alegerea Apostolilor
Săraci, ignoranți. Și nici măcar simpli, fără complicații. În ciuda limitelor lor, erau ambițioși.
Sfânta Maria a Păcii: biserica prelaturii Opus Dei
Pe 24 ianuarie celebrăm sărbătoarea Sfintei Maria a Păcii. Este vorba despre invocarea mariană căreia îi este dedicată biserica prelaturii Opus Dei din Roma, locul în care odihnesc rămășițele pământești ale Sfântului Josemaría Escrivá. Ceremonia de sfințire a fost oficiată de Fericitul Alvaro del Portillo la 2 mai 1986.
În ce constă un curs de retragere?
Cursul de retragere este o pauză anuală de câteva zile pentru a-L întâlni pe Dumnezeu într-un climat de tăcere și rugăciune. Mai mult decât o simplă revizuire spirituală, este o ocazie privilegiată de a crește în iubirea față de Dumnezeu, de a ne cunoaște mai bine pe noi înșine și de a-L cunoaște mai mult pe El. Este un timp pentru a reînnoi convingerile de credință, pentru a ne lăsa luminați și pentru a descoperi, cu seninătate și profunzime, în ce aspecte putem progresa în viața noastră creștină.
Isus s-a născut la Betleem sau la Nazaret?
Pentru că Isus, care era din Nazaret (a crescut acolo), s-a născut la Betleem, evangheliştii identifică în textele Vechiului Testament împlinirea în El a acestei trăsături mesianice. Părerea unanim acceptată astăzi de specialişti este că nu există argumente solide care să contrazică mărturiile evangheliilor şi tradiția: Isus s-a născut la Betleem, în ludeea, pe vremea regelui Irod.
Sfinte Liturghii în cinstea Sfântului Josemaría în România
Joi, 25 iunie, și vineri, 26 iunie, vor avea loc două Sfinte Liturghii solemne, la București și, respectiv, la Bacău, cu ocazia sărbătorii Sfântului Josemaría Escrivá.
Scrisoarea sfântului Josemaría despre lucrarea Sfântului Gabriel
Cu ocazia sărbătorii Sfântului Josemaría oferim un e-book cu această Scrisoare tradusă în limba română, care poartă numărul 29 în ediția Colecției de Opere complete. Ea tratează despre lucrarea Sfântului Gabriel, unul dintre apostolatele — poate cel mai extins în prezent — pe care îl desfășoară Opus Dei în rândul persoanelor care au depășit deja vârsta tinereții și care, în general, se simt chemate să urmeze calea căsătoriei.
Novena muncii la Sfântul Josemaría
Cu ocazia sărbătoarii Sfântului Josemaría (26 iunie) vă oferim textul unei novene pe care o puteţi rosti în fiecare zi, pentru a-i oferi lui Dumnezeu munca sau pentru a găsi un loc de muncă.
Mesaj al Prelatului (14 iunie 2026)
Prelatul Opus Dei invită la aprofundarea virtuții sărăciei ca drum spre libertatea interioară, iubirea față de Dumnezeu și rodnicia apostolică.
Noi Mediterane (III): «De la Rana mâinii drepte…»
Să pătrundem în rănile lui Cristos: să ne lăsăm atinşi de Iubirea lui Dumnezeu şi să-l atingem pe Dumnezeu prin pe cei care suferă. Un drum al contemplării şi al compasiunii.









