Cuprins

1. Ce este după moarte? Îl judecă Dumnezeu pe fiecare om după viața lui?

2. Cine ajunge în cer? Cum este cerul?

3. Ce este purgatoriul? Este pentru totdeauna?

4. Există iadul?

5. Când va fi judecata de pe urmă? În ce va consta?

6. La sfârșitul timpurilor Dumnezeu a făgăduit ceruri noi și un pământ nou. La ce trebuie să ne așteptăm?

7. De ce să ne rugăm pentru cei răposați? Explicații din Catehismul Bisericii Catolice.

Câteva resurse pentru luna noiembrie, pe care Biserica o dedică rugăciunii într-un mod deosebit pentru credincioșii răposați

În Cărțile Sfinte se numesc Realitățile de pe urmă lucrurile care i se vor întâmpla omului la sfârșitul vieții sale: moartea, judecata, destinul veșnic — cerul sau iadul. 

Biserica le face prezente în mod deosebit în luna noiembrie. Prin liturgie, creștinii sunt invitați să mediteze asupra acestor realități.

• Muntele Fericirilor: Toți Sfinții

• Rezumate ale credinței creștine: Tema 11. Învierea, Înălțarea și a doua venire a lui Isus Cristos.
• Rezumate ale credinței creștine: Tema 16. Cred în comuniunea sfinților trupului și în iertarea păcatelor.
• Rugăciuni pentru cei răposați (Carte de rugăciuni)
• Comentariu la Evanghelia din 1 noiembrie: Toți Sfinții.
• Comentariu la Evanghelia din 2 noiembrie: toți credincioșii răposați.

1. Ce este după moarte? Îl judecă Dumnezeu pe fiecare om după viața lui?

Catehismul Bisericii Catolice învață că «moartea pune capăt vieții oamenilor ca timp oferit pentru primirea sau refuzarea harului dumnezeiesc manifestat în Cristos».

«Fiecare om primește în sufletul său nemuritor răsplata veșnică îndată după moarte, la o judecată particulară care îi pune viața în relație cu Cristos, fie trecând printr-o purificare, fie intrând imediat în fericirea cerului, fie osândindu-se îndată pentru totdeauna». În acest sens, sfântul Ioan al Crucii vorbește despre judecata particulară a fiecărei persoane, arătând că «în seara vieții noastre vom fi judecați după iubire». (Catehismul Bisericii Catolice, nn. 1021-1022).

Să medităm cu sfântul Josemaría

Totul se repară, în afară de moarte… Și moartea repară totul. Brazdă, nr. 878.

Senin în fața morții: iată cum te vreau! – Nu cu stoicismul rece al unui păgân, ci cu fervoarea unui copil al lui Dumnezeu, care știe că viața se schimbă, nu se sfârșește. – A muri?... A trăi! Brazdă, nr. 876.

Nu face din moarte o tragedie, pentru că nu este! Numai niște copii indiferenți nu se bucură să își întâlnească părinții. Brazdă, nr. 885.

Adevăratul creștin este totdeauna gata să apară în fața lui Dumnezeu. Pentru că – dacă luptă pentru a trăi ca un om al lui Cristos – este în fiecare clipă pregătit să-și îndeplinească datoria. Brazdă, nr. 875.

„Am zâmbit când ați vorbit despre «socoteala» pe care Mântuitorul are să v-o ceară dumneavoastră. Nu, pentru dumneavoastră toți, El nu va fi Judecător — în sensul aspru al cuvântului — ci doar simplu, Isus”. — Această frază, scrisă de un Episcop sfânt, care a mângâiat multe inimi întristate, poate să aducă multă mângâiere inimii tale. Drum, nr. 168.

2. Cine ajunge în cer? Cum este cerul?

Cerul este „scopul ultim și realizarea aspirațiilor celor mai profunde ale omului, starea de fericire supremă și definitivă”. Iar sfântul Paul scrie: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor care Îl iubesc pe El” (1 Cor 2,9).

După judecata particulară, cei care mor în harul și prietenia lui Dumnezeu și care sunt complet purificați merg în cer. Trăiesc în Dumnezeu, Îl văd așa cum este. Sunt pentru totdeauna cu Cristos. Sunt pentru totdeauna asemănători lui Dumnezeu, se bucură de fericirea Lui, de Binele Lui, de Adevărul și de Frumusețea lui Dumnezeu.

Această viață desăvârșită, această comuniune de viață și de iubire cu Preasfânta Treime, cu Fecioara Maria, cu îngerii și cu toți fericiții este numită „cer”. Cristos este Cel care, prin moartea și învierea Sa, ne-a „deschis” cerul. A trăi în cer înseamnă „a fi cu Cristos” (cf. In 14,3; Fil 1,23; 1 Tes 4,17). Cei care ajung în cer trăiesc „în El”, ba mai mult, își găsesc acolo adevărata identitate. (Catehismul Bisericii Catolice, nn. 1023-1026)

Să medităm cu sfântul Josemaría

Oamenii mint când, în legătură cu cele vremelnice, ei spun „pentru totdeauna”. Este total adevărat numai acel „pentru totdeauna” al eternității. — Așadar, trăiește cu o credință care să te facă să savurezi mierea desfătărilor cerești, gândindu-te la acea eternitate care există „pentru totdeauna”! Forja, nr. 999.

Gândește-te cât de plăcută Îi este Domnului tămâia care se arde în cinstea Sa. Gândește-te de asemenea la puțina valoare a lucrurilor de pe pământ, care abia începute, se termină… În schimb, în Cer te așteaptă o mare Iubire: acolo nici decepții, nici înșelăciune, ci toată iubirea, toată frumusețea, toată măreția, toată știința din lume…! Și fără saț: te va satisface fără să te sature. Forja, nr. 995.

Dacă transformăm proiectele temporale în obiective absolute, anulând orizontul lăcașului veșnic și scopul pentru care am fost creați – a-L iubi și a-L mări pe Domnul, și a-L avea apoi, în cer –, cele mai strălucite intenții se transformă în trădări și inclusiv în vehicul de înjosire a creaturilor. Amintiți-vă sincera și celebra exclamație a sfântului Augustin, care a trecut prin atâtea amărăciuni atunci când nu Îl cunoștea pe Dumnezeu și căuta în afara Lui fericirea: Ne-ai creat, Doamne, pentru a fi ai Tăi, și inima noastră este neliniștită, până când se odihnește în Tine! Prietenii lui Dumnezeu, nr. 208

În viața spirituală, trebuie de multe ori să știi să pierzi, în sens pământesc, ca să câștigi Cerul. — Doar așa ești mereu câștigător. Forja, nr. 998.

3. Ce este purgatoriul? Este pentru totdeauna?

Cei care mor în harul și prietenia lui Dumnezeu, dar imperfect purificați, deși sunt siguri de mântuirea veșnică, suferă după moarte o purificare ca să dobândească sfințenia necesară pentru a intra în bucuria cerului. Biserica numește Purgator această purificare finală a celor aleși, care este cu totul deosebită de pedeapsa celor osândiți.

Această învățătură se întemeiază și pe practica rugăciunii pentru cei morți, despre care vorbește deja Sfânta Scriptură: „De aceea, [Iuda Macabeul] a pus să se facă pentru cei morți jertfa de ispășire, ca să fie dezlegați de păcat” (2 Mac 12,45). Încă din primele timpuri, Biserica a cinstit amintirea celor morți și a oferit sufragii pentru ei, îndeosebi Jertfa euharistică (cf. DS 856), pentru ca, purificați, să poată ajunge la vederea fericitoare a lui Dumnezeu. Biserica recomandă și pomana, indulgențele și faptele de pocăință în favoarea celor răposați. (Catehismul Bisericii Catolice, nn. 1030-1032)

Să medităm cu sfântul Josemaría

Purgatoriul este o milostivire a lui Dumnezeu, pentru a purifica defectele celor care doresc să se identifice cu El. Brazdă, nr. 889

Dorește să nu faci nimic spre a obține merite, nici de teama durerilor din purgatoriu: ci toate, în cele mai mici detalii, chiar de pe acum și mereu, să te străduiești să le faci ca să-I placi lui Isus. Forja, nr. 1041.

„Acum a sosit ceasul vostru și al puterii întunericului”. — Deci, omul păcătos își are ceasul lui? — Da… iar Dumnezeu, eternitatea! Drum, nr. 734.

4. Există iadul?

Iadul înseamnă a rămâne despărțiți de El – de Creatorul nostru și de scopul nostru – pentru totdeauna, prin propria noastră alegere liberă. Această stare de autoexcludere definitivă de la comuniunea cu Dumnezeu și cu fericiții este desemnată de cuvântul „iad”.

A muri în păcat de moarte, fără a se fi căit și fără a primi iubirea îndurătoare a lui Dumnezeu, înseamnă a alege acest sfârșit pentru totdeauna.

Învățătura Bisericii afirmă existența iadului și veșnicia lui. Sufletele celor care mor în starea păcatului de moarte coboară, imediat după moarte, în iad, unde suferă chinurile infernului, „focul veșnic”. Pedeapsa principală a iadului constă în despărțirea veșnică de Dumnezeu, singurul în care omul poate avea viața și fericirea pentru care a fost creat și la care aspiră.

Isus vorbește deseori despre gheenă, în care focul nu se stinge, pregătită celor ce refuză până la sfârșitul vieții lor să creadă și să se convertească, și unde își pot pierde și sufletul, și trupul.

Afirmațiile Sfintei Scripturi și învățăturile Bisericii în ce privește iadul sunt un apel la responsabilitatea cu care omul trebuie să-și folosească libertatea având în vedere destinul său veșnic. Ele sunt în același timp un apel stăruitor la convertire: „Intrați pe poarta cea strâmtă, căci largă e poarta și lată e calea care duce la pieire, și mulți sunt cei care merg pe ea; dar strâmtă e poarta și îngustă e calea care duce la Viață, și puțini sunt cei care o găsesc” (Mt 7,13-14). (Catehismul Bisericii Catolice, nn. 1033-1036)

Să medităm cu sfântul Josemaría

Nu uitați că este mai comod – dar este o abatere – să evitați cu orice preț suferința, cu scuza de a nu-l supăra pe celălalt: frecvent, în această inhibiție se ascunde o rușinoasă fugă de durerea proprie, pentru că de obicei nu este plăcut să faci o atenționare serioasă. Fiii mei, amintiți-vă că infernul este plin de guri închise. Prietenii lui Dumnezeu, nr. 161.

Niciodată nu va gândi astfel un ucenic al lui Cristos: „eu mă străduiesc să fiu bun, iar ceilalți dacă vor, nu au decât să se ducă în infern”. Într-un asemenea comportament nimic nu este uman. Și nimic nu este mai puțin conform cu iubirea de Dumnezeu și cu dragostea pe care o datorăm aproapelui. Forja, nr. 952

Numai infernul este pedeapsa păcatului. Moartea și judecata nu sunt decât consecințe, de care nu se tem cei care trăiesc în stare de har al lui Dumnezeu. Brazdă, nr. 890.

5. Când va fi judecata de pe urmă? În ce va consta?

Învierea tuturor morților, „a celor drepți și a celor păcătoși” (Fapte 24,15), va precede Judecata de pe urmă. Va fi „ceasul în care cei ce zac în morminte vor auzi glasul [Fiului Omului] și vor ieși cei ce au făcut binele spre învierea vieții, iar cei ce au făcut răul, spre învierea osândei” (In 5,28-29). Deci Cristos „va veni în mărirea Sa, și toți îngerii împreună cu El [...]. Și se vor aduna în fața Lui toate neamurile, și îi va despărți pe unii de alții așa cum păstorul desparte oile de capre. Și va așeza oile de-a dreapta Sa, iar caprele la stânga. [...] Și vor merge aceștia din urmă în chinul veșnic, iar drepții, în viața veșnică” (Mt 25,31.32.46).

Judecata de pe urmă va avea loc la a doua venire în slavă a lui Cristos. Singur Tatăl îi cunoaște ziua și ceasul, numai El îi hotărăște venirea. Prin Fiul Său Isus Cristos, Tatăl Își va rosti atunci cuvântul definitiv asupra întregii istorii. Vom cunoaște sensul ultim al întregii lucrări a creației și al întregii economii a mântuirii și vom înțelege căile minunate pe care Providența va fi călăuzit orice lucru spre scopul său final. Judecata de pe urmă va arăta că dreptatea lui Dumnezeu e biruitoare asupra tuturor nedreptăților săvârșite de creaturile Lui și că iubirea Lui e mai puternică decât moartea (cf. Cânt 8,6).

Mesajul Judecății de apoi cheamă la convertire cât timp Dumnezeu încă mai dăruiește oamenilor „timpul potrivit, ziua mântuirii” (2 Cor 6,2). El inspiră sfânta frică de Dumnezeu. Îl angajează pe om pentru dreptatea Împărăției lui Dumnezeu. Vestește „speranța fericită” (Tit 2,13) a reîntoarcerii Domnului, care „va veni pentru a fi preamărit întru sfinții Săi și pentru a Se arăta minunat în toți cei care vor fi crezut” (2 Tes 1,10). (Catehismul Bisericii Catolice, nn. 1038-1041)

Să medităm cu sfântul Josemaría

Când te gândești la moarte, să nu-ți fie teamă, în pofida păcatelor tale… Căci El știe bine că tu Îl iubești… și știe bine din ce lut ești făcut. – Dacă Îl cauți, El te va întâmpina, precum tatăl îl întâmpină pe fiul risipitor: dar trebuie să-L cauți cu adevărat! Brazdă, nr. 880.

„Cunosc pe unii și pe unele care nu au forța nici măcar de a cere ajutor”, îmi spuneai tu, plin de dezgust și de durere. – Nu trece pe lângă ei; voința ta de a te salva și de a-i salva poate servi ca punct de plecare pentru convertirea lor. Mai mult, dacă te gândești bine, vei băga de seamă că și ție ți s-a întins o mână. Brazdă, nr. 778.

Lumea, diavolul și carnea sunt niște aventurieri care, profitând de slăbiciunile sălbaticului pe care-l porți în tine, vor ca, în schimbul bietului miraj de o plăcere — ce nu valorează nimic — să le dai aurul fin și mărgăritarele și diamantele și rubinele impregnate de sângele viu și mântuitor al Dumnezeului tău, care sunt prețul și comoara veșniciei tale. Drum, nr. 708.

Ca să-l mântuiești pe om, Doamne, ai murit pe Cruce; și totuși, pentru un singur păcat de moarte, Tu îl condamni pe om la veșnicie plină de nenorociri și chinuri… Cât de mult Te supără păcatul! Cât trebuie să-l detest și eu! Forja, nr. 1002.

6. La sfârșitul timpurilor Dumnezeu a făgăduit ceruri noi și un pământ nou. La ce trebuie să ne așteptăm?

Această misterioasă reînnoire, care va transforma omenirea și lumea, este numită de Sfânta Scriptură „ceruri noi și pământ nou” (2 Pt 3,13; cf. Ap 21,1). Va fi realizarea definitivă a planului lui Dumnezeu de a „aduna totul sub un singur Cap, Cristos, și cele din ceruri, și cele de pe pământ” (Ef 1,10).

Pentru om, această împlinire va fi realizarea definitivă a unității neamului omenesc, voită de Dumnezeu încă de la creare și al cărei „sacrament” (LG, nr. 1) era Biserica peregrină. Cei care vor fi uniți cu Cristos vor forma comunitatea celor răscumpărați, Cetatea Sfântă a lui Dumnezeu. Ea nu va mai fi rănită de păcat, de prihană, de amorul propriu, care distrug sau rănesc comunitatea pământească a oamenilor. Viziunea beatifică a lui Dumnezeu va fi izvor nesecat de fericire, de pace și de comuniune reciprocă.

„Nu cunoaștem timpul împlinirii pământului și a omenirii și nici nu cunoaștem modul în care va fi transformat universul. Desigur, chipul lumii acesteia, deformat de păcat, trece, însă ni s-a dezvăluit că Dumnezeu pregătește un lăcaș nou și un pământ nou în care sălășluiește dreptatea și a cărui fericire va împlini și va depăși toate dorințele de pace care se urcă la inima omului” (GS, nr. 39).

„Totuși, așteptarea unui pământ nou nu trebuie să slăbească, ci mai degrabă să stimuleze grija de a cultiva acest pământ unde crește corpul noii familii umane care poate oferi de pe acum o schițare a lumii ce va să vină. Așadar, deși trebuie făcută atent distincția între progresul pământesc și creșterea împărăției lui Cristos, totuși, în măsura în care poate contribui la o mai bună organizare a societății umane, și acest progres are o mare importanță pentru împărăția lui Dumnezeu” (GS, nr. 39). (Catehismul Bisericii Catolice, nn. 1043-1049).

Să medităm cu sfântul Josemaría

Cât trăim aici, împărăția se aseamănă cu plămada pe care o femeie a luat-o și a amestecat-o cu trei măsuri de făină, până când se dospește tot aluatul.

Cine înțelege împărăția pe care o propune Cristos, își dă seama că merită să riști totul pentru a o obține: ea este perla pe care o dobândește negustorul cu prețul vânzării a tot ceea ce posedă, este comoara găsită pe câmp. Împărăția cerurilor este o cucerire dificilă: nimeni nu este sigur că o va dobândi, dar strigătul umil al omului căit reușește să-i deschidă larg porțile. E Cristos care trece, nr. 180

Pe acest pământ, contemplarea realităților supranaturale, acțiunea harului în sufletele noastre, iubirea aproapelui ca rod gustos al iubirii lui Dumnezeu, reprezintă deja o anticipare a Cerului, un început menit să crească pe zi ce trece. Noi, creștinii, nu suportăm o viață dublă: trăim o unitate de viață, simplă și puternică, în care toate acțiunile noastre se întemeiază și se întrepătrund.

Cristos ne așteaptă. Să trăim încă de pe acum ca cetățeni ai cerului, fiind, în același timp, pe deplin cetățeni ai pământului, în mijlocul dificultăților, nedreptăților, neînțelegerilor, dar și în mijlocul bucuriei și al liniștii care vin din conștiința de a fi copii iubiți ai lui Dumnezeu. E Cristos care trece, nr. 126.

Timpul este comoara noastră, „banul” cu care cumpărăm veșnicia. Brazdă, nr. 882.

De ce să ne rugăm pentru cei răposați? Explicații din Catehismul Bisericii Catolice

În Biserica Catolică, luna noiembrie este luminată în mod deosebit de misterul împărtășirii sfinților, care privește unirea și ajutorul reciproc pe care ni-l putem da noi, creștinii: cei care suntem încă pe pământ, cei care, siguri deja de cer, se purifică în purgatoriu de urmele păcatului înainte de a se înfățișa înaintea lui Dumnezeu, și cei care mijlocesc pentru noi înaintea Preasfintei Treimi, unde se bucură deja pentru totdeauna. Cerul este scopul ultim și realizarea aspirațiilor celor mai profunde ale omului, starea de fericire supremă și definitivă (Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1024).

„Până când Domnul va veni în mărirea Sa și toți îngerii împreună cu El și, moartea fiind nimicită, toate vor fi supuse Lui, unii dintre ucenicii Lui sunt călători pe pământ, în vreme ce alții, trecuți din această viață, se află în purificare, iar alții sunt în glorie, contemplând «limpede pe Dumnezeu însuși Unul-Întreit, așa cum este»”.

Cu toții însă, deși în grade și în feluri diferite, suntem uniți în aceeași dragoste față de Dumnezeu și față de aproapele și Îi cântăm Dumnezeului nostru aceeași cântare de slavă (Catehismul, nr. 954).

Conștientă de această comuniune a întregului Corp mistic al lui Isus Cristos, Biserica celor aflați pe cale, încă din primele timpuri ale creștinismului, a venerat cu mare pietate amintirea celor răposați și, pentru că „sfânt și mântuitor este gândul de a se ruga pentru răposați ca să fie dezlegați de păcatele lor”, a oferit și jertfe pentru ei (Catehismul, nr. 958).

Cei care mor în harul și prietenia lui Dumnezeu, dar imperfect purificați, deși sunt siguri de mântuirea veșnică, suferă după moarte o purificare ca să dobândească sfințenia necesară pentru a intra în bucuria cerului (Catehismul, nr. 1030).

Biserica numește Purgatoriu această purificare finală a celor aleși, care este cu totul deosebită de pedeapsa celor osândiți (Catehismul, nr. 1031).

Încă din primele timpuri, Biserica a cinstit amintirea celor morți și a oferit sufragii pentru ei, îndeosebi Jertfa euharistică, pentru ca, purificați, să poată ajunge la vederea fericitoare a lui Dumnezeu. Biserica recomandă și pomana, indulgențele și faptele de pocăință în favoarea celor răposați.

Sfântul Josemaría, în Brazdă

„Purgatoriul este o milostivire a lui Dumnezeu, pentru a purifica defectele celor care doresc să se identifice cu El” (nr. 889).

„Cât de mulțumit mori atunci când ai trăit cu eroism toate clipele vieții tale! – Da, te asigur: pentru că am asistat la bucuria celor care, cu o nerăbdare senină, de-a lungul multor ani, s-au pregătit pentru această întâlnire” (nr. 893).