Cronologie

Opus Dei a fost întemeiat în 1928 în Spania şi este stabilit în prezent în 68 de ţări.

Sf. Josemaría cu unele credincioase Opus Dei.

1928, 2 octombrie: Josemaría Escrivá de Balaguer, în timpul unei reculegeri la Madrid, din inspiraţie divină, întemeiază Opus Dei.

1930, 14 februarie: La Madrid, în timpul slujirii Sfintei Liturghii, Dumnezeu îl face pe Sfântul Josemaría să înţeleagă că Opus Dei este şi pentru femei.

1933. La Madrid este deschis primul centru Opus Dei: Academia DYA deschisă mai ales pentru studenţi, unde se ţin cursuri de drept şi arhitectură.

1936 – Războiul civil din Spania: împrejurările impun suspendarea momentană a planurilor Fondatorului de a extinde lucrarea apostolică a Opus Dei în alte ţări.

1939, Josemaría Escrivá se întoarce la Madrid. Opus Dei se extinde şi în alte oraşe din Spania. Începutul celui de-al Doilea Război Mondial împiedică din nou iniţierea lucrării apostolice în alte ţări.

1941, 19 martie: Episcopul de Madrid, Leopoldo Eijo y Garay, acordă prima aprobare diecezană a Opus Dei.

1943, 14 februarie: Tot în timpul Sfintei Liturghii, Dumnezeu îi arată lui Josemaría Escrivá soluţia juridică ce va permite hirotonirea de preoţi pentru Opus Dei: Societatea sacerdotală a Sfintei Cruci.

1944, 25 iunie: Episcopul Madridului hirotoneşte primii trei credincioşi din Opus Dei: Álvaro del Portillo, José María Hernández de Garnica şi José Luis Múzquiz

1946 Fondatorul lui Opus Dei se stabileşte la Roma. În anii ce urmează, călătoreşte prin diferite ţări din Europa, pregătind iniţierea activităţii apostolice a Opus Dei în mai multe locuri.

1947, 24 februarie: Sfântul Scaun acordă prima aprobare pontificală.

1950, 16 iunie: Pius al XII-lea acordă aprobarea definitivă pentru Opus Dei, făcând posibilă admiterea persoanelor căsătorite şi înscrierea în Societatea sacerdotală a Sfintei Cruci a preoţilor din clerul secular.

1969 - Se reuneşte un Congres General extraordinar al Opus Dei la Roma, pentru a studia transformarea în prelatură personală, o formă juridică prevăzută de Conciliul Vatican II, care părea potrivită fenomenului pastoral Opus Dei.

1970-1975 - Fondatorul face mai multe călătorii de cateheză creştină prin Europa şi America.

1975, 26 iunie: Josemaría Escrivá moare la Roma. La această dată, fac parte din Opus Dei aproximativ 60 000 de persoane, de pe cinci continente.

15 septembrie: Alvaro del Portillo este ales să-i urmeze fondatorului Opus Dei.

1982, 28 noiembrie: Ioan-Paul al II-lea ridică Opus Dei la rangul de prelatură personală şi îl numeşte prelat pe Álvaro del Portillo.

1991, 6 ianuarie: Ioan-Paul al II-lea îl sfinţeşte episcop pe Álvaro del Portillo, prelatul lui Opus Dei.

1992, 17 mai: Josemaría Escrivá este beatificat de Papa, în Piaţa Sfântul Petru, la Roma.

1994, 23 martie: Moare la Roma Mons. Alvaro del Portillo, la vârsta de 80 de ani, la câteva ore după întoarcerea dintr-o călătorie în Ţara Sfântă.

20 Aprilie: Ioan-Paul al II-lea îl numeşte pe Mons. Javier Echevarría prelat Opus Dei, confirmând astfel alegerea de la Congresul General de alegeri al Opus Dei, ţinut în Roma.

1995, 6 ianuarie: Mons. Javier Echevarría este sfinţit episcop de către Papa Ioan-Paul al II-lea.

2002 – 6 octombrie: Josemaría Escrivá este canonizat în piaţa Sfântul Petru de la Roma

Date la care Opus Dei şi-a început activitatea în diferite ţări

1945 – Portugalia

1946 – Italia, Marea Britanie

1947 – Franţa, Irlanda

1949 – Mexic, Statele Unite ale Americii

1950 – Chile, Argentina

1951 – Columbia, Venezuela

1952 – Germania

1953 – Guatemala, Peru

1954 – Ecuador

1956 – Uruguay, Elveţia

1957 – Brazilia, Austria, Canada

1958 – Japonia, Kenya, El Salvador

1959 – Olanda, Costa Rica

1962 – Paraguay

1963 – Australia

1964 – Filipine

1965 – Belgia, Nigeria

1969 – Puerto Rico

1978 – Bolivia

1980 – Congo, Honduras, Coasta de Fildeş

1981 – Hong Kong

1982 – Singapore, Trinidad și Tobago

1984 – Suedia

ÎN 2009 S-A ÎNCEPUT ÎN INDONEZIA, COREeA DE SUD ȘI ROMÂNIA;
ÎN 2011 ÎN SRI LANKA

1985 – Taiwan

1987 – Finlanda

1988 – Camerun, Republica Dominicană

1989 – Macao, Noua Zeelandă, Polonia

1990 – Ungaria, Cehia

1992 – Nicaragua


1993 – India, Israel

1994 – Lituania

1996 – Estonia, Slovacia, Liban, Panama, Uganda

1997 – Kazakhstan

1998 – Africa de Sud

2003 – Croaţia, Slovenia

2004 – Letonia

2007 – Rusia

2009 – Indonezia, Coreea de Sud, România

2011 – Sri Lanka