Număr de articole: 1410

Timpul unei prezențe (XI): Ca o mare simfonie, sfinții în anul liturgic

În concertul istoriei, fiecare sfânt cântă la un instrument diferit. Ne apropiem de această muzică celebrând amintirea lor de-a lungul anului liturgic.

Texte spirituale

O „cupă mondială„ a solidarității la București

În luna iulie, un grup de aproximativ cincisprezece tineri spanioli, însoțiți de mai mulți monitori și de un preot, au participat la un program de voluntariat la București.

Mesaj al Prelatului (22 iulie 2026)

Cu ocazia sărbătorii sfintei Maria Magdalena, prelatul Opus Dei ne invită să ne reînnoim dorința de convertire, pentru a crește în iubirea față de Dumnezeu și față de ceilalți.

„Mă rugam pentru ei, dar niciodată nu-mi trecuse prin minte să merg în întâmpinarea lor”

Juristă de profesie și voluntară în cadrul asociației „Aux captifs, la libération”, Agnès a participat la Jubileul Persoanelor Sărace, însoțind persoane aflate în situații de excluziune socială. De la ieșirile nocturne în pădurea Boulogne până la zilele petrecute împreună la Roma, mărturia ei arată cum întâlnirea personală se poate transforma într-un spațiu al demnității, al ascultării și al speranței.

Mărturii

Bucuria care nu poate fi prefăcută

Poate o fată de 17 ani, care a murit în urmă cu mai bine de șaizeci de ani, să-ți spună ceva despre cum să trăiești? Povestea lui Montse Grases ne face să credem că da.

Cum S-a născut Isus?

Una dintre cele 50 de întrebări frecvente despre Isus Cristos și Biserică, la care a răspuns o echipă de profesori de istorie și teologie de la Universitatea din Navarra.

Isus Cristos

Lucrarea lui Dumnezeu: O „mare cateheză” pentru orice vârstă și situație

Despre tinerii din Sfântul Rafael, activitățile Sfântului Gabriel, colaboratori și prieteni: acest articol descrie modul în care îndrumarea spirituală și formarea creștină se adaptează fiecărei etape a vieții, favorizând prietenia, sfințirea muncii și slujirea celorlalți în mijlocul lumii.

„Eu îți voi spune care sunt comorile omului pe pământ, pentru ca să nu le risipești…”

Anca Cernea a lăsat, cu câteva luni înainte de decesul ei, această mărturie despre tatăl său, Ioan Bărbuș (1918–2001), protagonistul acestei istorii de iubire și reziliență după 17 ani de închisoare, având ca fundal prima traducere a cărții „Drum” în limba română.

Au fost predate la Roma documentele pentru Cauzele lui Tomás Alvira și Paquita Domínguez

Tomás și Paquita, doi dintre primii supranumerari ai Opus Dei, au făcut un pas înainte în cauza lor de beatificare. Pe 6 iulie a fost predată Bisericii documentația privind viața și virtuțile lor, care va fi acum studiată în cadrul Dicasterului pentru Cauzele Sfinților.

Mons. Fernando Ocáriz: „Ceea ce ne unește este mult mai important decât ceea ce ne-ar putea despărți”

Omilia Prelatului Opus Dei la celebrarea sărbătorii liturgice a sfântului Josemaría în parohia „Sfântul Eugeniu” din Roma.

Intervenții