Opus Dei

O colaboratoare nu este membră Opus Dei, dar îi apreciază spiritul și acțiunile. Ea ajută în diferte moduri. Odile ne spune povestea ei,care a debutat printr-un anunț la Pôle Emploi.

O lampă aprinsă și o cruce formează sigiliul Asociației Colaboratorilor: simbolul care reflectă misiunea lor în Opus Dei.

„Aveam douăzeci şi şase de ani, har Domnului şi bună dispoziţie, şi nimic mai mult. Şi trebuia să fac Opus Dei”.

Sfântul Josemaría a văzut, în 2 octombrie, că Opus Dei se adresa la orice tip de persoană.

Între săraci şi bolnavi, ignoranţi, dezmoşteniţi, copii, găsea forţa pentru a duce la desăvârşire proiectul imens pe care Domnul l-a pus în acea zi pe umerii săi. A fost şcoala durerii în care a temperat sufletul său.

Anii 1928, 1929, 1930... Sfântul Josemaría trebuia să ducă la sfârşit acea voinţă divină, dar nu avea persoane pregătite, nici mijloace economice sau mecenaţi pentru a o realiza.

„Am început să predic multe, multe cursuri de exerciţii spirituale – erau de şapte zile în acea perioadă –, pentru diferite dieceze ale Spaniei. Eram foarte tânăr, şi-mi era foarte ruşine.

De ce mă fac preot? Domnul vrea ceva; ce anume? şi cu o latină din latina aproximativă, repetam: Doamne, să văd! Să fie! Să fie! Să vină ceea ce tu vrei şi eu ignor... 28 martie 1925, Josemaría – preot.

Din 1946 până în 1960 Opus Dei a început munca apostolică în diferite ţări: Portugalia, Italia, Marea Britanie, Franţa, Irlanda, Statele Unite, Kenia, Japonia, sunt numai câteva.

Cineva se poate minuna că un motiv atât de banal – câteva urme pe zăpadă – sunt suficiente pentru un adolescent pentru a lua o hotărâre atât de importantă: de a-şi dărui lui Dumnezeu viaţa proprie; dar acesta este limbajul cu care Dumnezeu este obişnuit să cheme oamenii şi aşa sunt răspunsurile, semne ale credinţei, ale sufletelor generoase care îl caută pe Dumnezeu cu sinceritate.