Opus Dei

Virtutea tăriei ne permite să-L urmăm pe Isus oricare ar fi condițiile schimbătoare ale vieții noastre și ale anturajului nostru.

Câteva virtuți care ne pregătesc să fim suflete contemplative în viața obișnuită.

Prin munca noastră și relațiile pe care le stabilim cu ea, contribuim, ca cetățeni, la construirea unei societăți – si o istorie – conformă cu demnitatea persoanei și în căutarea sensului său.

În acest al optulea articol, ne vom opri asupra unor sfaturi și atitudini care ne pregătesc să fim sămânța fertilă, fiecare la locul său în lume.

Liturgia creștină este în mod esențial „actio Dei”, care ne unește cu Isus prin Duhul Sfânt (cf. Ex. Ap. Sacramentum caritatis, nr. 37).

Acest adevăr afirmă plenitudinea nemuririi la care este menit omul; de aceea amintește de demnitatea persoanei, în special a trupului său.

Mântuirea înfăptuită de Cristos și, în consecință, misiunea Bisericii, se adresează omului în integritatea sa, deci ca persoană care trăiește în societate.

Biserica continuă și dezvoltă în istorie misiunea lui Cristos, condusă de Duhul Sfânt. În istoria Bisericii există o întrepătrundere între divin și uman.

Biserica este „communio sanctorum”: o comunitate a tuturor celor care au primit harul regenerator al Duhului Sfânt, prin care sunt copii ai lui Dumnezeu și frați și surori ai lui Isus Cristos.

Duhul Sfânt îi unește strâns pe credincioși cu Cristos, astfel încât ei formează un singur trup, Biserica, în care există o diversitate de membri și de funcții.