Opus Dei

Un nou capitol din seria de texte spirituale dedicată virtuții credinței. De această dată este propus ca exemplu centurionul care a implorat pentru slujitorul său la Cafarnaum.

Foarte umani, foarte divini (20): Dreptatea începe prin relația noastră cu Dumnezeu, care își găsește punctul de ancorare într-o atitudine cheie: recunoștința. Noul articol al seriei despre virtuți „Foarte umani, foarte divini”.

Foarte umani, foarte divini (17): Încrederea permite descoperirea potențialului ascuns în fiecare dintre noi. Ea ne face să creștem într-un mod natural și armonios. Ne face să mergem mai departe.

Foarte umani, foarte divini (16): Să rămânem deschiși la vocea lui Dumnezeu, să ne lărgim inima; acest lucru ne permite să fim, ca Isus, în lucrările Tatălui nostru.

Foarte umani, foarte divini (14): Isus și primii discipoli au dat dovadă de o mare dragoste pentru adevăr, fiind siguri de a comunica o noutate care umple viața de bucurie.

Foarte umani, foarte divini (13): Virtutea castității se raportează la capacitatea noastră de a percepe ceea ce poate să umple inima umană, să aspire la aceasta și să se bucure de ea; ea ne permite să-l descoperim pe Dumnezeu în toate.

Foarte umani, foarte divini (09): Câteva virtuți care ne pregătesc să fim suflete contemplative în viața obișnuită.

Foarte umani, foarte divini (06): Reflectarea, alegerea căii, trecerea la acțiune. Trei momente esențiale care conturează prudența, virtutea necesară pentru a face binele în singurul loc real: aici și acum.

Foarte umani, foarte divini (05): Orice prietenie autentică presupune un efort atât pentru a intra în viața celorlalți, cât și pentru a le face loc în inima noastră. În acest al cincilea articol, trecem în revistă câteva virtuți care ne facilitează această sarcină.

Foarte umani, foarte divini (03): În acest al treilea articol, pătrundem în inima virtuților: ce sunt ele, cum ne orientează afectivitatea și de ce ne fac mai liberi. Afectivitatea și creșterea interioară.