Timpul unei prezențe (VIII): Sărbătorile Domnului din timpul de peste an (II)
În acest articol sunt prezentate solemnitățile Preasfintei Inimi a lui Isus, Schimbarea la Față a Domnului, Înălțarea Sfintei Cruci și Cristos, Regele Universului.
Timpul unei prezențe (XI): Ca o mare simfonie, sfinții în anul liturgic
În concertul istoriei, fiecare sfânt cântă la un instrument diferit. Ne apropiem de această muzică celebrând amintirea lor de-a lungul anului liturgic.
Timpul unei prezențe (VI): Timpul de peste an, duminica, ziua Domnului și bucuria creștinilor
„Nu vă fie teamă să-I dăruiți timpul vostru lui Cristos!” Acest îndemn al sfântului Ioan Paul al II-lea se referă mai ales la duminică, zi de odihnă în familie și zi de adorație a lui Dumnezeu. Un nou editorial din seria despre anul liturgic.
Timpul unei prezențe (V): Paștele, am înviat și încă sunt cu tine
Timpul pascal, o explozie de bucurie, se întinde de la Vigilia Pascală până la duminica Rusaliilor. În aceste cincizeci de zile, Biserica ne învăluie în bucuria ei pentru victoria Domnului asupra morții. Cristos trăiește și vine în întâmpinarea noastră.



