Catolicii din întreaga lume se vor ruga împreună
Dumnică, 2 iunie 2013, la ora 18.00, catolicii din întreaga lume se vor ruga împreună simultan. În Bazilica Sf. Petru din Roma va fi organizată o Adoraţie Euharistică Solemnă la care se vor alătura catedralele şi bisericile lor parohiale în comuniune cu Papa Francisc și Biserica Universală.
Videoclip al hirotonirii
Vă oferim un video al ceremoniei de hirotonire a 31 de preoți în data de 4 mai 2013 la Roma.
Sâmbătă 4 mai: Sfințire de preoți, transmisă în direct
Pagina web a prelaturii Opus Dei va transmite în direct sfințirea a 31 de preoți Opus Dei la Roma. Ceremonia va începe sâmbătă, 4 mai la ora 17.00, ora României.
„Atât de multe lucruri de realizat în viaţă”
Raymond Sampietro conduce un centru de Geriatrie din Valladolid, Spania. El spune că este recunoscător pentru oportunitatea de a ajuta şi de a aduce mulţi oameni mai aproape de Dumnezeu, într-un moment decisiv din viaţa lor.
Copiii mei merg la Club
Armelle şi Bertrand au 4 băieţi. Ambii sunt membri ai Opus Dei de peste 20 de ani. Trei dintre băieţii lor frecventează activităţile unui club care a încredinţat formarea spirituală prelaturii Opus Dei.
Regina Coeli. Papa: „nu vă fie teamă să fiţi creştini şi să trăiţi credinţa, duceţi-l pe Cristos în oraşele voastre”
În duminica Îndurării Divine, Sfântul Părinte i-a îndemnat pe cei aproximativ 100 de mii de credincioşi să-l vestească pe Cristos pretutindeni, dar mai ales în mediul urban.
Benedict al XVI-lea într-un video de 1 minut și 39 seconde
Agenția de știri Rome Reports a difuzat un video care rezumă Pontificatul lui Benedict al XVI-lea. Opt ani la catedra Sfântului Petru într-un video de 2 minute.
„Vă mulţumesc din adâncul inimii”
„Am ajuns la certitudinea că puterile mele fizice, din pricina vârstei înaintate, nu mai sunt potrivite pentru a-mi exercita în mod adecvat ministerul petrin”, a zis Benedict al XVI-lea în cadrul consistoriului convocat luni, 11 februarie 2013. Publicăm declarația.
Omilia Papei Francisc la inaugurarea pontificatului: „A păzi orice persoană”.
Sf. Părinte Francisc a ţinut omilia la inaugurarea pontificatului. „A-l păzi pe Isus cu Maria, a păzi întreaga creaţie, a păzi orice persoană, în special pe cea mai săracă, a ne păzi pe noi înşine: iată o slujire pe care Episcopul de Roma este chemat s-o împlinească, dar la care cu toţii suntem chemaţi pentru a face să strălucească steaua speranţei: Să păzim cu iubire ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit!”
Prima omilie Papei Francisc: A merge, a edifica și a mărturisi
Sfântul Părinte Francisc a celebrat Sfânta Liturghie Pro Ecclesia joi 14 martie la ora 17.00 în Capela Sixtină împreună cu cei 114 cardinalii electori. Vă oferim textul omilii.