Număr de articole: 106

Video al Prelatului (2 octombrie 2026)

Prelatul îi felicită pe toți cu prilejul zilei de 2 octombrie și invită la începerea primului an de pregătire a Centenarului cu recunoștință față de Dumnezeu și față de sfântul Josemaría și cu dorința de a fi contemplativi în mijlocul lumii.

Mesaj al Prelatului (25 septembrie 2026)

Prelatul Opus Dei îndeamnă să cerem mijlocirea sfântului Josemaría cu ocazia aniversării fondării Lucrării și a canonizării lui, în zilele de 2 și 6 octombrie.

Scrisoare a lui Álvaro del Portillo despre necesitatea formării

Începem să publicăm câteva scrisori ale fericitului Álvaro del Portillo din perioada în care a fost prelat al Opus Dei. Scrisoarea din 1 august 1985 abordează formarea ca îndatorire fundamentală în Lucrare, unde fiecare persoană este, în același timp, și oaie, și păstor.

Mesaj al Prelatului (19 august 2026)

Cu prilejul călătoriei sale în Guatemala, Honduras, El Salvador și Uruguay, Prelatul Opus Dei ne invită să reflectăm asupra unității și diversității din cadrul Lucrării, în lumina carității.

Mesaj al Prelatului (22 iulie 2026)

Cu ocazia sărbătorii sfintei Maria Magdalena, prelatul Opus Dei ne invită să ne reînnoim dorința de convertire, pentru a crește în iubirea față de Dumnezeu și față de ceilalți.

Mons. Fernando Ocáriz: „Ceea ce ne unește este mult mai important decât ceea ce ne-ar putea despărți”

Omilia Prelatului Opus Dei la celebrarea sărbătorii liturgice a sfântului Josemaría în parohia „Sfântul Eugeniu” din Roma.

Intervenții

Mesaj al Prelatului (14 iunie 2026)

Prelatul Opus Dei invită la aprofundarea virtuții sărăciei ca drum spre libertatea interioară, iubirea față de Dumnezeu și rodnicia apostolică.

Mesaj al Prelatului (25 mai 2026)

Cu ocazia primei Enciclice a Papei și a hirotonirii preoților din Lucrare, Prelatul ne invită să aprofundăm iubirea noastră față de Succesorul lui Petru, cu o dorință arzătoare de a sluji toate sufletele.

Mons. Fernando Ocáriz: „Calea cea mai fidelă de a sluji Biserica este să nu fim indiferenți față de vicisitudinile lumii noastre”

Prelatul Opus Dei reflectează asupra mai multor teme de actualitate în acest interviu acordat agenției Exaudi.

Intervenții

Mesaj al Prelatului (26 aprilie 2026)

Prelatul Opus Dei ne îndeamnă să ne intensificăm rugăciunea pentru pace, în unire cu Papa și cu întreaga Biserică.