Dragii mei, Isus să vegheze asupra fiicelor și fiilor mei!
Pe 24 decembrie va începe Jubileul pentru întreaga Biserică. Chiar zilele de Crăciun ne vorbesc despre mesajul central pe care Papa l-a semnalat pentru Anul Jubiliar: speranța.
La o privire omenească, acea noapte din Betleem ar putea să pară motiv de disperare. Isus s-a născut înconjurat de singurătate, sărăcie și frig, fără onoruri sau confort: doar cu grija iubitoare a Mariei și a lui Iosif și cu salutul unor păstori. Cu toate acestea, Dumnezeu a dorit să intre în istoria omenirii în acest mod. În mijlocul acestei fragilități se ascunde promisiunea unui viitor plin de speranță. Nașterea lui Isus transformă întunericul în lumină, ne oferă companie și consolare, ne arată unde se află adevărata bogăție.
Papa ne amintește că viața creștină este un drum care „are nevoie de momente intense care să hrănească și să întărească speranța, o tovarășă de neînlocuit care ne permite să zărim scopul: întâlnirea cu Domnul Isus” (Spes non confundit, nr. 5). Jubileul poate fi unul dintre aceste momente intense, în care putem experimenta mai clar o speranță sigură în mila divină.
Uneori, în viață, trecem prin momente dificile. Dar putem mereu să ne îndreptăm privirea spre Pruncul Isus pentru a-I încredința grijile și dorințele noastre. Nu suntem singuri niciodată, pentru că Cristos dorește să ne ofere pacea sa; o pace care, ca și în Betleem, nu înseamnă întotdeauna absența problemelor, ci certitudinea credinței în iubirea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Acesta este fundamentul speranței noastre.
Să știm că Dumnezeu este primul interesat de fericirea noastră – atât pământească, cât și veșnică – ne poate ajuta să găsim un sens în greutățile care apar în viață. „Omnia in bonum”, «Totul este spre bine», obișnuia să spună Sfântul Josemaría. În mod misterios, totul poate contribui la binele nostru și al celor din jur, pentru că iubirea lui Dumnezeu este mai puternică decât răul. Nu putem elimina complet dificultățile, dar putem să le parcurgem împreună cu Isus, împărtășindu-le cu El. „Ceea ce vindecă omul nu este evitarea suferinței și fuga de durere, ci capacitatea de a accepta necazul, de a se maturiza în el și de a-i găsi un sens prin unirea cu Cristos, care a suferit cu iubire infinită” (Benedict al XVI-lea, Spe salvi, nr. 37). Să încercăm să ajutăm în măsura posibilului și, mai ales, să împărtășim prin rugăciune suferințele multor persoane care astăzi trec prin consecințele războaielor și ale dezastrelor naturale.
Ne putem imagina că noaptea de Crăciun a fost un moment de sentimente amestecate pentru Fecioara Maria și Sfântul Iosif: durerea de a nu putea oferi un loc mai demn lui Isus, dar și bucuria imensă de a-L ține în brațe. Le putem cere ca nașterea Domnului să ne susțină întotdeauna speranța.
Cu urările mele pentru un Crăciun sfânt și cu binecuvântarea mea cea mai afectuoasă
Părintele vostru,
Roma, 16 decembrie 2024