Dragii mei, Isus să-i păzească pe fiicele și fiii mei!

Pe 14 septembrie sărbătorim Înălțarea Sfintei Cruci. Printre lecțiile pe care le putem învăța întotdeauna cel mai bine contemplându-l pe Isus pe Calvar, sugerez să ne îndreptăm acum atenția asupra uneia dintre cele șapte fraze pe care Domnul le-a rostit de la acea înălțime: „Mi-e sete” (In 19,28).

Cristos este însetat de suflete, de a răscumpăra lumea, de a aduce cuvântul său și iubirea sa în toate inimile. Acest lucru ar trebui să ne interpeleze personal pe fiecare dintre noi: am și eu aceeași sete, împărtășesc focul care arde în inima sa, zelul meu pentru suflete mă îndeamnă acolo unde mă aflu, îmi propun fără teamă să aprind oamenii pe care îi întâlnesc cu rugăciunea, cu ispășirea, cu prietenia sinceră? Ne putem aminti, împreună cu Sfântul Josemaría, că misiunea noastră este de a aduce tuturor sufletelor – în mijlocul lumii – focul Domnului pe care îl păstrăm în inimile noastre: „Viaţa ta să nu fie stearpă. Fii de folos. Lasă ceva în urma ta. Luminează cu candela credinţei şi a iubirii tale. Şterge, cu viaţa ta de apostol, dâra vâscoasă şi murdară pe care au lăsat-o semănătorii necuraţi ai urii. — Şi aprinde toate drumurile de pe pământ cu focul lui Cristos pe care-l porţi în inimă” (Drum, nr. 1).

A ilumina, a șterge, a aprinde. Verbe care vor deveni o realitate crescândă în viața noastră în măsura în care contemplăm inima rănită a lui Isus și, prin puterea Duhului Sfânt, ne aprindem în același foc. V-am reamintit cu alte ocazii că noi nu facem apostolat, noi suntem apostoli; noi, creștinii, suntem Cristos care trece pe drumurile pământului. Și, în ciuda micimii noastre personale, vrem să o facem, cu harul lui Dumnezeu, luminând mințile cu doctrină clară, ștergând cu propria noastră ispășire murdăria păcatului, aprinzând inimile cu iubire.

Sfânta Cruce ne vorbește tuturor. Să nu ne fie teamă să iubim, să dăruim viață din belșug, chiar dacă ni se pare că noi înșine o pierdem, pentru că nu este așa. Să nu ne fie teamă să-L manifestăm cu viața noastră pe Cristos, de care atâtea suflete sunt însetate, adesea fără să știe. „Trebuie să facem ca viața noastră să devină viața și moartea lui Cristos. Să murim prin mortificare și prin căință, pentru ca Cristos să trăiască în noi prin Iubire. Şi atunci să urmăm pașii lui Cristos, cu dorinţa de a mântui împreună cu El toate sufletele” (Calea Crucii, Stațiunea a XIV-a).

În dorința de a-L duce pretutindeni pe Isus, voi, bolnavii, sunteți un sprijin deosebit de eficient: uniți la Crucea lui Cristos împreună cu Maria, așa cum o vom contempla pe 15, cu suferințele voastre, susțineți lumea și sunteți o sursă de rodnicie apostolică.

Să-I cerem Domnului, pentru noi toți în Lucrare și în Biserică, ca experiența suferinței să aprindă în noi tot mai mult lumina credinței, siguranța speranței și focul carității și, împreună cu ele, bucuria. Da, și bucurie în Cruce: lux in Cruce, requies in Cruce, gaudium in Cruce!

Așa cum v-am anunțat deja, în următoarele zile va avea loc o nouă întâlnire a experților care studiază posibilele ajustări ale Statutului Lucrării. Să continuăm să însoțim această muncă cu rugăciunile noastre.

Cu toată afecțiunea vă binecuvântează

Părintele vostru

Roma, 11 septembrie 2024