Dragii mei, Isus să vegheze asupra fiicelor și fiilor mei!

Frecvent, dacă nu în mod constant, nevoia de multă rugăciune este prezentă în sufletele noastre. Sunt atât de multe lucruri pentru care să ne adresăm milostivirii Domnului: de la chestiuni din viața personală până la marile probleme care zguduie lumea. În același timp, ne dăm seama și cât de important este să îi mulțumim lui Dumnezeu, pentru că nu lipsesc aspectele pozitive. Într-un fel sau altul, totul este un motiv de rugăciune; într-adevăr, totul poate fi rugăciune.

În acest sens, ne poate veni în minte realitatea transformării muncii în rugăciune, cu certitudinea că „fiind asumată de Cristos, munca ni se prezintă ca o realitate răscumpărată și răscumpărătoare: ea nu este doar mediul în care trăiește omul, ci și mijlocul și calea sfințeniei, o realitate care se poate sfinți și este sfințitoare” (E Cristos care trece, nr. 47).

A sfinți munca înseamnă a sfinți activitatea umană de a munci, care are drept consecințe imediate – sunt mai degrabă aspecte ale aceleiași realități – a coopera la sfințirea persoanei care muncește și la sfințirea celorlalți prin Comuniunea Sfinților și, în plus, la sfințirea structurilor societății umane.

Poate părea complicat, dar în realitate este foarte simplu; simplitatea nu înseamnă ușurință: „Dă un motiv supranatural activității tale profesionale obișnuite, și-ți vei sfinți munca” (Drum, nr. 359). Desigur, acest motiv care sfințește munca nu este pur și simplu un aspect pios independent de munca în sine. Este mai degrabă o întrebare despre motivul și scopul pentru care se face munca, atunci când acesta este asumat în mod serios ca scop final, influențând în mod decisiv atât executarea, cât și rezultatul material și formal al muncii. Prin urmare, „o parte esențială a acelei lucrări – sfințirea muncii obișnuite – pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o este buna realizare a muncii în sine, perfecțiunea umană, buna îndeplinire a tuturor obligațiilor profesionale și sociale” (Scrisoarea 24, nr. 18).

Motivul supranatural, ca rădăcină a sfințirii muncii, este iubirea: „Nu trebuie uitat, așadar, că această demnitate a muncii este întemeiată pe Iubire. Marele privilegiu al omului este de a putea iubi, transcendând astfel efemerul și tranzitoriul. El poate iubi alte creaturi, adică un tu și un eu plini de sens. Și Îl poate iubi pe Dumnezeu, care ne deschide porțile cerului, care ne face membri ai familiei sale, care ne permite să vorbim și cu El, în mod personal, față în față. Acesta este motivul pentru care omul nu trebuie să se limiteze la a face lucruri, la a construi obiecte. Munca se naște din iubire, ea manifestă iubire, ea este ordonată iubirii” (E Cristos care trece, nr. 48).

Este reconfortant să știm că munca este sfântă și sfințește atunci când este ghidată și informată de iubirea pentru Dumnezeu și pentru ceilalți. Aceasta este esența motivului supranatural care este suficient pentru a sfinți munca; și cu atât mai bine se înțelege că acest motiv tinde de la sine să obțină perfecțiunea umană a muncii.

Nu este doar vorba de a lucra prin Dumnezeu și pentru Dumnezeu, ci este în același timp și în mod necesar munca lui Dumnezeu; El este cel care iubește primul și, prin Duhul Sfânt, face posibilă iubirea noastră.

Să continuăm să ne rugăm pentru cea de-a doua sesiune a celei de-a 16-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor, care a început pe 2 și se va încheia pe 27. Chiar pe 27 este ziua mea de naștere; contez foarte mult pe rugăciunile voastre.

Bineînțeles, să păstrați foarte mult în minte activitatea de adaptare a Statutului Prelaturii. În principiu, următoarea reuniune a experților va fi la începutul lunii noiembrie.

Cu toată afecțiunea, vă binecuvântează

Părintele vostru

Roma, 10 octombrie 2024