Cine nu a visat vreodată să trăiască o mare aventură? O aventură ce conține descoperiri inimaginabile, ce ne revelează potențialul, necunoscut până atunci, cu depășiri ale limitelor personale, o aventură plină de întâlniri și împărtășită cu tovarășii de călătorie? La fel este și cu problema sfințeniei pe care visăm s-o atingem: o mare aventură de relație cu Dumnezeu în mijlocul lumii.
SĂ SFINȚEȘTI MUNCA, SĂ TE SFINȚEȘTI PRIN MUNCĂ ȘI SĂ-I SFINȚEȘTI ȘI PE ALȚII CU MUNCA (SFÂNTUL JOSEMARÍA)
Pentru un comerciant, un inginer, un student ori un infirmier, această aventură a sfințeniei se desfășoară în jurul muncii personale, zi după zi, cu efort, entuziasm, cu sau fără entuziasm, în colaborare cu alți colegi, cot la cot, ori în Smart working (muncă inteligentă). Pentru mulți, munca este pivotul, nucleul în jurul căruia se învârtesc sfințenia și apostolatul în mijlocul lumii. Semnificația sa este ilustrată de expresia bine cunoscută a sfântului Josemaría: să sfințești munca, să te sfințești prin muncă și să-i sfințești și pe ceilalți cu munca.
Există aici o declarație de intenții și un obiectiv, ce presupun necesitatea de a avea resurse pentru a le duce la bun sfârșit. Te lansezi într-o alergare fără bascheți? Sau într-un proiect fără să investești? Dar aici nu este vorba de resurse personale, de unelte ori strategii. Este vorba despre formarea în toate dimensiunile esențiale ale vieții noastre pentru a ajunge să devenim un alt Cristos în munca noastră.
Să-l întâlnim pe Dumnezeu personal în munca noastră
Dimensiunea cea mai evidentă este dimensiunea spirituală, pentru că ea are în vedere realizarea muncii cu dragoste, să vedem munca noastră ca pe o întâlnire cu Dumnezeu Tatăl nostru, căruia ne forțăm să-i prezentăm o ofrandă agreabilă [1], în unire cu sacrificiul Fiului pe Cruce, care se actualizează cu fiecare celebrare a Liturghiei [2]. Este vorba să căutăm activ să ne facem munca prin El, cu El și în El [3], văzând în aceasta o ocazie de serviciu fie că este cazul direct – după cum este cazul atâtor profesiuni: bucătar, curier, cadru didactic, psiholog… – sau indirect, căci orice muncă este un serviciu făcut societății. Această apropiere afectează orice acțiune concretă a zilei până într-acolo din a face din masa ta de lucru, din biroul tău, din catedra ta universitară, din atelierul tău ori câmpul tău, un altar unde Dumnezeu ne așteaptă zilnic [4], pe care depunem una după alta fiecare oră a existenței noastre.
SĂ NE FACEM MUNCA PRIN EL, CU EL ȘI ÎN EL, VĂZÂND ÎN ACEASTA O OCAZIE DE A AJUTA
În ceea ce ne privește, dimensiunea spirituală presupune de asemenea efortul nostru pentru a acorda mai multă importanță la ceea ce face Dumnezeu prin intermediul nostru cât și ceea ce facem noi. Ne înălțăm deseori inima pentru a-L glorifica, a Îi mulțumi, a Îi cere iertare și ajutor, în consonanță cu scopul Liturghiei (adorație, har, remediere și cerere) [5]. Și ne dăm seama că Dumnezeu ne vede, ne ascultă și ne zâmbește, deoarece vede efortul pe care îl facem spre a-L iubi.
MUNCA SFINȚITĂ (PRIN CRISTOS, CU EL ȘI ÎN EL) NAȘTE IUBIRE, MANIFESTĂ IUBIRE ȘI DISPUNE LA IUBIRE (SFÂNTUL JOSEMARÍA)
Perseverența în muncă antrenează oboseala, extenuarea. Extenuarea fizică pentru cine lucrează în sectorul construcții, sau care sculptează o operă de artă, oboseală mentală pentru cel care are ochii fixați pe un ecran spre a crea un nou algoritm sau pentru cel care trebuie să se ocupe cu amabilitate de un călător. Formarea noastră spirituală ne ajută să considerăm acest efort ca pe o șansă de a fi mai aproape de Cristos, care a luat asupra sa mizeriile noastre și durerile noastre [6], de a fi mai aproape de Mântuitor. În definitiv, munca sfințită (prin Cristos, cu Cristos și în El) naște iubire, manifestă iubire și dispune la iubire [7]. Dragostea lui Cristos pentru Tatăl și pentru noi, frații săi oamenii, este principiul care însuflețește și unifică orice activitate și orice misiune; înseamnă mult pentru munca noastă când ne interesăm de lume și de ceilalți, străduindu-ne să-l imităm pe Isus, în unire cu El.
Să înțelegem din punct de vedere cognitiv sensul muncii
Dacă ar trebui să definim ceea ce dă sens existenței noastre, ceea ce ne configurează ca persoane, ceea ce ne situează în lume, am vorbi despre munca noastră chiar dacă ceea ce realizăm în prezent nu este „munca visurilor noastre”. Din contră, ce ar fi viața noastră dacă nu am lucra? Vocația pe care ne-o dă Dumnezeu este foarte frumoasă: să creezi, să recreezi, să muncești, a spus Papa Francisc; și [munca] îl privește pe om în totalitatea sa: în gândirea sa, în acțiunea sa, în totul [8]. Formarea intelectuală (filozofică și teologică) permite aprofundarea rolului fundamental al muncii care dă sens existenței noastre. Cu cât înțelegem mai bine această realitate – că Dumnezeu îl ia pe om și-l conduce în grădina Edenului pentru a o lucra și a o păzi [9], aici este sensul vocațional al muncii umane, – cu atât mai bine sesizăm demnitatea pe care o trezește munca pentru că ea ne face să ne asemănăm cu Dumnezeu, care arată în ce ne asemănăm după imaginea și asemănarea sa [10].
Această apropiere se poate opera datorită diferiților discipoli pentru o înțelegere mai profundă a Creației, a dimensiunii mântuitoare a anilor petrecuți de Cristos în atelierul lui Iosif, a sacrificiului de pe Cruce, a acțiunii Sfântului Duh în istorie, al rolului laicilor în creștinarea societății, etc. Ca urmare, tot ce atinge virtutea de echitate și exigențele morale ale fiecărei profesiuni capătă o deosebită importanță. De aceea studiul ne oferă noi perspective pentru a vedea cum să ne fortificăm dorința de a ne sfinți munca, dar s-o facem cu adevărat.
Pe de altă parte, trebuie să avem mereu în vedere dimensiunea socială și transformatoarea lumii pe care o ia activitatea noastră profesională. Noi trebuie să primim o asemenea formare care să ne trezească în suflete instinctul și preocuparea sănătoasă de armonizare a acestei sarcini – munca profesională a fiecăruia – cu exigențele conștiinței creștine, cu imperativele divine care trebuie să guverneze societatea și activitățile umane [11], după cuvintele sfântului Josemaría. Oricine vede în munca sa locul sfințirii sale dorește ca experiența sa să fie împărtășită de toată lumea, nu doar căutând mijloacele spirituale pentru ca munca lui să aibă sens, dar și făcând tot posibilul pentru ca toți să aibă o muncă demnă și purtătoare de sens.
Să fim mult mai capabili să facem binele
Îndeplinirea cotidiană a muncii oferă ocazia exersării virtuților umane. Este un teren de antrenament foarte util pentru toți cei ce vor să progreseze în calitate de persoane: ca în orice sală de sport, nu se poate atinge un înalt nivel de satisfacție decât dacă o frecventezi asiduu, mai mult decât în cazul nostru, se adaugă o doză de ajutor supranatural: harul.
Formarea umană, aici și acum, ne ajută să apreciem în special virtuțile care ar putea fi calificate ca sociale: cele care ne ajută să punem în practică bunele noastre dorințe de a-i servi pe alții. De exemplu: ascultarea activă și interesată, animată de o reală dorință de a-i învăța pe alții.
CÂND ASCULTĂM CU INIMA, [IATĂ ] CE SE ÎNTÂMPLĂ: CELĂLALT SE SIMTE PRIMIT, NU JUDECAT, LIBER SĂ-ȘI POVESTEASCĂ TRĂIREA ȘI PARCURSUL LUI SPIRITUAL (PAPA FRANCISC)
După cum o explică Papa, când evocă discuția dintre Isus și tânărul bogat, noi ascultăm cu inima, [iată] ce se întâmplă: celălalt se simte primit nu judecat, liber să-și povestească trăirea și parcursul spiritual [12]. De asemenea, într-un sens mai larg, Duhul ne cere să ascultăm cerințe, temeri, speranțele fiecărei Biserici, ale fiecărui popor și națiune, dar să ascultăm lumea, provocările și schimbările pe care el ni le prezintă. Să nu ne insonorizăm inima, să nu ne blindăm în certitudinile noastre. Certitudinile ne închid deseori. Să ne ascultăm [13].
În strânsă legătură cu aceasta, virtutea umilinței ne face să recunoaștem că avem nevoie de ceilalți, să ne dăm seama de ceea ce le putem aduce, și s-o facem cu generozitate. Astăzi lumea muncii ne cere capacitatea de a colabora cu ceilalți și să ne sprijinim pe ei; desigur, se pot învăța tehnici și dezvolta aptitudini, dar virtutea creștină adaugă o atitudine vitală, un interes real pentru cealaltă persoană prin voința – și capacitatea dobândită prin practică – de a favoriza libertatea și responsabilitatea fiecăruia și de a-și mobiliza talentele.
PUTEM ÎNVĂȚA TEHNICI ȘI DEZVOLTA APTITUDINI, DAR VIRTUTEA CREȘTINĂ ADAUGĂ O ATITUDINE VITALĂ, UN REAL INTERES PENTRU CEALALTĂ PERSOANĂ
O altă virtute care se dezvoltă este angajamentul, un cuvânt care, uneori ne sperie. Totuși, să reflectăm la consecințele pe care le are teama de a te angaja. Cum să pot construi ceva de valoare și care să fie durabil, fără angajare? Putem atinge un scop fără a lăsa de-o parte alte posibilități? Răspunsul este clar și sigur că, în muncă ca și în alte domenii personale, angajamentul poate fi costisitor deoarece implică renunțări și cere un efort constant.
CUM SĂ POT CONSTRUI CEVA DE VALOARE ȘI CARE SĂ FIE DURABIL, FĂRĂ ANGAJARE?
Angajamentul este în aceeași măsură indispensabil pentru a trăi onestitatea ,dreptatea și responsabilitatea socială. Permite să fii fidel la ceea ce ne arată conștiința noastră ca just, chiar dacă comportamentele contrare abundă în mediul nostru profesional. Angajamentul ne determină să ne preocupăm activ de umanizarea cadrului de muncă și să promovăm pretutindeni condiții de muncă demne.
Să fii fericit alături de ceilalți
În relațiile interpersonale, amabilitatea și măreția sufletului sunt calități foarte apreciate. Într-o societate foarte individualizată și competitivă ca a noastră, aceste virtuți pun în lumină caritatea. Sunt atâtea virtuți pe care un creștin le are în inimă de dezvoltat și transmis anturajului său, fără a cădea în naivitate ori în simpla filantropie, chiar de va fi bunătatea sa văzută ca slăbiciune. Învăță să ceri iertare, să corectezi și mai ales să ierți. Să fii cinstit cu tine însuți și cu ceilalți. Să fii loial și sincer în relațiile cu colegii. Să dovedești amabilitate și răbdare cu clienții.
Lista virtuților poate fi lungă – fiecare pe măsura lui – și dorința de a fi mai bun și să-ți iubești tovarășii de drum face parte din această aventură care este viața profesională.
Mediul profesional este cadrul natural unde se nasc numeroase și solide prietenii, după cum o amintește Prelatul Opus Dei în scrisoarea sa din 1 noiembrie 2019 [14], unde pot fi semănate pacea și bucuria atât de specific spiritului creștin. Sfântul Josemaría, citat de Prelat, o expune în acești termeni: Se poate spune, copiii sufletului meu, că cel mai mare fruct al apostolatului Opus Dei este acela că membrii săi obțin personal, prin apostolat exemplul și prietenia loială cu tovarășii lor de muncă: la universitate sau la uzină, la birou, la mină sau pe ogoare [15]. Este un loc în care se împărtășesc aspirații, se colaborează reciproc și se consacră mult timp spre a dezvolta o sarcină comună; acest lucru întărește legăturile și deschide cunoașterea reciprocă, evitând instrumentalizarea relațiilor, nevăzând aici, în ele decât un avantaj în cultura succesului imediat. Nașterea unei bune prietenii și în bună parte ordinea unui cadru neașteptat [16], amintește Prelatul, acest dar al lui Dumnezeu care ne aduce bucurie și consolare [17] și ne amintește iubirea gratuită a Trinității pentru fiecare dintre noi. În același timp, ea devine o activitate plăcută și împărtășită deoarece chiar această prietenie este un dialog în care dăm și primim lumină; în care apar proiecte, atunci când se deschid reciproc orizonturi; în care ne bucurăm de tot ce este bun și ne susținem în ceea ce este greu; un dialog în care petrecem un moment bun,pentru că Dumnezeu vrea ca noi să fim mulțumiți [18].
Cu competență profesională.
COMPETENȚA PROFESIONALĂ ESTE ESENȚIALĂ PENTRU CA O MUNCĂ SĂ POATĂ FI SFINȚITĂ
Alături de formarea virtuților, formarea profesională este fundamentală pentru sfințirea personală și ea constituie unealta adecvată pentru a înfrunta provocările culturale și sociale ale lumii actuale. Competența profesională este esențială pentru ca o muncă să poată fi sfințită, căci trebuie, mai întâi, s-o facem bine, la fel de bine ca oricine, și pe cât posibil mai bine, căci aceasta corespunde dorințelor noastre de perfecționare a creației, de a-l adora pe Creator și de a participa la co-mântuire [19], făcând să tresalte sufletul sacerdotal primit în momentul botezului, fiind un alt Cristos în muncă.
SĂ ÎNCURAJĂM FIECARE PERSOANĂ SĂ-ȘI DESFĂȘOARE PE DEPLIN PERSONALITATEA ȘI CAPACITĂȚILE SALE ÎN DOMENIILE ÎN CARE POATE ADUCE CEL MAI MULT SOCIETĂȚII
Sfântul Josemaría insista pe lângă primii membri ai Lucrării asupra faptului că formarea intelectuală și profesională să forțeze să se caute reliefurile, nu câmpiile [20] în utilizarea și profesiunea sa. Acest lucru înseamnă să încurajăm fiecare persoană să-și desfășoare pe deplin personalitatea și capacitățile sale în domeniile în care poate aduce cel mai mult societății ajutând la umanizarea propriului mediu înconjurător.
Formarea și diplomele profesionale se obțin in instituțiile create în acest scop: universitățile, școlile tehnice, rezidențele universitare, platformele de formare on-line, organizațiile publice care oferă cursuri de predare la nivel sau ucenicie profesională… Oferta este vastă și variată și nu trebuie să se ezite de a profita de ea. Ambiția unui creștin de a face mai mult implică o formare profesională continuă și exigentă pentru a fi la zi, o obligație de a dobândi o formare profesională adecvată care se obține în aceleași locuri ca pentru restul cetățenilor [21].
Formarea oferită de Prelatură
Din tot ceea ce precedă se deduce cu ușurință că cel care caută sfințenia în mijlocul lumii are nevoie de o formare în toate domeniile profesiunii sale; fiecare va putea atinge maturitatea necesară pentru a urma calea identificării sale cu Cristos. Iată ce propune Prelatura.
În primul loc, suntem încurajați să ne iubim profesiunea ca fiind un loc de întâlnire cu Dumnezeu și de participare concretă la opera sa creatoare. Spre a ne ajuta, ne putem întreba în timpul zilei: cum transform eu astăzi lumea? Răspunsul va fi poate: să nu am o reacție agresivă în fața unei situații tensionate la apropierea unei scadențe; să fiu recunoscător unui coleg pentru ajutorul său; să acordăm un concediu maternal fără a compromite întoarcerea mamei la locul său de muncă… atâtea momente și decizii în care noi suntem chemați să transformăm lumea prin ameliorarea mediului nostru și să contribuim la a-l conduce spre Dumnezeu.
În plus, formarea primită ne ajută să ne realizăm, ca niște creștini coerenți, munca, adică în acord cu deontologia proprie profesiei noastre și cu spiritul de inițiativă a celui care dorește să contribuie la edificarea unei societăți mai umane. Ni se amintește că trebuie să studiem, să cunoaștem și să punem în aplicare cerințele etice și morale, considerând că este misia noastră și să fim exemplari în exercitarea profesiunii noastre. Acest lucru va presupune pentru unii, ca avocații, ginecologii, funcționarii vămilor sau agenții de schimb să consacre mai mult timp și efort. Dar este în aceeași măsură important și pentru cei ce se ocupă de persoanele în vârstă, care sunt stagiari la un radio local sau care pregătesc mâncăruri la pachet.
Alături de acestea, formarea oferită de Prelatură stimulează la fiecare dorința de a face totul pentru a fi în măsură să promoveze dezvoltarea culturii proprii fiecărei activități, funcție ori profesie care ne revine s-o exersăm, stimulând asociații profesionale sau participând activ la acestea și consacrând timp pentru a ne cunoaște mai bine propria noastră meserie, fie individual, fie în grup. Totul cere timp și energie – și nu este nimic prea mult – dar este o îmbogățire necesară.
Sfântul Josemaría spunea: Acord tot atâta importanță culturii profesionale a unui frizer ca celei a unui cercetător; celei a unui student la universitate ca celei a unui muncitor casnic. Este vorba să ai cultura proprie meseriei tale ce corespunde vocației profesionale a fiecăruia [22].
Formarea permite respectarea valorilor specifice fiecărei profesiuni sau meserii: valoarea vieții și sănătății pentru profesii în legătură cu medicina; solidaritate pentru pompieri și voluntari; egalitate pentru șefii de întreprinderi și sindicaliști… Există valori care sunt universale și necesare în toate activitățile, dar care au mai multă importanță în anumite meserii și necesită competențe indispensabile pentru a trăi bine. Dacă o facem pentru gloria lui Dumnezeu și binele sufletelor, munca noastră îmbracă o valoare supranaturală, care ne permite să ne identificăm cu Cristos.
Îndrumarea spirituală, pe care o oferă Prelatura, ne ajută să înfruntăm cu realism – maturitate umană și supranaturală – oportunitățile și exigențele vieții, mai ales în parcursul profesional de-a lungul anilor, dovedind speranță, discernământ și simțire supranaturală.
În sfârșit, încercăm bucuria de a ne ameliora situația economică personală spre a oferi bunăstare familiei noastre și apostolatului Lucrării, asumându-ne misiunea apostolică.
Am parcurs toate aspectele formării care concurează la a face din munca noastră o muncă de creștin, al cărui caracter central era rezumat de sfântul Josemaría în următorii termeni: Vom cere lumina sa Domnului nostru Isus Cristos și-L vom ruga să ne ajute să descoperim, în fiecare clipă, acest simț divin, care ne transformă vocația profesională și face din ea axa pe care se sprijină și pivotează chemarea la sfințenia, ce ne-a fost adresată [23].
[1] Cf. Catehismul Bisericii Catolice, nr. 2569.
[2] Cf. Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1350.
[3] Cf. Rugăciune Euharistică, doxologie finală.
[4] Cf. Sfântul Josemaría, Convorbiri, nr. 114.
[5] Cf. Catehismul Bisericii Catolice , nr. 1407 și 1414.
[6] Sfântul Josemaría, Este Cristos care trece, nr. 95.
[7] Sfântul Josemaría. Este Cristos care trece, nr. 48.
[8] Papa Francisc, „Munca și vocația omului ”, predică la Sfânta Marta, 1 - mai - 2020.
[9] Geneza 2,15.
[10] Cf. Geneza 1,26.
[11] Sfântul Josemaría. Scrisoarea din 6-V-1945, nr. 15, în E. Burkhart, J. López, Vida cotidiana y santidad en la enseñanza de San Josemaría, III, Rialp, Madrid 2013, p. 574.
[12] Papa Francisc, predică la Liturghia de deschidere a sinodului episcopilor, 10 - octombrie - 2021.
[13] Ibid.
[14] Cf. Fernando Ocáriz, Scrisoare Pastorală , 1-XI-2019, nr. 20.
[15] Sfântul Josémaria, Scrisoare nr. 6, nr. 55.
[16] Fernando Ocáriz, Scrisoare Pastorală 1-XI-2019, nr. 20.
[17] Ibid.
[18] Fernando Ocáriz, Scrisoare Pastorală 9-I-2018, nr. 14.
[19] Cf. Fernando Ocáriz, Scrisoare Pastorală 14-II-2017, nr. 17.
[20] Cf. Ana Sastre, Tiempo de Caminar, Rialp, Madrid 1989, citatat 18, p. 232 (Sursă: sfântul Josémaria, Hoja de Noticias (complemente) din iulie 1939 (AGP, serie A.2, leg. 10, carp. 2) Nu vă urmați studiile ca și cum ele ar forma o câmpie. Căutați reliefurile. Trasați-vă brazda. Și brazdele voastre să redea câmpul Tatălui familiilor.
[21] Cf. Prelatura Sfintei Cruci și Opus Dei, Ratio Institutionis, Rome, 2007, nr. 14.
[22] Sfântul Josemaría, Notele unui cerc scurt, 19-IV-1964; în Volumele de „Meditații” , vol. I, pp. 606-607 (AGP, biblioteca, P06).
[23] Sfântul Josemaría, Prietenii lui Dumnezeu, nr. 62.