Un student care termină un semestru într-o universitate străină. Un funcționar municipal experimentat. Un designer liber profesionist freelance care lucrează la domiciliu. Un profesor de liceu care începe anul școlar. Un inginer care a emigrat. O infirmieră care tocmai a obținut cele mai bune condiții de muncă. O persoană dependentă care a suferit o reducere a timpului de muncă și a salariului. O coafeză care și-a închis salonul de coafură în timpul pandemiei. Un părinte care se ocupă de copilașii săi. Un tânăr absolvent în căutarea primului său loc de muncă. În aceste situații profesionale și personale, sau în altele se află mulți creștini care vor să calce pe urmele lui Isus-muncitorul cu sfaturile oferite de formarea în Opus Dei. Artizanul din Nazaret este modelul lor principal (Mt 13,54-58). În orice viață există deja un parcurs efectuat și un proiect viitor, clar uneori, obscur alteori, bucurie și suferință, decizii bune sau rele, entuziasme și îndoieli, consecințe personale, familiale și sociale. Fiecare dintre noi, cu singularitatea sa, cu povestea sa și împrejurările ei, este chemat să sfințească munca, să se sfințească la muncă și să-i sfințească pe alții în muncă.

Spre a se îndeplini bine această misiune, sfântul Josemaría insista asupra necesității unei bune pregătiri. „Dacă trebuie să fii sare și lumină, ai nevoie de știință și competență” ^[1]. „Copilul inimii mele, semănatul să fie eficient, trebuie consolidată, în același, timp partea spirituală, partea psihologică și partea profesională” ^[2]. „Nu este suficient să dorești să lucrezi pentru binele comun; pentru ca această dorință să fie eficace, va trebui formați bărbați și femei capabili să-și însușească o bună pregătire și capabili, apoi, să-i facă și pe ceilalți să participe la fructele acestei plenitudini la care au ajuns ei” ^[3].

Opus Dei se angajează să dea o formare creștină , care are în vedere orice dimensiune a persoanei, înțelegându-se și dimensiunea profesională. Totuși, pregătirea intelectuală și tehnică impusă de fiecare profesiune se dobândește în unitățile de învățământ și de formare, proprie fiecărei țări și în practicarea însăși a muncii , iar nu în Lucrare. Opus Dei în sine nu oferă cursuri de mentorat, de competențe comportamentale sau de marketing personal, pentru a da exemple legate de sfera profesională. Așadar în ce constă această formare profesională? În articolele acestei serii sunt dezvoltate câteva reflecții pe această temă.

Astăzi, pentru mine: formarea pentru viața mea

Mesajul sfântului Josemaría asupra sfințirii muncii, transformarea lumii din interior și locul central al profesiunii în viața socială îl conduce pe creștin să aprofundeze importanța muncii ca axă a vocației sale și a misiunii sale în mijlocul lumii, cu posibilitățile și provocările sale. Să consacrăm lumea lui Dumnezeu din interior, să ne manifestăm încrederea în Evanghelie în anturajul nostru, să-i ajutăm pe ceilalți și să umanizăm structurile, sunt câteva dintre manifestările de identificare a laicilor fideli lui Cristos, preoți, profeți și regi prin botez ^[4].

Toate locurile de muncă, de la cele mai stabile și reglementate până la cele mai creative și cu timp parțial, necesită această reflectare din partea celui sau celei care le exercită. Vor exista aspecte comune, căci „demnitatea muncii se bazează pe Iubire” ^[5], „[aceasta] trebuie să fie o ofrandă demnă pentru Creator” ^[6]; „Munca se naște din iubire, manifestă iubire și se dispune iubirii” ^[7]. Alții, în schimb, vor fi foarte personali, în funcție de relația fiecăruia cu Dumnezeu , al simțului său de ofrandă unită cu cea a lui Cristos pe Cruce în Sfânta Liturghie, de dorința sa de a servi și de propria sa dorință de a cunoaște caracteristicile sarcinii sale profesionale.

În cadrul larg de aspecte din care este făcută munca profesională, există două care nu țin decât de fiecare să evalueze și să descopere: în ce constă să sfințesc munca concretă pe care o realizez și cum s-o fac în circumstanțe precise și actuale care sunt ale mele și pe cele ale mediului meu.

Pentru un oncolog, a sfinți munca merge de la efortul de a fi la zi în prima linie a cercetării până la ascultarea empatică a pacientului; pentru un șofer de autobuz, de la felul de a lua o curbă la zâmbetul oferit călătorilor; pentru un arhitect, va fi să-l asculte pe client pentru a răspunde nevoilor sale și să asigure calitate soluțiilor și frumusețea rezultatului. Răspunsul la întrebarea de a ști „ce manifestări îmi trezește faptul de a-mi sfinți munca?” va fi diferită pentru un atlet profesionist, un furnizor într-un supermarket, un youtuber, un avocat din oficiu, un director comercial, un bucătar, o soprană, un agricultor, un manager de comunitate (community manager), un învățător sau un șofer rutier. Iar cei care se pensionează, sunt în șomaj ori suferă de un handicap vor trebui și ei să-și facă propriu parcurs de reflecție. În afara specificului fiecărei ocupații profesionale, prudența joacă un rol cheie în momentul dezvoltării anumitor atitudini și luării deciziilor înțelepte. Oricine aflat pe punctul de a se pensiona poate înfrunta ultima parte a vieții profesionale cu neglijență ori cu entuziasm. O femeie căsătorită trebuie să facă față provocărilor unei eventuale maternități într-un mediu care, de obicei ,se ferește, dezaprobă sau nu acceptă sarcinile și concediile de maternitate. Un economist ori un avocat se poate regăsi în situații contrare la ceea ce conștiința lor consideră că este just. În situații de sărăcie ori instabilitate, un cuplu poate evalua dacă trebuie să emigreze pentru a asigura subzistența familiei. Altă dată, problema va fi să se știe dacă trebuie redusă ziua de muncă pentru a se ocupa de părinții dependenți, de copii sau membri ai familiei bolnavi.

Condițiile juridice, profesionale , economice, educative, sociale sau politice ale fiecărei țări determină un mare număr de facilități și de dificultăți care survin în viața profesională, iar prudența ajută să le evaluăm și să căutăm mijloace adecvate pentru a lua decizii.

Câteva provocări contemporane

Realitatea, care constituie domeniul muncii, prezintă așadar complexități pe care le trăim toți într-o măsură mai mare sau mai mică. Poate că unele dintre cele mai pertinente astăzi, pe care le expunem mai jos, pun în lumină aspectele în care formarea ne ajută să ne sfințim munca astăzi și acum.

Timp de ani întregi, necesitatea unui studiu aprofundat, rezultatul unei reflecții și a unei cunoașteri sapiențiale a ceea ce este uman, a fost spusă întruna față de superficialitatea și sărăcirea pe care preponderența tehnologiei și a specializării o poate presupune. Abundența formării nu implică asimilarea contemplării, a reflectării, a dialogului sau a lecturii care merită osteneala: „Când cineva nu învață să se oprească pentru a observa și evalua ceea ce este frumos, nu este uimitor că totul devine pentru el obiect de folosință și abuz, fără scrupule. În același timp, dacă vrem să obținem schimbări profunde, trebuie păstrat în minte că paradigmele gândirii influențează realmente comportamentele”, a declarat Papa ^[8].

O altă provocare a mentalității de azi este să regăsești bucuria de a împărtăși dar și bogăția relațiilor umane în fața sufocantei culturi a succesului. Exigența rezultatelor , autoimpunerea performanței ca măsură a calității, procedurile ce trec dincolo de persoane, hărțuirea la muncă, se pot termina cu frustrare, epuizare, eșec sau descurajare și chiar să conducă la o maladie psihică sau mentală. Francisc revendică necesitatea să nu se piardă din vedere principiile de bază: „să se încerce să se acorde prioritate spațiilor în care cultura eficacității, randamentului și succesului să fie însoțite de cultura unei iubiri gratuite și dezinteresată capabilă să ofere tuturor (…) posibilitățile unei vieți fericite și înfloritoare” ^[9].

Este dificil de asemenea, în numeroase cazuri, să conciliezi timpul și prioritatea. „Familia este o rezervă de încercare importantă. Când organizarea muncii o reține ostatică, sau chiar îi împiedică drumul, atunci suntem siguri că societatea umană a început să lucreze contra ei înșiși!” ^[10], avertizează Papa. Și nu este numai cazul cu privire la familie. Avem nevoie de timp și să ne odihnim ori să facem sport, pentru a vizita un muzeu ori să ne întâlnim prietenii, să colaborăm cu asociații, ori să urmăm un tratament medical, pentru a asista la un concurs ori să-i vizităm pe bolnavi. Timp pentru formarea creștină și viața de relație cu Dumnezeu.

Pe de altă parte, modul de muncă, el însuși, își accelerează evoluția. Procesul de transformare numerică continuă în numeroase sectoare și au apărut noi moduri de lucru, mai colaborative, prin proiecte, sub formă de tele-muncă… Aspectele pozitive, ca o mai mare flexibilitate, creativitate și cooperare coexistă alături de altele mai negative ca o mai mare precaritate. Puțini tineri vor să intre într-o întreprindere cu un post permanent și să rămână până la pensie, așa cum au făcut-o părinții lor sau bunicii. În același timp, noile platforme o fac mai ușoară pasiunilor și cunoștințelor fiecăruia spre a deveni baza unei ocupații profesionale cu care să-și câștige viața.

Transformările despre care este vorba au facilitat apariția a noi maserii. În același timp, inserția profesională este dificilă în numeroase țări atinse de criza economică. Obținerea unui loc de muncă stabil în cazul tinerilor, reintegrarea în mediul de lucru după o perioadă de șomaj la o anume vârstă, reciclarea într-un sector care s-a schimbat rapid ori să faci față unei pensionări anticipate sunt câteva dintre situațiile ce cauzează cele mai multe suferințe persoanelor și familiilor.

În sfârșit, este clar că trebuie construite în jurul muncii structuri ce umanizează: legislația muncii, salariile, condițiile de securitate, contractele, avantajele sociale și multe alte aspecte trebuie configurate echitabil. O atenție deosebită trebuie acordată integrării femeii în lumea muncii și în viața publică pentru a răspunde astfel provocărilor (limitarea, discrepanță salarială, plătirea concediului maternal…).

O viață integrată, o formare unitară

Spre a face față acestor provocări, provocările personale ca și cele legate de situația muncii în fiecare societate, este necesar să ai o formare unitară și integrală care implică orice persoană în diferitele sale dimensiuni. De exemplu, să-ți cultivi virtuți ca răbdarea, forța sufletească, îndrăzneala, umilința ori consecvența este o mare contribuție la pregătirea necesară astăzi spre a face față provocărilor precedente.

Formarea nu se înțelege cu precădere ca transmiterea de conținuturi sau cunoștințe, ci mai degrabă ca un proces personal de dezvoltare, de creștere și de maturizare, care urmărește identificarea cu Isus Cristos, om și Dumnezeu, cu accentele proprii Opus Dei. Astfel, diferitele fațete ale formării ne ajută să intrăm în legătură cu Dumnezeu, în muncă, să descoperim adevărul și binele legat de profesie, să exersăm virtuțile, în căutarea calității și să iubim mai mult persoanele cu care suntem în relație. O viață caracterizată printr-o mare iubire a libertății, care implică o mare responsabilitate și are ca urmare o dorință personală de ameliorare tot mai mare, bazându-ne pe mijloacele pe care Lucrarea le furnizează credincioșilor săi și celor care participă la mijloacele sale de formare ^[11]. În felul acesta, proiectul vital și cel profesional se integrează în misiunea la care am fost chemați.

Munca este spinul dorsal al realității complete al vieții unei persoane. Prin muncă – care, cu descendența ei, ne creează în lume („Nu este el fiul tâmplarului? Mama sa nu se numește Maria, iar frații săi: Iacob, Iosif, Simon și Iuda?” ^[12]) – învățăm să fim oameni cu ceilalți și să fim avangardă prin serviciu.

Prin această rațiune, este posibil s-o abordăm pornind de la toate aspectele formării: „Formarea credincioșilor Opus Dei, care începe atunci când fac primii pași în Lucrare și durează până la moarte, cuprinde aspectele umane, profesionale, spirituale, apostolice și doctrinale; aspecte care se întrepătrund armonios unele cu altele, cum se potrivește puternicei unități a vieții caracteristică spiritului Opus Dei și care este recomandată cu insistență de Biserică tuturor credincioșilor” ^[13].

Această dezvoltare armonioasă și echilibrată a atitudinilor și virtuților se află la baza unui mod de viață creștină, pentru că apelul la sfințenie și apostolat se realizează desigur în propria noastră muncă profesională și în mediul desfășurării muncii noastre profesionale; împreună ne susținem pe noi înșine și familiile noastre, apoi colaborăm să dezvoltăm inițiative pentru binele tuturor; exersăm sacerdoțiul comun creștinilor cu mărturia noastră și relațiile interpersonale” ^[14].

Ținându-i mâna sfântului Iosif, tatăl muncitor, „criza vremurilor noastre, care este o criză economică, culturală și spirituală, poate reprezenta pentru toți un apel la redescoperirea valorii, importanța și necesitatea muncii” ^[15].

^[1] Sfântul Josemaría, Drum, nr. 340.

^[2] Sfântul Josemaría, cf. Cum ne vorbea pe drum, p. 245.

^[3] Sfântul Josemaría, Convorbiri, nr. 73.

^[4] Cf. Lumen Gentium, nr. 34-36.

^[5] Sfântul Josemaría, Este Cristos care trece, nr. 48.

^[6] Sfântul Josemaría, Prietenii lui Dumnezeu, nr. 55.

^[7] Sfântul Josemaría, Este Cristos care trece, nr. 48.

^[8] Francisc, Laudato Si, nr. 215.

^[9] Francisc, Discurs la întâlnirea cu episcopii, Tokyo, 23-XI-2019.

^[10] Francisc, Audiență generală, 19-VIII-2015.

^[11] Cf. Prelatura Sfintei Cruci și Opus Dei, Ratio Institutionis, Roma, 2007, nr. 8.

^[12] Mt 13,55.

^[13] Prelatura Sfintei Cruci și Opus Dei, Ratio Institutionis, Roma, 2007, nr. 4.

^[14] Id., nr. 6.

^[15] Francisc, Patris Corde, nr. 6.