Maria L-a zămislit pe Isus fără intervenția unui bărbat. Acest adevăr este afirmat limpede în primele două capitole ale Evangheliilor după Sfântul Matei și după Sfântul Luca. Îngerul îi spune Sfântului Iosif: „Ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt” (Mt 1,20), iar Mariei, care întreabă: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu cunosc bărbat?”, îi răspunde: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri...” (Lc 1,34-35).

Pe de altă parte, faptul că Isus, de pe Cruce, i-a încredințat-o pe Mama Sa Sfântului Ioan arată că Fecioara Maria nu avea alți copii. Menționarea, în unele pasaje evanghelice, a „fraților lui Isus” se poate explica prin faptul că termenul „frați” era folosit în limba ebraică și cu sensul de rude apropiate (cf. Fc 13,8 etc.), sau prin ipoteza că Sfântul Iosif avea copii dintr-o căsătorie anterioară, ori prin înțelegerea termenului ca desemnând membrii comunității credincioșilor, așa cum apare în Noul Testament (Fap 1,15) (vezi întrebarea: „A avut Isus frați?”).

Tradiția Bisericii a transmis încă din primele veacuri caracterul supranatural al nașterii lui Isus. În jurul anului 100, Sfântul Ignațiu din Antiohia afirmă că „prințului acestei lumi i-au fost ascunse fecioria Mariei, nașterea ei și moartea Domnului. Trei taine minunate săvârșite în tăcerea lui Dumnezeu” (Scrisoarea către Efeseni, 19,1). La sfârșitul secolului al II-lea, Sfântul Irineu arată că nașterea a fost fără dureri (Demonstratio apostolica, 54), iar Clement din Alexandria, influențat deja de tradițiile apocrife, afirmă că nașterea lui Isus a fost feciorelnică (Stromata, VII, 16). Într-un text din secolul al IV-lea, atribuit Sfântului Grigorie Taumaturgul, se spune limpede: „La naștere, [Cristos] a păstrat pântecele și fecioria neprihănite, pentru ca firea nemaiauzită a acestei nașteri să fie pentru noi semnul unei mari taine” (J.B. Pitra, Analecta Sacra, 4, Greg Press, Farnborough, 1966, p. 391).

Cele mai vechi evanghelii apocrife, în ciuda caracterului lor extravagant, păstrează tradiții populare care concordă cu mărturiile amintite mai sus. Odele lui Solomon (Oda 19), Înălțarea lui Isaia (14) și Protoevanghelia lui Iacob (20-21) relatează că nașterea lui Isus a fost însoțită de semne miraculoase.

Toate aceste mărturii reflectă o tradiție de credință confirmată de învățătura Bisericii, potrivit căreia Maria a rămas fecioară înainte de naștere, în timpul nașterii și după naștere: „Aprofundarea credinței în maternitatea feciorelnică a condus Biserica la mărturisirea fecioriei reale și perpetue a Mariei (cf. DS 427), chiar și în timpul nașterii Fiului lui Dumnezeu făcut om (cf. DS 291; 294; 442; 503; 571; 1880). Într-adevăr, nașterea lui Cristos, «departe de a micșora, a consacrat integritatea feciorelnică» a mamei Sale (LG 57). Liturgia Bisericii o cinstește pe Maria ca Aeiparthenos, adică „Pururea Fecioară” (cf. LG 52)” (Catehismul Bisericii Catolice, nr. 499).