Ce este o prelatură personală?

În aceste zile s-a mai vorbit despre prelaturile personale. Cu acest prilej, ziaristul B. Mastroiani a pus câteva întrebări Prof. E. Baura.

În ultimile luni s-a mai vorbit despre prelaturile personale. Cu acest prilej, ziaristul Bruno Mastroiani a pus câteva întrebări Profesorului Eduardo Baura, profesor de Drept Canonic la Universitatea Pontificală a Sfintei Cruci, ca să înţelegem mai bine această formă juridică a Bisericii Catolice.

Prelaturile personale depind direct de Papă?

Prelaturile personale au în frunte un prelat, care le conduce cu jurisdicţia bisericească, dar sunt bineînţeles supuse jurisdicţiei supreme a Papei. Deci depind de Papă, în acelaşi mod ca diecezele sau alte circumscripţii bisericeşti, prin Congregaţia pentru Episcopi sau eventual prin Congregaţia pentru Evanghelizarea Popoarelor.

Prelaturile personale sunt independente de episcopi?

La fel ca toate circumscripţiile bisericesti, depind de Ordinarul care este în fruntea acestora. Prelaturile nu înlocuiesc autoritatea episcopilor diecezani, ci oferă un ajutor adiţional al activităţilor pastorale. Credincioşii prelaturii personale aparţin bisericii locale sau diecezei în care se găsesc după teritoriu şi, în consecinţă, sunt supuşi autorităţii episcopilor locali, în acelaşi mod ca ceilalţi credincioşi. Înainte de a începe munca pastorală a unei prelaturi, este necesar consimţământul Episcopului diecezan. Pe de altă parte, jurisdicţia Prelatului se referă doar la misiunea specifică a prelaturii.

Ce înseamnă adjectivul „personală”?

Se foloseşte „personală” în opoziţie cu „teritorială”. Teritoriale, de exemplu, sunt diecezele, care sunt delimitate de un teritoriu, și de care credincioşii aparţin in baza domiciliului lor. În cazul prelaturii personale, jurisdicţia şi misiunea este determinată după un criteriu personal, adică după persoanele cui se adresează. Acest lucru – de pildă – se întâmplă la Ordinariate militare (de care aparţin membrii Armatei, independent de locul unde locuiesc); se mai întâmplă la ordinariate personale (ca cel ale anglicanilor, al căror popor este alcătuit de credincioşi afiliati la anglicanism si care in mod liber au cerut să facă parte din acesta) si prelatura personală Opus Dei (de care aparţin credincioşi din toată lumea, de condiţii diferite; ceea ce îi uneşte este dorinţa de a trăi şi a răspândi chemarea universală la sfinţenie în viaţa de zi cu zi).

La ce folosesc prelaturile personale?

Prelaturile personale sunt circumscripţii bisericeşti prevăzute de către Conciliul Vatican II şi Codul de Drept Canonic pentru a dezvolta, cu mare flexibilitate, activităţi pastorale particulare de folos pentru credincioşii care aparţin diferitelor dieceze. Este unul dintre modurile prin care Biserica se auto-organizează pentru realizarea misiunii sale şi pentru a răspunde nevoilor pastorale pe care cam greu le poate realiza o dieceză. O prelatură personală este capabilă sa-şi asume grija pastorală a credincioşilor care nu se identifică după un criteriu teritorial, ci un criteriu personal (de pildă, a aparţine de o categorie profesională, de o anumită ţară sau a vorbi o anumită limbă; a opta pentru o formare specifică, sau pentru alte motive).

Pentru cei care doresc să ştie mai mult despre prelaturile personale, vă recomandăm acest interviu cu fostul Secretar al Congregaţiei pentru Episcopi, Mons. Monterisi, acum Cardinal Arhipreot al Bazilicii Sfântului Paul din afara zidurilor.