Întrebări despre Isus și Biserică (23).
Primele mențiuni despre Isus în documente literare din afara scrierilor creștine se găsesc la câțiva istorici eleniști și romani care au trăit în a doua jumătate a secolului I sau în prima jumătate a secolului al II-lea, deci relativ aproape de evenimentele relatate.
Cel mai vechi text în care este menționat Isus, deși într-un mod implicit, a fost scris de un filosof stoic originar din Samosata, în Siria, numit Mara bar Sarapion, în jurul anului 73 d.C. El se referă la Isus ca la „regele înțelept” al iudeilor și afirmă despre El că a promulgat „legi noi”, probabil cu referire la antitezele din Predica de pe Munte (cf. Mt 5,21-48), adăugând că moartea pe care i-au dat-o iudeii nu le-a adus niciun folos.
Cea mai veche și mai cunoscută mențiune explicită a lui Isus este cea făcută de istoricul Flavius Josephus în lucrarea Antichități iudaice (XVIII, 63-64), la sfârșitul secolului I, cunoscută și sub numele de Testimonium Flavianum. Acest text, păstrat în toate manuscrisele grecești ale operei lui Josephus, lasă să se înțeleagă că Isus ar putea fi Mesia; de aceea, mulți cercetători consideră că anumite pasaje au fost interpolate de copiştii medievali. Astăzi, specialiștii consideră că formularea originală a lui Josephus trebuie să fi fost foarte apropiată de versiunea arabă citată de Agapius, episcop de Hierapolis, în secolul al X-lea, unde lipsesc presupusele interpolări. Textul spune astfel:
„În acel timp a trăit un om înțelept numit Isus. Purta o viață exemplară și era cunoscut pentru virtutea sa. Mulți dintre iudei și dintre celelalte popoare au devenit discipolii săi. Pilat l-a condamnat să fie răstignit și să moară. Dar cei care deveniseră discipolii lui nu au abandonat învățătura sa și au mărturisit că li s-a arătat viu la trei zile după răstignire; de aceea credeau că ar putea fi Mesia despre care profeții spuseseră lucruri minunate.”
Între autorii romani din secolul al II-lea — Pliniu cel Tânăr (Epistulae ad Traianum, X, 96), Tacit (Anale, XV, 44) și Suetoniu (Viața lui Claudius, 25,4) — există, de asemenea, câteva referiri la persoana lui Isus și la activitatea discipolilor săi.
Și în sursele iudaice, în special în Talmud, apar diferite aluzii la Isus și la anumite lucruri care se spuneau despre El; acestea permit confirmarea unor detalii istorice prin intermediul unor surse care nu pot fi suspectate de influență sau manipulare creștină.
Un cercetător evreu, Joseph Klausner, sintetizează astfel câteva dintre concluziile care pot fi desprinse din afirmațiile talmudice despre Isus:
„Există afirmații demne de încredere potrivit cărora numele său era Yeshua (Yeshu) din Nazaret; că «practica vrăjitoria» (adică făcea minuni, așa cum se spunea în acea epocă) și seducea poporul; că îi conducea pe israeliți pe căi greșite; că ironiza cuvintele înțelepților și interpreta Scriptura în același mod ca fariseii; că a avut cinci discipoli; că a afirmat că nu a venit să abroge Legea și nici să adauge ceva la ea; că a fost spânzurat pe un lemn (răstignit) ca fals învățător și seducător, în ajunul Paștelui, care a căzut într-o zi de sâmbătă; și că discipolii săi vindecau boli în numele său” (J. Klausner, Jesús de Nazaret, p. 44).
Rezumatul propus de Klausner — deși necesită anumite precizări din punct de vedere istoric — este suficient de expresiv pentru a arăta ceea ce se poate deduce din aceste surse: nu spun totul, dar nici nu spun puțin.
Comparând aceste date cu cele furnizate de autorii romani, putem afirma cu certitudine istorică faptul că Isus a existat și putem cunoaște chiar unele dintre cele mai importante date ale vieții Sale.
Bibliografía
Joseph Klausner, Jesús de Nazaret. Su vida, su época, sus enseñanzas (Paidós, Barcelona 1989);
Romano Penna, Ambiente histórico cultural de los orígenes del cristianismo (Desclée de Brouwer, Bilbao 1994);
Robert E. Van Voorst, Gesù nelle fonti extrabibliche. Le antiche testimonianze sul Maestro di Galilea (San Paolo, Cinisello Balsamo 2004);
Francisco Varo, Rabí Jesús de Nazaret (B.A.C., Madrid, 2005) 99-127.