Evanghelie (Mc 8,34 – 9,1)

Chemând la sine mulțimea și pe discipolii săi, le-a spus: 

„Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea și să mă urmeze. Căci cine vrea să-și salveze viața o va pierde; cine, însă, își pierde viața pentru mine și pentru evanghelie o va salva. Așadar, ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă își pierde sufletul? Căci ce poate să dea omul în schimb pentru sufletul său? Dacă cineva se va rușina de mine și de cuvintele mele înaintea acestei generații adultere și păcătoase, și Fiul Omului se va rușina de el când va veni în gloria Tatălui său cu îngerii cei sfinți”.

Și le zicea: „Adevăr vă spun că sunt unii dintre cei care stau aici care nu vor vedea moartea până când nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu venind cu putere”.

Comentariu

În Evanghelia de astăzi, Isus ne reamintește că trebuie să căutăm ceea ce dă cu adevărat sens vieții și acțiunilor noastre. Sfântul Josemaría scria:

„La ce-i folosește omului tot ce se află pe pământ, toate ambițiile inteligenței și ale voinței? Cât valorează acestea, dacă totul se sfârșește, dacă totul se afundă, dacă sunt recuzită de teatru toate bogățiile acestei lumi pământești; dacă după aceea este eternitatea pentru totdeauna, pentru totdeauna, pentru totdeauna? (...) Mint oamenii, când spun pentru totdeauna în legătură cu lucruri trecătoare. Este adevărat, cu un adevăr total, pentru totdeauna, doar în fața lui Dumnezeu; și așa trebuie să trăiești tu, cu o credință care să te ajute să simți savoarea de miere, dulceața cerului, gândindu-te la eternitatea care este pentru totdeauna” ^[1].

Mulți oameni își urmează drumul în viață fără să se gândească la destinul lor veșnic. Se lasă acaparați de nenumărate preocupări, fără să-și pună întrebările esențiale despre sensul existenței. Și tu, și eu, putem trăi fără o direcție clară, absorbiți de nenumărate activități. Orice creștin trebuie să facă un efort conștient pentru a înțelege demnitatea la care îl cheamă Dumnezeu, fericirea fără sfârșit la care suntem chemați. Nu putem trece prin viață cu indiferență față de acest adevăr profund.

De aceea, rugăciunea este o unealtă esențială: ne permite să ne oprim, să vorbim cu Dumnezeu față în față. Prin ea, ne orientăm acțiunile către scopul suprem, dar și îi ajutăm pe cei care rătăcesc prin lume fără o direcție clară. Ca și creștini, suntem chemați să trezim conștiințele, să le arătăm oamenilor adevărata fericire la care au fost chemați.

Scopul fiecărui om este să ajungă la fericire. Însă fericirea nu se obține căutând mereu ceea ce este mai comod sau mai plăcut, ci iubind cu hotărâre, chiar și atunci când iubirea presupune sacrificiu. Așa cum spunea Sfântul Josemaría: „Pentru a ajunge la fericire nu este nevoie de o viață ușoară, ci de o inimă plină de dragoste” ^[2]. Și continua: „Pentru aceasta, îmi place să îi cer lui Isus, pentru mine: Doamne, nicio zi fără cruce! Astfel, cu harul divin, se va întări caracterul nostru şi vom sluji drept sprijin Domnului nostru, dincolo de mizeriile noastre personale” ^[3].

^[1] Sf. Josemaría, Prietenii lui Dumnezeu, nr. 200.

^[2] Sf. Josemaría, Brazdă, nr. 795.

^[3] Sf. Josemaría, Prietenii lui Dumnezeu, nr. 216.