Evanghelie (Mc 12,13-17)
Au trimis la el pe unii dintre farisei și irodieni ca să-l prindă în vorbă.
Au venit și i-au spus: „Învățătorule, știm că ești sincer și nu ești părtinitor cu nimeni, căci nu te uiți la fața omului, ci înveți cu adevărat calea lui Dumnezeu. Este permis sau nu a da tribut cezarului? Să dăm sau să nu dăm?”
Dar el, cunoscând ipocrizia lor, le-a spus: „De ce mă ispitiți? Aduceți-mi un dinar ca să-l văd”.
I-au adus și el le-a zis: „Ale cui sunt imaginea aceasta și inscripția?”
Ei i-au spus: „Ale cezarului”.
Atunci Isus le-a zis: „Dați-i cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu”.
Și erau foarte uimiți de el.
Comentariu la Evanghelie
Parcursul narativ al Evangheliilor se construiește, în parte, pe împietrirea tot mai mare a inimii acelora care ar fi trebuit primii să-l primească pe Isus. Privită din perspectiva pe care ne-o oferă faptul de a fi cititori și spectatori, cu o anumită distanță și experiență, atitudinea lor ni se pare nu doar nechibzuită, ci chiar greu de înțeles. Totuși, putem spune oare că noi nu ne-am comportat uneori ca ei? Sfântul Paul spune în Scrisoarea către Romani: „ale lor sunt înfierea, gloria, alianțele, darea Legii, cultul și promisiunile” (Rom 9,4). Cum este posibil ca, după ce au primit atât de mult, să fie ca niște orbi în fața cuvintelor și faptelor Domnului nostru?
Este o constantă a întregii Sfinte Scripturi afirmația că acela care se închide în mod voluntar și conștient în fața adevărului, în fața Evangheliei, cade în mâinile unei puteri a amăgirii care îl conduce să creadă minciuna (cf. Rom 11,8; 2Tes 2,11). Consecința este că propria viață se construiește pe temelii care nu există și cu o țintă greșită. Atitudinea celor care se apropie de Isus reflectă bine acest lucru. Îi adresează o laudă ipocrită și, în același timp, o întrebare capcană. Ce contrast între adevăr și minciună!
„Adevărul vă va face liberi” (In 8,32), „cine va crede și va fi botezat se va mântui” (Mc 16,16). Aceste afirmații ne arată calea. Despre cei care se apropie de Isus în Evanghelia de astăzi s-ar putea spune că trăiesc „nelegiuirea și nedreptatea oamenilor care țin adevărul prizonier în nedreptate” (Rom 1,18). Dar, la sfârșit, adevărul se impune întotdeauna și orice minciună va fi dezvăluită ca atare: „nu este nimic ascuns care să nu fie descoperit” (Mt 10,26). Acest adevăr este și va fi judecată pentru cei care au iubit minciuna și nedreptatea. Chiar dacă adevărata dispoziție a inimii este mascată prin cuvinte, Dumnezeu știe ce este cu adevărat în ea. Și după aceasta judecă.
Isus ne arată această cale a lui Dumnezeu potrivit adevărului, calea care duce la viață: „copiii mei, să nu iubim cu vorba sau cu limba, ci cu fapta și în adevăr” (1In 3,18), așa cum Isus însuși ne-a spus și ne-a arătat prin viața Sa.