Evanghelia zilei de duminică: Schimbarea la față

Comentariu la Evanghelia celei de-a doua duminici din Postul Mare (Ciclul C): „Ascultați de El!”. Pentru a-L asculta pe Isus, apostolii urcă pe muntele rugăciunii, pregătiți să primească tot ceea ce El vrea să le spună. Printr-o smerită perseverență în rugăciune, vom înțelege și vom împlini voia lui Dumnezeu.

Evanghelie (Lc 9,28b-36)

În zilele acelea, Isus i-a luat cu sine pe Petru, pe Ioan și pe Iacob și s-a urcat pe munte ca să se roage.

Și, în timp ce se ruga, înfățișarea feței lui s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare.

Și iată, doi bărbați vorbeau cu el: aceștia erau Moise și Ilie care, apărând în măreție, vorbeau despre plecarea lui care trebuia să se împlinească în Ierusalim.

Iar Petru și cei care erau cu el erau toropiți de somn; când s-au trezit, au văzut gloria lui și pe cei doi bărbați care stăteau de vorbă cu el.

Când aceștia s-au îndepărtat de el, Petru i-a spus lui Isus: „Învățătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe, una pentru tine, una pentru Moise și una pentru Ilie”, neștiind, de fapt, ce zice.

Pe când spunea acestea, a apărut un nor și i-a învăluit în umbră, iar ei s-au înspăimântat când au intrat în nor.

Atunci s-a auzit o voce din nor spunând: „Acesta este Fiul meu cel ales; ascultați de el!”

Îndată ce a încetat vocea, Isus se afla singur. Iar ei au tăcut și nu au spus nimănui în zilele acelea ce au văzut.

Comentariu

Această a doua duminică din Postul Mare ne oferă una dintre cele mai frumoase și revelatoare pagini ale Sfintei Scripturi: Schimbarea la față a lui Isus. Pe un munte înalt, Domnul Își descoperă slava celor trei ucenici apropiați, pregătindu-i astfel pentru Patima Sa iminentă. Se împlinește astfel profeția făcută cu câteva zile înainte: „Adevărat vă spun că sunt unii dintre cei de față care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu” (Lc 9,27). EvanghelistulLuca subliniază intenționat că totul s-a petrecut „în timp ce Isus se ruga”.

Această „anticipare a apariției pascale”, așa cum o numește Papa Francisc ^[1], transcende limitele timpului și spațiului și este plină de semnificație teologică. Apostolul Petru le explică primilor creștini: „Noi am fost martori oculari ai măreției Sale. Căci El a primit cinste și slavă de la Dumnezeu Tatăl, atunci când, din măreția slavei, I-a fost adresat acest glas: «Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc toată bucuria». Și acest glas venit din cer l-am auzit noi, pe când eram cu El pe muntele cel sfânt” (2 Petru 1,16-18).

În Sfânta Scriptură, muntele este simbolul apropierii de Dumnezeu. Acolo, Moise și Ilie au avut întâlniri intime cu Domnul (cf. Ex 24 și 1 Rg 19). Acum, ei apar în slavă, vorbind cu Isus despre plecarea Sa (exodul) ce avea să se împlinească la Ierusalim. Moise și Ilie reprezintă Legea și Profeții, care vestesc taina Patimilor și a Învierii lui Mesia, așa cum Isus cel înviat le va explica ucenicilor din Emaus (cf. Lc 24,1 ș.u.). În acest episod este descoperită întreaga Sfântă Treime: „Tatăl în glas, Fiul în om, Duhul Sfânt în norul luminos” ^[2].

Totuși, cea mai importantă învățătură este concentrată în îndemnul vocii divine cu privire la Isus: „Ascultați-L”. Moise profețise că Dumnezeu va ridica un profet asemenea lui, pe care poporul trebuia să-l asculte (cf. Dt 18,15). Astfel, vocea cerească Îl prezintă pe Isus ca fiind noul Moise, Fiul care ni-L revelează pe Tatăl cu autoritate și pe care suntem chemați să-L ascultăm. Pentru a reuși acest lucru, trebuie să urmăm exemplul Învățătorului: să urcăm și noi pe muntele rugăciunii, rezervându-ne zilnic timp pentru a sta în intimitate cu Dumnezeu. În aceste momente de comuniune personală, Îi putem spune, cu cuvintele Sfântului Josemaría:

„Doamne, iată-ne aici, gata să ascultăm tot ceea ce vrei să ne spui. Vorbește-ne; suntem atenți la glasul Tău. Fă ca cuvintele Tale, coborând în sufletul nostru, să aprindă voința noastră, astfel încât să ne avântăm cu fervoare în a Te urma” ^[3].

Sfântul Josemaría lega acest pasaj de dorința arzătoare de a-L contempla pe Isus și Sfânta Sa Umanitate:

„Isuse, să Te văd, să-Ți vorbesc! Să rămân așa, pierdut în frumusețea Ta nemăsurată și să nu încetez niciodată, niciodată această contemplare! O, Cristoase, cine Te-ar putea vedea! Cine Te-ar putea privi și să fie rănit de iubire pentru Tine!” ^[4].

Merită să insistăm zilnic în aceste momente de rugăciune, ținându-I companie Domnului, cu aceeași ardoare exprimată de psalmist: „Fața Ta, Doamne, o voi căuta; nu-mi ascunde fața Ta!” (Ps 27,8-9). Perseverența noastră umilă va fi răsplătită. Moise a coborât de pe munte cu fața strălucind, pentru că vorbise cu Domnul” (Ex 34,29). Iar Isus, care este „Lumină din Lumină”, așa cum mărturisim în Crez, ne va transfigura și pe noi prin harul Său, astfel încât viața noastră, munca noastră și relațiile noastre să fie luminate de prezența Sa în sufletul nostru.

Cuvintele lui Petru – „Cât de bine este să fim aici! Să facem trei colibe” – exprimă bucuria întâlnirii cu Dumnezeu. Ele trimit, de asemenea, la „locuințele veșnice” pe care Mesia le va restabili (Lc 16,9) și pe care evreii le comemorează la sărbătoareaCorturilor. Petru dorește să prelungească acel moment de fericire profundă, dar, așa cum explică Benedict al XVI-lea, „rugăciunea nu înseamnă să ne izolăm de lume și de contradicțiile ei. Viața creștină presupune o urcare constantă pe muntele întâlnirii cu Dumnezeu, dar și o coborâre, pentru a duce iubirea și puterea primite de la El fraților și surorilor noastre” ^[5].

Semnul clar că în rugăciunea noastră Îl ascultăm pe Fiul, așa cum ne îndeamnă vocea Tatălui, este că Duhul Său ne umple de zel apostolic, astfel încât să ducem lumina lui Dumnezeu la toți cei din jurul nostru.

^[1] Papa Francisc, Angelus, 25 februarie 2018.

^[2] Sfântul Toma de Aquino, S.Th. 3, q. 45, a. 4, ad 2.

^[3] Sfântul Rozariu, Appendix, al patrulea mister de Lumină.

^[4] Idem.

^[5] Benedict al XVI-lea, Angelus, 24 februarie 2013.