Evanghelie (Mt 10,26-33)

„Nu vă temeți de ei, căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit și nimic secret care nu va fi cunoscut. Ceea ce eu vă spun în întuneric spuneți la lumină și ceea ce vă spun la ureche predicați de pe acoperișuri. Nu vă temeți de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul. Temeți-vă mai degrabă de cel care poate să piardă și trupul și sufletul în Gheenă. Oare nu se vând două vrăbii pe un ban? Și nici una dintre ele nu cade pe pământ fără știrea Tatălui vostru. Vouă, însă, vă sunt numărate toate firele de păr de pe cap. Așadar, nu vă temeți! Voi valorați mai mult decât multe vrăbii. Oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da și eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu cel din ceruri. Însă oricine mă va renega înaintea oamenilor îl voi renega și eu înaintea Tatălui meu cel din ceruri”.

Comentariu la Evanghelie

Capitolul al zecelea al Evangheliei după sfântul Matei ne spune că Isus, după ce i-a ales pe cei doisprezece Apostoli, i-a trimis și le-a dat câteva îndrumări pentru misiunea lor. Printre acestea se află și cele pe care le auzim în Evanghelia acestei duminici și care dezvoltă ideea principală: „Nu vă temeți”. Încă de la început, El îi avertizează că în misiunea lor vor întâlni dificultăți, persecuții, neînțelegeri… Dar cea mai mare amenințare nu vine de la cei care încearcă să le reducă la tăcere și nici măcar de la cei care le-ar atenta la viață. Singurul pericol adevărat este acela „care poate pierde și sufletul și trupul în gheenă”, cel care poate duce la păcat, la pierderea prieteniei cu Dumnezeu.

Ne place sau nu, frica face parte din viața omului. Încă din copilărie am experimentat temeri care uneori erau nefondate și apoi dispăreau. Și la maturitate apar frici în fața unor situații dificile – durere, neînțelegere, singurătate, incertitudine, moarte… – care ne ies în cale și pe care trebuie să le înfruntăm și să le depășim, cu ajutorul propriului efort și cu ajutorul lui Dumnezeu.

Dar un ucenic al lui Cristos nu are de ce să se teamă, deoarece nu este singur. Dumnezeu este un Tată iubitor, care, dacă are grijă chiar și de cele mai mici detalii ale făpturilor Sale, cu atât mai mult va avea grijă de fiii Săi fideli. „Soluția se află în iubire. Apostolul Ioan a scris despre aceasta cuvinte care îmi merg drept la inimă: „qui autem timet, non est perfectus in caritate“. Le traduc astfel, aproape literalmente: cel care se teme nu știe să iubească. — Așadar, tu, care ai în tine iubirea și care știi să iubești, te-ai mai putea teme? — Înainte!”[1].

„Prin urmare – comenta Benedict al XVI-lea – credinciosul nu se sperie de nimic, pentru că știe că este în mâinile lui Dumnezeu, știe că răul și iraționalul nu au ultimul cuvânt, ci singurul Domn al lumii și al vieții este Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, care ne-a iubit până la sacrificiul de Sine, murind pe cruce pentru mântuirea noastră. Cu cât creștem mai mult în această intimitate cu Dumnezeu, pătrunsă de iubire, cu atât mai ușor biruim orice formă de frică”[2].

Încă răsună în multe inimi acel strigăt plin de credință și încredere în Dumnezeu al sfântului Ioan Paul al II-lea la Sfânta Liturghie de început a pontificatului său: „Nu vă temeți! Deschideți, ba chiar deschideți larg porțile lui Cristos! Deschideți puterii Sale mântuitoare hotarele statelor, sistemele economice și politice, câmpurile vaste ale culturii, ale civilizației și ale dezvoltării. Nu vă temeți! Cristos știe ce este înlăuntrul omului. Numai El îl cunoaște! Adesea omul de astăzi nu știe ce poartă în sine, în adâncul sufletului său, al inimii sale. De multe ori se simte nesigur asupra sensului vieții sale în această lume. Se simte cuprins de îndoială, care se transformă în disperare. Permiteți, așadar – vă rog, vă implor cu umilință și încredere –, permiteți lui Cristos să vorbească omului. Numai El are cuvinte de viață, da, de viață veșnică!”[3].

Apostolul este curajos, îndrăzneț. Are virtutea îndrăznelii care îl împinge să înfrunte sarcini aflate la limita posibilităților sale sau care par să-l depășească. Dar când este vorba de sarcini divine, îndrăzneala nu este imprudență, pentru că „nu suntem singuri, El va lucra” (cf. 1 Tes 5,24). Sfântul Josemaría sublinia acest lucru într-un punct din Drum: „

Dumnezeu şi îndrăzneala! — Îndrăzneala nu e semeţie”[4].

[1] Sfântul Josemaría, Forja, nr. 260.

[2] Benedict al XVI-lea, Angelus, 22 iunie 2008.

[3] Sfântul Ioan Paul al II-lea, Omilie la începutul pontificatului, 22 octombrie 1978, nr. 5.

[4] Drum, nr. 401.