Evanghelia zilei (Mt 9,9-13)

Plecând de acolo, Isus a văzut un om numit Matei, stând la postul de vamă, și i-a spus: „Urmează-mă!”

Ridicându-se, el l-a urmat. Și, pe când stătea la masă în casă, iată că mulți vameși și păcătoși au venit și s-au așezat la masă cu Isus și cu discipolii lui.

Văzând aceasta, fariseii au spus discipolilor lui: „De ce mănâncă învățătorul vostru împreună cu vameșii și păcătoșii?”

Auzindu-i, el le-a spus: „Nu cei sănătoși au nevoie de medic, ci bolnavii. Așadar, mergeți și învățați ce înseamnă: Îndurare vreau și nu jertfă, căci nu am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși”.

Comentariu la Evanghelie

În primul rând, Domnul îl cheamă pe Matei de la postul de vamă ca să-L urmeze. Apoi spune că nu a venit să-i cheme pe cei drepți, ci pe cei păcătoși. De fapt, este vorba despre o singură chemare a lui Dumnezeu, dar cu multiple consecințe.

Mai întâi, această chemare ne invită la convertire, la schimbarea unei vieți marcate de păcat. Apoi ne îndeamnă să-L urmăm pe Isus și să participăm la misiunea Lui de a răspândi Împărăția lui Dumnezeu. Chiar și cei doisprezece apostoli au fost oameni cu limite, slăbiciuni și păcate, așa cum se va vedea mai târziu, când se vor certa pentru întâietate sau când vor fugi din fața crucii.

Domnul nu ezită să ne cheme la apostolat, tocmai pentru ca să fie limpede că nu noi suntem cei care convertim inimile, ci harul lui Dumnezeu, care lucrează în oameni și îi transformă din interior. El trece și astăzi pe lângă oameni de toate condițiile și continuă să-i cheme.

Sfântul Josemaría sublinia această chemare universală la sfințenie: „Ia aminte: în lume există mulți bărbați și multe femei, iar Învățătorul nu exclude pe nimeni de la chemarea Sa… Îi cheamă la viață creștină, la o viață de sfințenie, la o viață vrednică de cei aleși, la viața veșnică”[1]. 

Totuși, chemarea lui Dumnezeu nu se manifestă întotdeauna în același mod. Cei care s-au îndepărtat de El sau trec prin momente de încercare par să aibă un loc privilegiat în inima Sa milostivă. Ce mare mângâiere este să știm că, tocmai atunci când ne simțim slabi, împovărați sau nevrednici, Domnul ne caută cu și mai multă grijă și ne pregătește haruri speciale. El se așază la masă cu cei pe care i-a chemat, împărtășește bucuria lor și îi face să simtă apropierea iubirii Sale.

Și noi suntem chemați să împărtășim această bucurie. Isus îi apără pe cei care răspund chemării Sale de neînțelegerile și judecățile celorlalți, așa cum i-a apărat pe Matei și pe prietenii săi de comentariile răutăcioase ale fariseilor. În fond, așa cum amintea Papa Leon al XIV-lea, „locurile în care se manifestă cel mai mult voința lui Dumnezeu și în care se face experiența iubirii Sale infinite sunt adesea legăturile autentice și fraterne pe care suntem capabili să le instaurăm de-a lungul vieții noastre”[2].

Fariseii care se împotriveau ar fi trebuit să înțeleagă cuvintele Scripturii: „Milă voiesc, iar nu jertfă”. Ceea ce contează cu adevărat nu este o corectitudine exterioară, ci o inimă deschisă la chemările lui Dumnezeu, capabilă să-L lase să cheme pe cine vrea El, fără să-I punem piedici. Duhul Sfânt este Cel care trezește și întărește în noi această disponibilitate interioară: aceea de a iubi libertatea lui Dumnezeu, de a ne bucura de chemările pe care le face și de a mulțumi pentru felul minunat în care continuă să lucreze în lume.

[1] Forja, nr. 13.

[2] Mesaj pentru a LXIII-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații, 24-IV-2026).