Evanghelia zilei de duminică: Eu sunt Calea

Comentariu la Evanghelia din duminica a 5-a a Paștelui (Ciclul A). „De atâta timp sunt cu voi și nu M-ai cunoscut?”. Isus L-a făcut vizibil pe Dumnezeu cel nevăzut și ni L-a revelat cu un chip uman și apropiat, care ne privește cu iubire și ne numește prieteni.

Evanghelie (In 14,1-12)

„Să nu se tulbure inima voastră! Credeți în Dumnezeu și credeți în mine! În casa Tatălui meu sunt multe locuințe. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus: Mă duc să vă pregătesc un loc? Și, după ce mă voi duce și vă voi pregăti un loc, voi veni din nou și vă voi lua la mine, pentru ca să fiți și voi acolo unde sunt eu. Și unde mă duc eu, voi știți calea”.

Toma i-a zis: „Doamne, nu știm unde te duci. Cum am putea ști calea?”

Isus i-a spus: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. Dacă mă cunoașteți pe mine, îl cunoașteți și pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoașteți și l-ați văzut”.

Filip i-a zis: „Doamne, aratăni-l pe Tatăl și ne este de ajuns”.

Isus i-a spus: „De atâta timp sunt cu voi, și tu nu m-ai cunoscut, Filip? Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl. Cum poți spune: «Aratăni-l pe Tatăl?». Nu crezi că eu sunt în Tatăl și Tatăl este în mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le spun de la mine; dar Tatăl, care rămâne în mine, face lucrările sale. Credeți-mă! Eu sunt în Tatăl și Tatăl în mine. Dacă nu pentru altceva, credeți pentru lucrările acestea. Adevăr, adevăr vă spun, cine crede în mine va face și el lucrările pe care le fac eu și va face și mai mari decât acestea, căci mă duc la Tatăl”.

Comentariu la Evanghelie

Evanghelia acestei a cincea duminici de Paști redă un fragment din discursul lui Isus în timpul Cinei celei de Taină. Ucenicii sunt întristați de plecarea iminentă a Învățătorului. Pentru a-i mângâia, Domnul le descoperă adevăruri profunde de credință, pe care le putem medita pe măsură ce ne apropiem de sărbătoarea Rusaliilor.

Mai întâi, Isus le cere alor Săi să nu se tulbure, să aibă credință și să aibă încredere în El și în lucrările Sale. Le vorbește apoi despre ceea ce El numește „casa Tatălui meu”, în care „mă duc să vă pregătesc un loc” (v. 2). Nu este greșit să ne gândim la Cer în mijlocul încercărilor. De fapt, „Deseori ne vorbeşte Domnul despre premiul pe care l-a câştigat pentru noi cu moartea sa şi cu învierea Sa. – comentează sfântul Josemaría cu privire la acest pasaj –. Cerul este ţinta căii noastre pământeşti. Isus Cristos ne-a precedat şi acolo, în compania Fecioarei şi a sfântului Iosif – pe care îl venerez atât de mult –, a îngerilor şi a sfinţilor, aşteaptă sosirea noastră”[1].

Pornind de la întrebarea lui Toma despre cum să-L urmeze pe Isus acolo unde merge El, Învățătorul le revelează ucenicilor că El este „Calea, Adevărul și Viața” (v. 6). Despre această expresie misterioasă, sfântul Augustin comenta că este ca și cum Isus i-ar spune lui Toma: „Pe unde vrei să mergi? Eu sunt Calea. Unde vrei să ajungi? Eu sunt Adevărul. Unde vrei să rămâi? Eu sunt Viața. (…) Înțelepții lumii înțeleg că Dumnezeu este viață veșnică și adevăr cognoscibil; dar Cuvântul lui Dumnezeu, care este Adevăr și Viață împreună cu Tatăl, S-a făcut Cale asumând natura umană”[2].

Așadar, a-L urma pe Isus înseamnă a înțelege misterul Persoanei și al Misiunii Sale. De fapt, Papa Francisc spunea că „cunoașterea lui Isus este lucrarea cea mai importantă a vieții noastre”[3]. Este necesar să descoperim unirea intimă care există între Fiul și Tatăl. Acest adevăr esențial este cel pe care Isus i-l explică lui Filip: „Filip, cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl” (v. 9). Isus este calea, pentru că totul în El Îl revelează pe Tatăl și ne unește cu Tatăl. Isus L-a făcut vizibil pe Dumnezeu cel nevăzut și L-a revelat oamenilor prin toate lucrările și cuvintele Sale[4]. Și o face cu un chip uman și apropiat, care ne privește cu iubire și ne numește prieteni, pentru ca să ne fie ușor să-L cunoaștem, să-L iubim și să ne unim cu El.

În cele din urmă, putem observa că Isus unește cunoașterea Persoanei Sale cu adevărul atunci când spune „Eu sunt adevărul” (v. 6). Despre acest fapt, Papa Francisc făcea o reflecție importantă: „Isus este tocmai aceasta: Adevărul, care, la plinirea timpurilor, «S-a făcut trup» (In 1,1.14), a venit în mijlocul nostru pentru ca noi să-L cunoaștem. Adevărul nu se posedă ca un lucru, adevărul se întâlnește. Nu este o posesie, ci o întâlnire cu o Persoană”[5].

Este ca și cum Isus ne-ar spune, prin tot acest pasaj, că în casa Tatălui Său vor fi împlinite toate dorințele noastre de viață și de cunoaștere (viață și adevăr), nu pentru că ar deveni obiecte de cucerit și de posedat, ci pentru că vom înțelege că adevărul și viața converg într-o Persoană care este cunoscută și iubită. În măsura în care înțelegem și trăim acest lucru, înaintăm pe calea către Tatăl prin identificarea cu Fiul Său, până la a face aceleași lucrări și „chiar mai mari decât acestea”.

[1] Sfântul Josemaría, Prietenii lui Dumnezeu, nr. 220.

[2] Sfântul Augustin, Predici 141-142.

[3] Papa Francisc, Omilie, 16 mai 2014.

[4] Cf. Catehismul Bisericii Catolice, nr. 516.

[5] Papa Francisc, Audiență, 15 mai 2013.

Photo by Alexander Milo on Unsplash.