Evanghelie (In 15,12-17)

În acel timp, Isus a spus discipolilor săi:

„Aceasta este porunca mea: să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit eu. Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi. Voi sunteți prietenii mei dacă faceți ceea ce vă poruncesc. 

Nu vă mai numesc servitori, pentru că servitorul nu știe ce face stăpânul lui. Însă v-am numit pe voi prieteni pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute. Nu voi m-ați ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi și v-am constituit ca să mergeți și să aduceți rod, iar rodul vostru să rămână, pentru ca orice îl veți ruga pe Tatăl în numele meu să vă dea. 

Aceasta vă poruncesc: să vă iubiți unul pe altul”.

Comentariu la Evanghelie

Cu ani în urmă, Benedict al XVI-lea se întreba în prima sa enciclică: „Se poate porunci iubirea?” ^[1]. Mulți o consideră astăzi un sentiment, poate cel mai nobil, dar totuși supus capriciilor inimii omenești. Însă putem contempla această iubire mai întâi în Dumnezeu față de noi: „În istoria de iubire pe care ne-o istorisește Biblia, El vine în întâmpinarea noastră, caută să ne atragă la Sine, mergând până la Cina cea de Taină, până la Inima străpunsă pe cruce, până la aparițiile Celui Înviat și la marile fapte prin care, prin lucrarea Apostolilor, a condus drumul Bisericii începătoare” ^[2].

Cu adevărat, Isus S-a arătat ca fiind cel mai bun prieten al nostru. El întruchipează oracolul profetului: „Cu iubire veșnică te-am iubit” (Ier 31,3).

În Isus, iubirea nu este fragilă și nici trecătoare. Ea este veșnică, mai puternică decât moartea (cf. Cânt 8,6). Prietenia pe care El ne-a arătat-o, pe lângă faptul că este Iubirea necreată însăși, este și una omenească, un exemplu care, prin harul lui Dumnezeu, ne atrage și pe noi să ne dăruim viața pentru ceilalți, în nenumărate detalii: să ascultăm, să slujim, să dăm sfaturi, să iertăm, să avem grijă, etc., „mai ales față de frații în credință” (Gal 6,10). Dar și „față de toți” (ibid.), pentru că, prin iubirea lui Cristos, toți pot deveni prieteni: nu doar cei cu care ne înțelegem mai ușor, ci și cei care gândesc diferit sau care nu acționează potrivit așteptărilor noastre. Când Iuda L-a trădat pe Învățător cu un sărut, Acesta i-a răspuns: „Prietene, fă ceea ce ai venit să faci” (Mt 26,50).

Iubirea este prerogativa lui Dumnezeu, am putea spune că El deține „patentul”: „Nu există altă iubire decât Iubirea”, scrie Sfântul Josemaría^[3]. Ucenicul lui Cristos, ales de Dumnezeu cu o chemare divină, poartă această povară minunată: pe măsură ce își transformă inima după inima Învățătorului, învață să-i iubească pe ceilalți și ajunge să aducă roadele dulci și durabile ale Iubirii lui Dumnezeu în viața semenilor.

^[1] Benedict al XVI-lea, Deus caritas est, nr. 16.

^[2] Ibid, nr. 17.

^[3] Sf. Josemaría, Drum, nr. 417.