Evanghelie (In 15,9-17)
„Așa cum Tatăl m-a iubit pe mine, așa v-am iubit și eu pe voi. Rămâneți în iubirea mea. Dacă țineți poruncile mele, rămâneți în iubirea mea așa cum eu am ținut poruncile Tatălui meu și rămân în iubirea lui. V-am spus acestea pentru ca bucuria mea să fie în voi și bucuria voastră să fie deplină. Aceasta este porunca mea: să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit eu. Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi. Voi sunteți prietenii mei dacă faceți ceea ce vă poruncesc. Nu vă mai numesc servitori, pentru că servitorul nu știe ce face stăpânul lui. Însă v-am numit pe voi prieteni pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute. Nu voi m-ați ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi și v-am constituit ca să mergeți și să aduceți rod, iar rodul vostru să rămână, pentru ca orice îl veți ruga pe Tatăl în numele meu să vă dea. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiți unul pe altul”.
Comentariu la Evanghelie
Astăzi, Biserica celebrează sărbătoarea Sfântului Apostol Matia.
Evanghelia ne plasează în contextul Cinei celei de Taină. Isus aprofundează învățătura Sa despre natura iubirii, pe care, din nou și din nou, o leagă de viață și de bucurie. Ne invită să rămânem uniți în iubirea Sa. Iar a rămâne în iubirea Lui înseamnă a rămâne în cuvintele Sale: să le ascultăm cu atenție și să le facem viața noastră. Și cum rămânem uniți cu Isus Cristos? Prin credință și iubire. Iar ce pune în mișcare iubirea noastră? Iubirea primită.
Cuvintele lui Isus din Evanghelia de astăzi ne spun că poruncile Tatălui nu sunt ceva exterior nouă, ceva străin, ci sunt ca un ADN spiritual: ne amintesc cine suntem, din ce suntem făcuți, către ce tindem. În inima acestui ADN spiritual se află porunca iubirii reciproce – dar o iubire a cărei măsură o putem înțelege doar privind la Cristos.
Însă pentru a îndeplini această misiune, Dumnezeu ne alege mai întâi, ne dă o vocație. Așa cum a făcut cu Sfântul Matia. În fragmentul din Faptele Apostolilor propus de Biserică în prima lectură a Sfintei Liturghii, ucenicii se roagă pentru a discerne chemarea unui nou apostol. Pentru că vocația este darul lui Dumnezeu, nu alegerea unui om. După rugăciune, „au tras la sorți, și sorțul a căzut pe Matia, care a fost adăugat la cei unsprezece apostoli”. Potrivit Tradiției, „Matia, cel care a completat numărul celor doisprezece apostoli, a ajuns mai întâi în Etiopia, iar după ce a adus mulțimi la Cristos, cu curaj a primit cununa martiriului” (cf. Clement din Alexandria, Stromata).
La fel ca apostolul, și tu, și eu suntem chemați de Dumnezeu să vestim Vestea cea Bună. Fiecare, în circumstanțele proprii, dar toți cu aceeași radicalitate a chemării evanghelice. Suntem fericiți: Dumnezeu și-a îndreptat privirea asupra noastră. Vocația, orice vocație, este un mister, iar descoperirea ei este un dar al Duhului Sfânt. Benedict al XVI-lea o explica astfel: „Secretul vocației este relația cu Dumnezeu, rugăciunea care crește tocmai în tăcerea interioară, în capacitatea de a asculta faptul că Dumnezeu este aproape. Și acest lucru este adevărat atât înainte de alegere, adică în momentul deciziei și pornirii la drum, cât și după aceea, dacă vrei să perseverezi și să fii fidel pe cale[1]. Să-I cerem Domnului lumină pentru a ne descoperi vocația și puterea de a duce, asemenea Sfântului Matia, mesajul iubirii aproapelui până la marginile pământului.
[1] Benedict al XVI-lea, Întâlnire cu tinerii la Sulmona, 4 iulie 2010.