Înţeleg foarte bine, tocmai de aceea, acele cuvinte ale episcopului de Hippona, care sună ca un cântec minunat al libertăţii: Dumnezeu, care te-a creat fără tine, nu te va salva fără tine, pentru că ne mişcăm mereu, fiecare dintre noi, tu, eu, cu posibilitatea – tristă – de a ne ridica împotriva lui Dumnezeu, de a-l respinge – poate prin comportamentul nostru – sau de a exclama: Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi. (...)
Vrei să te gândeşti – eu, de asemenea, îmi fac examenul de conştiinţă – dacă îţi menţii de neclintit şi fermă alegerea vieţii? Dacă auzind această voce a lui Dumnezeu, atât de plină de bunătate, care te stimulează la sfinţenie, răspunzi liber „da”? Să ne întoarcem privirea la Isus al nostru, când vorbea oamenilor în oraşele şi pe câmpurile din Palestina. Nu doreşte să se impună. Dacă vrei să fii desăvârşit6..., îi spune tânărului bogat. Acel băiat a respins sugestia, şi spune evanghelia că abiit tristis7, a plecat întristat. De aceea, odată, l-am numit pasărea tristă: a pierdut bucuria pentru că nu şi-a încredinţat libertatea lui Dumnezeu.
• Prietenii lui Dumnezeu, nn. 23-24.