Noi Mediterane (IV): «Nu vorbi: ascultă-L»
Sfântul Josemaría „descoperă” Duhul Sfânt cu ajutorul unui sfat simplu, care ne poate, de asemenea, lumina viaţa spirituală.
Noi Mediterane (III): «De la Rana mâinii drepte…»
Să pătrundem în rănile lui Cristos: să ne lăsăm atinşi de Iubirea lui Dumnezeu şi să-l atingem pe Dumnezeu prin pe cei care suferă. Un drum al contemplării şi al compasiunii.
Noi Mediterane (II): «Isus este prietenul meu de nedespărţit»
Sfântul Josemaría a ştiut întotdeauna că este însoţit de Isus, „Marele Prieten”, care ne înţelege preocupările şi neliniştile, pentru că El „este om şi el”.
Noi Mediterane (I): „Acea primă rugăciune ca fiu al lui Dumnezeu”
Sensul filiaţiei divine schimbă totul, aşa cum a schimbat şi viaţa Sfântului Josemaría, atunci când a descoperit în mod nesperat această „Mare Mediterană”.
Înțelegi ce citești ? Respiră cu Sfânta Scriptură (1)
Sfânta Scriptură este chemată să ocupe un loc central în viața interioară a fiecărui creștin. Acest editorial, în două părți, propune câteva piste pentru a învăța să o descoperi mai bine întotdeauna.
Sare și lumină, exemplu și doctrină
Un articol despre nevoia de speranță adusă de Cristos lumii contemporane. „Trebuie să învățăm să interpretăm evenimentele cu obiectivitatea credinței pentru a semăna optimism cu sarea exemplului și lumina bunei doctrine.”
Exemple de credință (IV): Profetul Ilie
Cel de-al patrulea dintr-o serie de articole despre personalități din Sfânta Scriptură care sunt un exemplu de credință puternică. Ilie arată cum Dumnezeu îi ajută pe cei care I se roagă, în special în perioadele dificile.
Exemple de credință (III): David
Cel de-al treilea dintr-o serie de articole despre personalitățile din Sfânta Scriptură care ne oferă un exemplu de adâncă credință în Dumnezeu și înțelepciunea sa.
A te încrede în Dumnezeu
Lupta pentru sfințenia proprie înseamnă, concret, „a-L lăsa pe Duhul Sfânt să lucreze în sufletele noastre, a coopera cu el, dar fără a încerca să Îi luăm locul.” Un articol despre viața creștină.
Liniștea interioară în Era Digitală
Confruntați cu întregul „vuiet” al noilor tehnologii, avem nevoie să păstrăm acea liniște interioară care permite sufletului nostru să audă vocea Duhului Sfânt. Un nou articol despre viața creștină.









