Convertirea fiilor lui Dumnezeu: Predică a Sfântului Josemaria pentru Postul Mare
Sfântul Josemaría a pronunțat această omilie în timpul Postului Mare 1952. Ea a fost publicată în cartea „Este Cristos care trece”. Oferim prima traducere a acestei predici în limba română.
La Epifania Domnului (predică)
La 6 ianuarie 1956, Sfântul Josemaría a ținut omilia intitulată „La Epifania Domnului”, publicată în cartea „E Cristos care trece”.
Căsătoria, vocație creștină (omilie)
Cu ocazia sărbătorii a Sfintei Familii (duminica, 29 decembrie), oferim o nouă traducere: predica Sfântului Josemaría Escrivá la sărbătoarea Sfintei Familii, Crăciun 1970.
Biruința lui Cristos în umilință (omilie a Sf. Josemaría despre Crăciun)
Omilia de Crăciun „Biruința lui Cristos în umilință”, rostită de Sfântul Josemaría, fondatorul Opus Dei, la 24 decembrie 1963, și publicată în volumul de omilii „E Cristos care trece”.
Vocație creștină (omilie a Sf. Josemaría despre Advent)
Sfântul Josemaría a predicat o omilie despre timpul liturgic al Adventului, adunată în volumul „E Cristos care trece”. Oferim traducerea în limba română.
Iubind cu pasiune lumea - Audio unui fragment al omiliei „Iubind cu pasiune lumea”
Audio unui fragment al omiliei „Iubind cu pasiune lumea” (© Fundación Beta Films). Voce a sfântului Josemaría. Se poate urmări textul în limba română în link-ul de mai jos.
Escriva.org, un website pentru a aprofunda în mesajul Sfântului Josemaría
Cărțile Sfântului Josemaría oferă sugestii pentru cei care doresc să fie întâlniți de Dumnezeu în viața lor obișnuită. Prima carte a fost publicată în 1939: „Drum”. Lansarea site-ului escriva.org facilitează acum accesul la multe dintre scrierile fondatorului Opus Dei.
Prietenii lui Dumnezeu
Publicate postum în 1977, aceste 18 omilii ating temele mari ale spiritualității creștine după lumina Sf. Josemaría.
Sfântul Rozariu
Într-o dimineaţă din decembrie 1931, după ce a celebrat Sf. Liturghie, părintele Josemaría scrise din aruncare această carte mică. Vărsa în paginile sale felul propriu de a medita misterele vieţii lui şi Mariei şi să recite rozariul.









