Detalii din ziua canonizării
Împreună cu Sfântul Părinte au concelebrat alte 42 de persoane, printre ei fiind cardinali, arhiepiscopi, episcopi şi preoţi
Casa mea este un loc de muncă „cu normă întreagă”
De 17 ani sunt căsătorită şi fericită; avem zece copii, cu vârsta cuprinsă între şaisprezece şi doi ani. În toţi aceşti ani, principala mea muncă au fost casa şi educarea copiilor. Într-o ţară cum este Australia, unde aproape că nu există munci domestice, această muncă este exact ceea ce pot numi un loc de muncă „cu normă întreagă”.
Discursul a doua zi după canonizare
Papa Ioan Paul al II-lea s-a întâlnit într-o audienţă generală cu participanţii la canonizarea Mons. Escrivá
Cuvântul de bun venit adresat Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române
Persoanele care participă la această audienţă, sunt membri Opus Dei care au venit pentru a mulţumi lui Dumnezeu canonizarea Mons. Escrivá de Balaguer
Predica la canonizare
La 6 octombrie 2002, în Piaţa San Pietro, Papa Ioan Paul al II-lea l-a canonizat pe Mons. Josemaría Escrivá.
Angelus la canonizare
Iubirea faţă de Sfânta Fecioară este o caracteristică constantă a vieţii Sfântului Josemaría Escrivá, şi este o parte extraordinară a moştenirii pe care el o lasă fiilor şi fiicelor sale spirituale.
Mijlocirea sa îmbogăţeşte întreaga Biserică
Personalităţi ale lumii catolice şi-au manifestat bucuria la vestea canonizări a lui Josemaría Escrivá, fondatorul Opus Dei.
Cardinali şi Episcopi despre canonizarea lui Josemaría
Prezentăm câteva declaraţii ale unor episcopi în legătură cu canonizare a fondatorului Opus Dei, rostite în jurul datei de 9 ianuarie 2002, ziua centenarului naşterii lui.
Despre recunoaşterea minunii atribuite mijlocirii lui Josemaría
Vă propunem o selecţie de declaraţii suscitate de ştirea minunii atribuite mijlocirii lui Josemaría, ştire difuzată la 20 decembrie 2001.
Mărturia dlui Luis Eugenio Bernardo
"Însufleţit de cea mai mare dorinţă de a-i veni cumva în ajutor, i-am dăruit o imagine cu devoţiunea la fondatorul Opus Dei [...] şi l-am invitat să se pună sub protecţia sa, încredinţându-i vindecarea mâinilor."