De când, în secolul al XIX-lea, metodele moderne ale științei istorice au fost aplicate textelor evanghelice, cercetarea despre Isus a parcurs diferite etape. După depășirea prejudecăților raționaliste care au caracterizat începuturile acestei cercetări și a metodelor hipercritice care au dominat o mare parte a secolului al XX-lea, situația actuală este mult mai pozitivă și mai deschisă. Scepticismul care a marcat studiile despre Isus la mijlocul secolului trecut a fost depășit (vezi întrebarea: „Ce știm de fapt despre Isus?”).
Astăzi sunt cunoscute mult mai bine contextul istoric și literar în care a trăit Isus și cel în care au fost redactate Evangheliile. Familiarizarea tot mai profundă cu literatura intertestamentară, adică cu scrierile lumii iudaice contemporane lui Isus și evangheliștilor (comentarii ale cărților biblice și traduceri aramaice, textele de la Qumrán, literatura rabinică etc.), a făcut posibilă ilustrarea, verificarea și înțelegerea mai profundă a relatărilor evanghelice și a imaginii lui Isus în cadrul iudaismului timpului Său.
Alte surse provenite din lumea greco-romană au oferit o cunoaștere mai bună a influențelor de natură elenistică prezente în Galileea în care a trăit Isus și, prin urmare, a contactului acestei regiuni a Palestinei cu modelele culturale ale lumii grecești. În plus, mărturiile cuprinse în scrierile apocrife, foarte probabil posterioare Evangheliilor canonice, precum și în alte texte creștine și iudaice din secolul al II-lea au servit la analizarea tradițiilor din care provin aceste scrieri și la contextualizarea mai adecvată a afirmațiilor conținute în Evanghelii.
De asemenea, cercetarea despre Isus a integrat descoperiri arheologice recente, dintre care sunt deosebit de importante cele provenite din săpăturile aflate în desfășurare în Galileea, foarte utile pentru cunoașterea acestei regiuni elenizate a Palestinei din secolul I.
În sfârșit, unei mai bune înțelegeri a surselor i s-a adăugat utilizarea unor noi metode și abordări exegetice (literare, canonice etc.), care au contribuit la depășirea limitărilor și rigidităților metodei istorice folosite în epocile anterioare.
Prin urmare, cunoașterea noastră istorică despre Isus este din ce în ce mai solidă. Evangheliile sunt, așadar, demne de încredere și, în ochii unui istoric imparțial, în ele poate fi descoperit un vast ansamblu de gesturi, cuvinte și fapte ale lui Isus prin care El a manifestat caracterul unic al Persoanei și al misiunii Sale.
Bibliografie: J. Chapa, „History and Jesus of Nazareth”, în I. Olábarri și F. J. Caspistegui (eds.), The Strength of History at the Doors of the New Millennium. History and Other Human and Social Sciences along XXth Century (1899–2002), Eunsa, Pamplona, 2004, pp. 453-505; F. Varo, Rabí Jesús de Nazaret, BAC, Madrid, 2005.