Sfinte Liturghii în cinstea Sfântului Josemaría în România

Joi, 25 iunie, și vineri, 26 iunie, vor avea loc două Sfinte Liturghii solemne, la București și, respectiv, la Bacău, cu ocazia sărbătorii Sfântului Josemaría Escrivá.

La fel ca în anii precedenți, continuând o tradiție de aproape douăzeci de ani în România, joi, 25 iunie, și vineri, 26 iunie, vor avea loc două Sfinte Liturghii solemne, la București și la Bacău, cu ocazia sărbătorii Sfântului Josemaría Escrivá de Balaguer, fondatorul Opus Dei.

Sfânta Liturghie de la București va fi celebrată în Catedrala Sfântul Iosif (str. General Berthelot nr. 19), joi, la ora 18:30, și va fi prezidată de PS Cornel Damian, episcop auxiliar al Arhidiecezei de București.

La Bacău, Sfânta Liturghie va fi celebrată în biserica „Sfinții Petru și Paul”, vineri la ora 18:00.

Membrii, colaboratorii și prietenii Opus Dei, precum și toți credincioșii care doresc să participe sunt invitați la aceste celebrări, în cadrul cărora se vor putea încredința mijlocirii acestui sfânt, atât de apropiat de viața de zi cu zi, și vor avea posibilitatea să venereze o relicvă a sa.