Descarcă „Scrisoarea sfântului Josemaría despre lucrarea Sfântului Gabriel” în format digital:

ePub ► „Scrisoarea despre lucrarea Sfântului Gabriel”

Mobi ► „Scrisoarea despre lucrarea Sfântului Gabriel”

PDF ► „Scrisoarea despre lucrarea Sfântului Gabriel”

Introducere *

De-a lungul vieții sale, sfântul Josemaría a scris un gen de documente pe care le-a numit Scrisori, pentru a trata aspecte centrale ale carismei și ale istoriei Opus Dei. Tonul lor este asemănător unei conversații familiale, în care fondatorul dezvoltă un subiect fără rigiditate, ca și cum ar sta de vorbă, în mod prietenesc, cu persoane pe care le iubește și cărora dorește să le transmită un mesaj important.

Data care apare, 9 ianuarie 1959, este fără îndoială apropiată de redactare, dar nu se poate preciza mai exact perioada în care sfântul Josemaría a compus textul. Se știe că, după tipărire, exemplare au fost trimise în mai multe țări la 21 ianuarie 1966.

Această Scrisoare, numerotată 29 în ediția colecției Operelor Complete, tratează despre lucrarea Sfântului Gabriel, unul dintre apostolatele – poate cel mai extins în prezent – pe care Opus Dei le desfășoară în rândul persoanelor care au depășit deja tinerețea și care, în general, se simt chemate să urmeze calea căsătoriei.

Sfântul Josemaría abordase în profunzime acest subiect în 1950, când a scris Instrucțiunea despre lucrarea Sfântului Gabriel, a patra dintre Instrucțiunile sale, pe care începuse să o redacteze încă din 1935. Instrucțiunea a fost strâns legată de aprobarea statutară a figurii supranumerarilor, în care Sfântul Scaun a recunoscut o adevărată vocație de a se dărui pe deplin lui Dumnezeu, chiar dacă dedică lucrărilor apostolice timpul pe care circumstanțele familiale și sociale le permit[1].

Între 1950 și 1965 lumea s-a schimbat mult și se întrezăreau la orizont transformări sociale radicale, care aveau să afecteze numeroase dimensiuni ale vieții umane, în primul rând cea religioasă, dar și pe cele morală și familială. Pentru sfântul Josemaría era urgent să sublinieze un aspect al lucrării Sfântului Gabriel la care făcuse deja aluzie în Instrucțiune, dar care aici capătă un loc preponderent: proiecția evanghelizatoare a acestei lucrări, destinată nu numai realizării unui apostolat individual, ci și influențării creștine a unei lumi care se îndepărtează dramatic de Dumnezeu, cel puțin în Occident.

Când această Scrisoare a văzut lumina tiparului, la mijlocul anilor șaizeci, lucrarea Sfântului Gabriel cunoștea o mare expansiune în diferite țări. A dispune de un text ca acesta, în acel moment, putea fi foarte util pentru formarea celor care trebuiau să conducă sau să formeze supranumerarele și supranumerarii, precum și pentru a le transmite doctrina Fondatorului despre numeroasele aspecte tratate în acest text. Opinia publică asupra unora dintre ele, precum chestiunile de morală matrimonială, se schimbase profund din 1950 și era un subiect de mare actualitate în 1966.

Ideile principale ale Scrisorii despre lucrarea Sfântului Gabriel

Sfântul Josemaría își începe Scrisoarea explicând că mântuirea adusă de Isus Cristos este destinată tuturor oamenilor, fără excepție. Însă, deși răscumpărarea Sa este supraabundentă, trebuie constatat că mulți nu-L cunosc pe Cristos și că răul s-a răspândit în lume: „În ogorul pe care Dumnezeu Și l-a făcut pe pământ, care este moștenirea lui Cristos, există neghină. Nu doar neghină, ci abundență de neghină!” (3), scrie el. În fața acestei realități, aceste pagini sunt un apel la a participa, împreună cu Isus Cristos, la răscumpărare, la a nu rămâne indiferenți. Este necesar, spune el, să acționăm ca aluatul în plămadă, printr-o acțiune lentă și constantă, pentru a-i îndumnezei pe oameni (nn. 1–9).

În acest context de largi orizonturi apostolice – continuă în nn. 10–15 – se situează lucrarea Sfântului Gabriel, prin care „umplem toate activitățile lumii cu un conținut supranatural, care – pe măsură ce se va răspândi – va contribui eficient la rezolvarea marilor probleme ale oamenilor” (10a). Acesta este un punct-cheie al Scrisorii: impactul lucrării Sfântului Gabriel nu se limitează la îmbunătățirea vieții creștine a celor care o frecventează, ci conduce, ca urmare a acțiunii personale, la însuflețirea și luminarea realităților și structurilor temporale cu viața și lumina lui Cristos. În această secțiune se vorbește despre vocația supranumerarilor și supranumerarelor, subliniind această dimensiune evanghelizatoare și transformatoare: sunt persoane de toate categoriile și condițiile sociale, care pot influența creștinește atât din poziții de conducere în societate, cât și în cele mai modeste răscruci ale vieții, printr-un apostolat diversificat, care cuprinde toate specializările pe care viața însăși le oferă. De aici importanța vocației profesionale seculare, care face parte din vocația de supranumerar sau supranumerară și care, între altele, o diferențiază de apostolatele desfășurate de alte realități ale Bisericii.

Partea centrală (nn. 16–32) începe tratând despre relația dintre sfințenie și apostolatul personal. Apoi dezvoltă tema principală a acestei Scrisori: activitatea profesională și cea apostolică nu se orientează doar spre realizarea unui apostolat individual, ci se unesc pentru a construi o societate mai dreaptă și mai creștină. De aceea, Escrivá îndeamnă să iubim lumea și să fim prezenți fără teamă în toate activitățile și organizațiile oamenilor. Fără a lăsa în mod iresponsabil câmp liber dușmanilor lui Dumnezeu și, în același timp, fără asprime: „Atitudinea noastră trebuie să fie, copii ai mei, de înțelegere, de iubire. Acțiunea noastră nu se îndreaptă împotriva nimănui, nu poate avea niciodată nuanțe de sectarism: ne străduim să înăbușim răul prin abundență de bine” (25). Îndeamnă să lucrăm cu „o iubire foarte mare față de toți oamenii, o inimă deschisă tuturor neliniștilor și problemelor lor, o înțelegere imensă, care nu cunoaște discriminări și nici exclusivisme” (26). Să ne străduim „să creștinăm toate activitățile lumii: să-L punem pe Cristos în culmea tuturor activităților umane” (28).

O scurtă secțiune (nn. 33–37) este dedicată comentării unor caracteristici ale formării supranumerarilor și supranumerarelor, între care se remarcă libertatea, atât în asimilarea carismei proprii, cât și în modul de a acționa în domeniul profesional și social: „Libertate, fiii mei – afirmă el –. Să nu așteptați niciodată ca Lucrarea să vă dea indicații temporale” (36). Îndeamnă ca fiecare să caute soluțiile pe care, în conștiință, le consideră cele mai potrivite pentru a rezolva problemele timpului său. Se plânge că există unii care, în Biserică, nu înțeleg și nu respectă această libertate, conduși de clericalism.

Urmează o altă parte (nn. 38–42), de asemenea scurtă, în care sunt expuse alte caracteristici ale apostolatului supranumerarilor, bărbați și femei: nu este o activitate ecleziastică; trebuie exercitată cu smerenie; se desfășoară în cadrul îndatoririlor și drepturilor cetățenești, deoarece vocația are un „caracter pe deplin secular” (41). De aceea insistă din nou asupra necesității de a fi prezenți, ca ferment creștin, în activitățile umane și în viața publică, ținând cont de importanța legislației civile în modelarea vieții oamenilor în chestiuni de relevanță morală.

După o scurtă referire la colaboratori (n. 43), se oprește asupra unor apostolate specifice, precum cel de a face cunoscut mesajul evanghelic opiniei publice prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă (nn. 44–46); apostolatul divertismentului; implicarea în domeniul finanțelor și în diversele sectoare ale economiei și ale politicii (nn. 47–52).

O ultimă secțiune (nn. 53–58) este dedicată vieții de familie și căsătoriei, unde oferă criterii pentru a trăi în mod sfânt îndatoririle conjugale, într-o epocă în care permisivitatea sexuală își făcea loc, la fel ca mentalitatea contraceptivă și divorțul. Scrisoarea se încheie cu câteva cuvinte finale, care îndeamnă la angajarea fidelă în vocația primită, sprijiniți pe conștiința propriei filiații divine (nn. 59–60).