Dragii mei, fie ca Isus să păzească fiicele și fiii mei!
În această perioadă pascală sărbătorim importantul motiv al bucuriei noastre: Cristos a înviat! În plus, fiecare dintre noi va avea și alte motive de bucurie: faptul de a ne simți iubiți și înțeleși de cei care ne sunt aproape, vreo sărbătoare în familie, satisfacții la locul de muncă, rude care reușesc să meargă înainte printre dificultăți etc. Toate aceste realități – mari și mici, atât de des amestecate cu suferințe și limite umane – sunt un dar de la Dumnezeu și ne arată că apropierea lui Cristos cel Înviat în viața fiecăruia dintre noi se manifestă și în lucrurile bune pe care le facem sau care ni se întâmplă.
Să ne amintim cu recunoștință de aceste momente, chiar și atunci când o oarecare tristețe vrea să se strecoare în sufletul nostru. Preasfânta Fecioară Maria, pe care o recunoaștem ca fiind cauza bucuriei noastre, ne va ajuta să fim fericiți și să devenim, așa cum a vrut Sfântul Josemaría, „semănători de pace și de bucurie”.
Cu toată afecțiunea vă binecuvântează,
Părintele vostru
Fernando
Roma, 11 aprilie 2021