Acum 12 ani eram un scriitor destul de cunoscut, îmi dedicasem deja ultimii 30 de ani din viață lumii literare. Însă una din cărțile mele avea să-mi schimbe radical viața, un roman pentru adolescenți intitulat Cucho a câștigat un cunoscut premiu literar.
În 2001 viața mea se desfășura într-un ritm constant. Scriam pentru reviste diferite, țineam conferințe și aveam grijă de familia mea (am 9 copii, 21 de nepoți și un strănepot). Într-o bună zi primesc o scrisoare de la Rasami Krisanamis, o profesoară de limbă spaniolă, de la Universitatea din Chulonghorn, în Bangkok.
Mi-a cerut acordul ca să traducă romanul Cucho în tailandeză, dar mi-a spus că nu-mi poate plăti pentru depturile de autor deoarece voia să folosească fondurile strânse în urma traducerii cărții pentru a susține diverse proiecte educaționale.
Un an mai târziu, Ramasi a decis să plece în Spania ca să-și îmbunătățească nivelul de limbă spaniolă. În momentul în care ne-am întâlnit, m-a rugat să vin în Tailanda ca să țin o conferință pentru profesorii de limbă spaniolă de acolo. Am încercat să refuz dar a fost în zadar, Rasami este cu adevărat o forță a naturii.
Budistă, aparține unei secte foarte stricte, și anume Santi Asoke, și e foarte hotărâtă să facă cât mai mult bine în lume pe cât posibil. După ce mi-a obținut acordul, a făcut aranjamentele necesare pentru plecarea mea și a soției mele Marisa, în Tailanda. Acolo aveam să întâlnesc persoana care avea să aibă un impact major asupra viitorului meu și al familiei mele, Fr. Alfonso de Juan, cu care Rasami colaborează îndeaproape, și pentru că, citez: “nu e nevoie să aparții vreunei religii anume ca să faci fapte bune.”
Fr. Alfonso, un misionar iezuit, și-a petrecut mai bine de 40 de ani în Tailanda. În tot acest timp a acordat ajutor refugiaților din tabere cu peste 400,000 de cambogieni și refugiați din Vietnam. În momentul întâlnirii noastre își concentra toată energia în lupta împotriva prostituției, ca pandemie.
Tinerele fete prinse în această industrie a sexului sunt de obicei orfane, provenite din familii destrămate. În cele mai multe cazuri mama a murit de SIDA, tânăra locuiește cu bunica, lăsându-se păcălită de diverși agenți care sunt în căutare de tinere fete. Fr. Alonso a înțeles că soluția constă în acordarea de burse pentru aceste fete astfel încât ele să aibă acces la o minimă educație care le-ar ajuta să obțină o slujbă și să învețe limba tailandeză, deoarece multe dintre ele provin din zonele cele mai sărace ale țării, în apropierea cu granița cambogiană.
El se bazează pe o rețea formată din profesori, doctori și asistente care pot identifica astfel de tinere, care sunt susceptibile unor astfel de pericole, anume de a fi atrase în această industrie infamă și le dau burse în valoare de 100 de euro. În Tailanda această sumă este echivalentul unui an întreg de studiu, acoperind totodata hainele, mâncarea și tot ce este nevoie astfel încât fetele să nu-și piardă demnitatea umană.
În prima mea călătorie în Tailanda, am avut ocazia să vorbesc cu o adolescentă de 14 ani. O chema Ama. Încercase să dea foc bordelului în care fusese ținută prizioneră. În momentul în care poliția a venit și a întrebat-o de ce a vrut să facă asta, ea a răspuns: “Aș fi fost fericită să mor în foc”.
Femeia care a adus-o pe Ama în oraș îi promisese că îi va găsi un loc de muncă bun. Când Ama a refuzat să coopereze, aceștia au bătut-o până nu a mai putut merge. Atunci a încercat să dea foc clădirii.
Unul din momentele cheie în timpul primei mele vizite a fost atunci când Fr. Alfonso mi-a mărturisit că Iberia tocmai aprobase acordarea unei burse pentru una din fete. Am reacționat sceptic, spunând că lucrul ăsta mi se părea ca o picătură într-un ocean dacă mă raportam la gravitatea și extinderea problemei. Dar el mi-a răspuns prompt: “Măcar, una.” Sintagma asta avea să devină motto-ul familiei noastre.
Întors în Spania, în timpul unei conferințe ținută în Bilbao, am avut ocazia să vorbesc despre tragedia pe care o produce prostituția copiilor în Tailanda și despre munca lui Fr. Alfonso. Deși nu fusese intenția mea, la sfârșitul conferinței oamenii au venit la mine și mi-au donat 3.000 de euro pentru Fr. Alfonso. Încurajat de răspunsul primit, am scris un articol pentru o revistă pentru femei despre bursele acordate tinerelor fete aflate în pericol în Tailanda și ca răspuns donațiile au început să curgă pur și simplu.
Acela a fost momentul în care declicul s-a produs și am hotărât să înființăm fundația Somos Uno (Suntem Unul). Toți copiii mei se implică în derularea acestui ONG, non profit. Se ocupă de proiect ca și când este al lor și ajută în diferite moduri, de la organizarea de evenimente unde se strâng bani până la grija pe care o au față de pagina web creată, trimițând și donatorilor newslettere.
Pâna în momentul de față am reușit să strângem peste 1 milion de euro. Acest lucru i-a permis lui Fr. Alfonso să acorde burse unui număr mai mare de o mie de tinere fete, dintre care peste 100 sunt acum studente la universitate.
Închei cu un email pe care l-am primit de curând de la prietena mea budistă Rasami. “Cu banii strânși din vânzarea cărților dvs. am reușit să acord burse pentru trei fete foarte sărace. Se trezesc în fiecare dimineață la 4.30 ca să muncească preț de o oră înainte de a pleca la școală, ajutând să extragă lichidul din arborele de cauciuc. Una dintre ele are un păr frumos negru, care îi ajunge până la mijloc și pe care l-a tăiat și l-a vândut pe suma de 100 de euro astfel încât să își permită cărțile și uniforma necesare. Când i-am spus că acum va avea o bursă care îi va permite terminarea liceului, nu i-a venit să creadă și a început să plângă de bucurie. Este o fată frumoasă ai cărei părinți au murit și care trăiește cu bunica.
