Crăciun fericit pentru voi toți!

Mai sunt doar câteva zile. Exact pe 24 începe Anul Jubiliar, pe care Papa îl dedică în mod special unui lucru atât de important pentru toți, care este speranța.

„Speranța care nu dezamăgește”. Cu aceste cuvinte ale Sfântului Paul începe documentul cu care Papa a convocat acest an jubiliar: „Speranța care nu dezamăgește”.

Dar ce speranță este aceasta? Multe speranțe, logic, în această lume sunt bune, dar apoi nu sunt împlinite. Dar speranța care nu dezamăgește, după cum bine știm, este speranța – așa cum spune Sfântul Paul în Scrisoarea către Coloseni – speranța care este în cer (cf. Col 1,5).

Dar nu este o speranță în ceruri ca ceva îndepărtat, ci cerul care este „Dumnezeu cu noi”, este puterea lui Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu. Aceasta este siguranța speranței noastre. O speranță care nu dezamăgește. Noi Îl putem dezamăgi pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu ne dezamăgește niciodată.

Îl vedem acum, în aceste zile apropiate de Crăciun, pe Dumnezeu care se face copil pentru noi, care se dăruiește nouă; care transformă – într-un fel și pentru viața noastră – frigul, întunericul, sărăcia Betleemului în marea bogăție a iubirii lui Dumnezeu pentru noi, a darului pe care el însuși îl face din sine, față de noi, față de fiecare dintre noi, față de fiecare dintre noi.

Acesta este motivul pentru care Crăciunul este întotdeauna un motiv de bucurie, de sărbătoare. Și, în același timp, gândindu-ne la speranța pe care Domnul o pune în noi, vedem că atât de mulți oameni sunt lipsiți de ea. Acesta este motivul pentru care suntem, de asemenea, împinși de zel apostolic. Nu pentru că suntem mai buni, ci pentru că am primit, cu harul lui Dumnezeu, credința și speranța, tot pentru a le transmite mai departe.

În așa fel încât, văzând lumea așa cum este – cu atâtea dificultăți, războaie, sărăcie, disensiuni, dar, în același timp, cu atâția oameni buni, așa cum o considerăm adesea – să putem colabora cu toții pentru ca binele să înflorească mai mult, privind mai ales la copilul nou-născut, la Fecioara Maria, la Sfântul Iosif. Acest dar uimitor al lui Dumnezeu, care este pentru fiecare dintre noi.

Dar avem nevoie de credință. Credință în Domnul, încredere în iubirea Sa. Acum îmi amintesc de acea rugăciune pe care Sfântul Josemaría o repeta adesea și care ne-a învățat să o repetăm Domnului nostru: „mărește-ne credința, speranța și caritatea” (iubirea).

Pentru că avem nevoie de darul lui Dumnezeu pentru a avea speranță și pentru a o putea dărui celorlalți, împreună cu afecțiunea, dăruirea și slujirea, care este ceea ce ne face fericiți. Știm foarte bine acest lucru, așa cum spunea Sfântul Josemaría: „ceea ce ne face fericiți nu este o viață comodă, ci o viață în dragoste” (cf. Brazdă, nr. 795). O iubire care se dăruiește, care se dăruiește. Nu este egoism, ci dimpotrivă.

Crăciunul – contemplarea misterului acestui Dumnezeu care ni se dăruiește atât de total – este și un prilej pentru noi de a ne reînnoi dorința de slujire, de dăruire, care este ceea ce ne face fericiți, ceea ce ne face fericiți și eficienți.

Mă rog pentru voi toți, pentru voi toți. Vă cer, desigur, să vă rugați pentru intențiile mele, pentru toată munca care se face, și acum pentru statutul Lucrării, pentru atâtea intenții apostolice din întreaga lume și, mai presus de toate, să ne rugăm mult, întotdeauna, pentru Papă: pentru intențiile sale, pentru întreaga Biserică.

Un Crăciun din nou foarte fericit. Am mare încredere în rugăciunile voastre pentru mine și pentru intențiile mele, Dumnezeu să vă binecuvânteze.