Armelle, ne puteţi explica de ce doriţi ca băieţii dumneavoastră să urmeze activităţile clubului?
Fiecare dintre băieţii noştri a avut oportunitatea să practice un sport, o activitate artistică, să facă parte din organizaţia Scout. Trei dintre ei au ales singuri să îşi petreacă timpul liber în cadrul unui club. Ei regăsesc acolo un spirit familial şi un mare sentiment de prietenie.
Care sunt activităţile care li se propun? Există dimensiuni proprii spiritului acestui club?
Pentru cel mai mic există activităţi manuale, sport sau jocuri în care învaţă întotdeauna respectul faţă de celălalt în grup, ceea ce îl ajută să se maturizeze.
Liceenii au de asemenea, ore de sport, escaladă, ciclism, fotbal, legate de cele de studiu şi o altă formare spirituală. Aceste trei dimensiuni îi însoţesc într-un mod minunat la aceste vârste dificile de 15, 16 ani.
Nu credeţi că fiind deja în colegii sau licee private îi menţineţi într-un cocon?
Ce înţelegeţi prin "cocon"? Precum omida înainte de a deveni fluture, fiecare copil trebuie să se maturizeze, trebuie să înveţe să se cunoască, să îşi dezvolte calităţile... pentru a putea la vârsta maturităţii să trăiască în lume cu, sunt convinsă de acest lucru, o mare stabilitate, o capacitate de a putea face alegeri libere şi o adevărată deschidere în lume.
Nu vă temeţi că băieţii dumneavoastră ar putea fi influenţaţi să devină membri Opus Dei?
Nu, nu mă poate speria lucrul acesta, deoarece fiecare dintre copiii noştri ne-a fost încredinţat de Dumnezeu şi numai El ştie care va fi drumul lor. Asigurându-le formarea la club, sunt educaţi într-o adevărată libertate. Iar să fii din Opus Dei înseamnă să fii chemat de Dumnezeu, nu să fii influenţat. Vom vedea dacă Dumnezeu îi va chema acolo sau în altă parte. Ceea ce este important pentru Bertrand şi pentru mine este că ei se pot destinde într-o ambianţă creştină astfel încât să nu se simtă izolaţi şi să găsească mijloacele de a-şi spori credinţa.
Ce contribuţii pozitive aţi remarcat la copiii dumneavoastră?
Contribuţiile pozitive sunt foarte numeroase şi sensibile. Ei continuă ceea ce noi ne-am străduit să le transmitem acasă, dar lucrul acesta se petrece mai bine deoarece vine de la animatorii clubului şi nu de la părinţi. Aş spune într-o ordine aleatorie: stăruinţa în muncă, dorinţa de a organiza momente plăcute cu prietenii lor, nevoia de explicaţii, de reflecţii mai profunde pe teme de actualitate, stabilirea unui program, atât în timpul şcolii, cât şi pe perioada vacanţelor, eforturi pentru ordinea materială, pentru a servi, evlavie în practica religioasă.
Aceste contribuţii pozitive sunt atât de numeroase încât cred că acest club constituie un adevărat releu al educaţiei familiale.