Cuprins
1. În ce moment al anului are loc?
2. Ce este caracteristic acestui timp liturgic?
3. Care este rolul Sfintei Maria în Advent?
4. Cum se reflectă Timpul Adventului în Sfânta Liturghie?
5. Cum se naște acest timp liturgic?
6. Diferite obiceiuri în timpul Adventului
Te poate interesa: Pagină specială cu materiale audio și texte despre Advent
„Adventul este timpul care ni se dă pentru a-L primi pe Domnul care vine în întâmpinarea noastră, și totodată pentru a ne verifica dorința de Dumnezeu, pentru a privi înainte și a ne pregăti pentru întoarcerea lui Cristos. El Se va întoarce la noi la sărbătoarea Crăciunului, când vom face memoria venirii Sale istorice în umilința condiției umane; dar El vine înlăuntrul nostru de fiecare dată când suntem dispuși să-L primim, și va veni din nou la sfârșitul timpurilor «ca să judece pe cei vii și pe cei morți»” (Papa Francisc, Angelus 3-XII-2017).
1. În ce moment al anului are loc?
Timpul Adventului se caracterizează prin aceea că inaugurează anul liturgic, „în el Biserica marchează cursul timpului prin celebrarea principalelor evenimente din viața lui Isus și din istoria mântuirii” (Papa Francisc, Angelus 29-XI-2020). Durează patru săptămâni și începe cu primele vespere ale duminicii celei mai apropiate de 30 noiembrie, până la primele vespere ale zilei de 25 decembrie. În această perioadă sunt cuprinse cele patru duminici dinaintea Crăciunului. „În aceste patru săptămâni suntem chemați să ne desprindem de un mod de viață resemnat și rutinier și să ieșim hrănind speranțe, hrănind visuri pentru un viitor nou” (Papa Francisc, Angelus 2-XII-2018).
Perioada este împărțită în două părți, fiecare subliniind câte un adevăr de credință important. Prima se întinde până la 16 decembrie și se concentrează asupra evocării celei de-a doua veniri a lui Mesia. A doua parte se desfășoară între 17 și 24 decembrie și este rânduită spre o pregătire mai apropiată a Crăciunului. În acest fel, Biserica îi ajută pe credincioșii săi să-și amintească și să mediteze la „Acela care, venind pentru prima dată în umilința trupului nostru, a împlinit planul răscumpărării hotărât din vechime și ne-a deschis calea mântuirii; pentru ca, atunci când va veni din nou în măreția gloriei Sale, descoperind astfel plinătatea lucrării Sale, să putem primi bunurile făgăduite pe care acum, în așteptare vigilentă, nădăjduim să le dobândim”[1].
Texte ale sfântului Josemaría pentru meditație
Începe anul liturgic, iar antifona de la intrare a Liturghiei propune spre considerare o temă strâns legată de începutul vieții noastre creștine: vocația pe care am primit-o. Vias tuas, Domine, demonstra mihi, et semitas tuas edoce me; fă-mi cunoscute, Doamne, căile Tale și învață-mă cărările Tale! Îi cerem Domnului să ne călăuzească, să ne arate pașii Lui, ca să ne putem îndrepta către plinătatea poruncilor Sale, care este caritatea (E Cristos care trece, nr. 1).
Am ajuns. — Este casa unde se va naște Ioan Botezătorul. — Elisabeta o aclamă, plină de recunoștință, pe Mama Răscumpărătorului ei: Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău! — De unde mie atâta bine, încât să vină Mama Domnului meu să mă cerceteze? (Lc 1,42 și 43.)
Botezătorul încă nenăscut tresaltă... (Lc 1,41.) — Umilința Mariei se revarsă în Magnificat... — Iar tu și eu, care suntem — care eram — niște îngâmfați, făgăduim că vom fi smeriți (Sfântul Rozariu, nr. 2).
2. Ce este caracteristic acestui timp liturgic?
Timpul Adventului este considerat un „timp tare” al anului liturgic, pentru că ne ajută să ne pregătim să-L primim pe Domnul la Crăciun, ne îndreaptă spre creșterea speranței în cea de-a doua venire a lui Cristos și ne amintește prezența Sa necontenită în Euharistie. „Sărbătorind în fiecare an liturgia Adventului, Biserica actualizează această așteptare a lui Mesia: punându-se în comuniune cu îndelunga pregătire a primei veniri a Mântuitorului, credincioșii își reînnoiesc dorința arzătoare după cea de a doua Venire (cf. Ap 22,17). Prin celebrarea nașterii și martiriului Înainte-mergătorului, Biserica se unește cu dorința lui: «Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez» (In 3,30)”[2]. Este o invitație la convertire și la speranță.
Pregătirea pe care ne-o propune Biserica în timpul Adventului se concretizează într-un itinerar de convertire personală. Liturgia ne face prezent acest drum prin figura lui Ioan Botezătorul. De mâna Înainte-mergătorului începem un drum de desprindere de păcat și de lume, „această convertire presupune durerea pentru păcatele săvârșite, dorința de a ne elibera de ele, hotărârea de a le exclude pentru totdeauna din propria viață” (Papa Francisc, Angelus 6-XII-2020). Numai așa vom fi în stare să pornim în căutarea lui Dumnezeu și a Împărăției Sale, spre prietenia și comuniunea cu Dumnezeu, care este adevăratul scop al convertirii fiecăruia.

Totodată, este un timp de așteptare încrezătoare a lui Mesia. Această speranță se întemeiază pe faptul că „Domnul vine mereu, este mereu alături de noi. Uneori nu Se lasă văzut, dar vine întotdeauna. A venit într-un anumit moment istoric și S-a făcut om pentru a lua asupra Sa păcatele noastre — sărbătoarea Crăciunului face memoria acestei prime veniri a lui Isus în momentul istoric —; va veni la sfârșitul timpurilor ca judecător universal” (Papa Francisc, Angelus 29-XI-2020).
În aceste zile, Biserica ne amintește că Dumnezeu este prezent în istoria oamenilor și continuă să lucreze pentru a o conduce spre plinătatea ei în Isus Cristos. Și așa Îi cerem, și tot așa ne amintește liturgia: „Te rugăm, Doamne, să ne fie de folos misterele la care am luat parte, prin care, în timp ce umblăm în mijlocul lucrurilor trecătoare, ne faci încă de pe acum să dorim realitățile cerești și să ne punem inima în cele ce vor dăinui în veci”[3].
Texte ale sfântului Josemaría pentru meditație
Îndrăgostește-te de Preasfânta Umanitate a lui Isus Cristos.
— Nu te bucură faptul că a voit să fie ca noi? Mulțumește-I lui Isus pentru această culme a bunătății! (Forja, 547).
Virtutea speranței — siguranța că Dumnezeu ne cârmuiește cu atotputernicia Sa providentă, că ne dă mijloacele necesare — ne vorbește despre această bunătate neîncetată a Domnului față de oameni, față de tine, față de mine, mereu gata să ne asculte, pentru că niciodată nu obosește să asculte. Îl interesează bucuriile tale, izbânzile tale, iubirea ta, dar și necazurile tale, durerea ta, înfrângerile tale. De aceea, nu nădăjdui în El doar atunci când te lovești de slăbiciunea ta; îndreaptă-te către Tatăl tău din Cer în împrejurările prielnice și în cele potrivnice, adăpostindu-te sub ocrotirea Lui milostivă. Iar certitudinea nimicniciei noastre personale — nu se cere o mare umilință ca să recunoaștem această realitate: suntem o adevărată mulțime de zerouri — se va preschimba într-o tărie de neînvins, pentru că la stânga eului nostru va fi Cristos și ce cifră nemăsurată rezultă!: Domnul este tăria mea și scăparea mea, de cine mă voi teme?
Obișnuiți-vă să-L vedeți pe Dumnezeu în spatele tuturor lucrurilor, să știți că El ne așteaptă mereu, că ne privește și ne cere pe bună dreptate să-L urmăm cu loialitate, fără a părăsi locul care ne revine în această lume. Trebuie să mergem cu o veghe plină de iubire, cu o grijă sinceră de a lupta, ca să nu pierdem însoțirea Sa dumnezeiască (Prietenii lui Dumnezeu, nr. 218).
Isus, Domnul nostru, i-a iubit atât de mult pe oameni, încât S-a întrupat, Și-a luat firea noastră și a trăit în contact zilnic cu săraci și bogați, cu drepți și păcătoși, cu tineri și bătrâni, cu păgâni și iudei.
A stat de vorbă neîncetat cu toți: cu cei care Îl iubeau și cu cei care nu căutau decât felul de a-I răstălmăci cuvintele, ca să-L condamne.
— Străduiește-te și tu să te porți ca Domnul (Forja, 558).
3. Care este rolul Sfintei Maria în Advent?
De-a lungul anului, liturgia ne amintește mijlocirea Sfintei Maria în favoarea tuturor credincioșilor, iar timpul Adventului nu face excepție. Preasfânta Fecioară „strălucește pe calea noastră ca semn de mângâiere și de neclintită speranță”[4], pentru ca Adventul să fie o adevărată pregătire pentru a-L primi pe Pruncul Isus.
Nu este o întâmplare că sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, care se celebrează la 8 decembrie, cade în a doua săptămână din Advent. Această sărbătoare ne amintește că Preasfânta Fecioară este chipul a ceea ce suntem chemați să fim: „sfinți și neprihăniți” (Ef 1,4). Fiind zămislită fără păcatul strămoșesc, Maria reflectă frumusețea unei vieți în har, de unire cu Dumnezeu, liberă de păcat. Această frumusețe este o atracție care ne îndeamnă să ducem o viață curată, desprinsă de păcat și deschisă harului. După cum a spus Papa Francisc, „ceea ce pentru Maria a fost la început, pentru noi va fi la sfârșit” (Papa Francisc, Angelus 8-XII-2020). În acest fel, Fecioara îi însoțește pe fiii ei din Biserică pe drumul de convertire la care invită Adventul.
Pe de altă parte, Doamna Noastră este și model de speranță: o încredere stăruitoare în Dumnezeu, care se revarsă în slujirea celorlalți. La vestea îngerului, Maria răspunde „fiat!”, „fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38), primind cu încredere voința lui Dumnezeu: să fie mama lui Mesia, spre răscumpărarea tuturor oamenilor. Îndată după aceea pornește la drum ca să-i ajute rudei ei, Elisabeta, în greutățile unei sarcini ajunse în a șasea lună (cf. Lc 1,39). Mai târziu, cu puțin timp înainte de a-L naște pe Prunc, trebuie să se mute din Nazaret la Betleem, și se poate deduce că pregătise cele necesare ca totul să fie gata când avea să vină clipa (cf. Lc 2,1-7).

Acestea sunt doar câteva scene care schițează speranța Sfintei Maria și pe care Adventul ne invită să le imităm: o speranță gata să slujească. „Atunci ne aflăm în acel «schimb sfânt» dintre Dumnezeu și om, dintre om și om, în care totul aparține tuturor în «comuniunea sfinților». Această Evanghelie ne cheamă să intrăm pe poarta lui fiat: aceasta este invitația ei, aceasta este mâna harului pe care Domnul ne-o întinde în acest ceas al Adventului”[5]. Așadar, evlavia față de Preasfânta Fecioară ne ajută să păstrăm o speranță activă, să spunem împreună cu ea „fiat!”.
Texte ale sfântului Josemaría pentru meditație
Pentru că Maria este Mamă, devoțiunea față de ea ne învață să fim copii: să iubim cu adevărat, fără măsură; să fim simpli, fără acele complicații care se nasc din egoismul de a ne gândi doar la noi înșine; să fim bucuroși, știind că nimic nu ne poate distruge speranța. Începutul drumului al cărui capăt este să fii complet nebun după Isus este o dragoste încrezătoare față de Sfânta Maria. Așa am scris acest lucru în urmă cu mulți ani, în prologul unor comentarii la Sfântul Rozariu, și de atunci am putut verifica în repetate rânduri adevărul acestor cuvinte. Nu voi intra aici în multe argumente pentru a lămuri această idee: mai degrabă vă invit să o experimentați, să o descoperiți personal, tratând-o pe Maria cu iubire, deschizându-vă inima ei, încredințându-i bucuriile și durerile voastre, cerându-i să vă ajute să-L cunoașteți și să-L urmați pe Isus (E Cristos care trece, nr. 143)
În mod spontan și firesc se naște în noi dorința de a o întâlni pe Maica lui Dumnezeu, care este și Mama noastră. Și de a ne adresa ei și a o iubi ca pe o persoană vie: deoarece moartea nu a biruit asupra ei, ci ea se află în trup și suflet în prezența lui Dumnezeu Tatăl, a Fiului Său și a Duhului Sfânt.
Credința catolică a știut să recunoască în Maria un semn privilegiat al iubirii lui Dumnezeu: Dumnezeu ne numește deja prietenii Săi, harul Său lucrează în noi, ne regenerează din păcat, ne dă puterea pentru ca, în mijlocul slăbiciunilor proprii celui care încă este praf și nimicnicie, să putem reflecta într-un fel chipul lui Cristos. Nu suntem doar niște naufragiați cărora Dumnezeu le-a promis că-i va salva, ci acea mântuire lucrează deja în noi. Relația noastră cu Dumnezeu nu este cea a unui orb care tânjește după lumină, dar geme în suferința întunericului, ci cea a unui fiu care se știe iubit de Tatăl său.
Maria ne vorbește despre această cordialitate, despre această încredere, despre această siguranță. De aceea numele ei ajunge atât de direct la inimă. Relația fiecăruia dintre noi cu propria noastră mamă poate să fie modelul și ghidul pentru relația noastră cu Doamna Numelui Preadulce, Maria (E Cristos care trece, nr. 142)
4. Cum se reflectă Timpul Adventului în Sfânta Liturghie?
Acest timp de pregătire pentru venirea lui Mesia prinde viață în liturgia Sfintei Liturghii, întrucât „liturgia ne conduce să sărbătorim nașterea lui Isus, amintindu-ne totodată că El vine în fiecare zi în viața noastră și că Se va întoarce în glorie la sfârșitul timpurilor” (Papa Francisc, Angelus 1-XII-2019). Lecturile Adventului sunt orientate spre a ne face martori ai momentelor din istoria mântuirii în care Domnul reînsuflețește speranța celor care cred în venirea Sa și îi cheamă la veghe și la pocăință. Astfel, liturgia subliniază aceste idei prin diferitele texte ale profeților, ale apostolilor și prin însăși învățătura lui Isus din Evanghelii. „Meditarea atentă a textelor liturgiei Adventului ne ajută să ne pregătim, pentru ca prezența Sa să nu ne treacă neobservată” (Timpul Adventului: a pregăti venirea Domnului).
Privind la fragmentele din Evanghelie alese pentru acest timp[6], în prima duminică se meditează asupra venirii Domnului la sfârșitul timpurilor, cea de-a doua venire a lui Mesia. În lectura Evangheliei se află pasajul în care Isus cheamă la veghe, la a fi treji în orice clipă, pentru că nu se știe când va veni Domnul[7]. A doua și a treia duminică îl înfățișează pe Ioan Botezătorul, care vestește sosirea lui Mesia și necesitatea convertirii[8] pentru a-L primi. Astfel, Biserica îi invită pe credincioși să ceară iertare pentru păcate și să trăiască speranța de a se ști însoțiți de Isus Cristos.
Pe de altă parte, a patra duminică se concentrează asupra unei pregătiri mai directe pentru prima venire a Domnului. Pentru aceasta, liturgia propune lecturi din Evanghelie despre evenimentele cele mai apropiate de Crăciun. Între ele se află vestirea plină de bucurie a nașterii lui Isus, făcută de înger Sfintei Maria și sfântului Iosif[9]. În acest fel, Biserica îi îndeamnă pe credincioșii săi spre bucuria întâlnirii cu Pruncul Isus. „Această întâlnire dintre Dumnezeu și fiii Săi, datorită lui Isus, este cea care dă viață tocmai religiei noastre și îi alcătuiește frumusețea unică” (Papa Francisc, «Admirabile signum).
Texte ale sfântului Josemaría pentru meditație
A venit Adventul. O bună perioadă pentru a-ți reînnoi dorința, nostalgia, așteptarea sinceră a venirii lui Cristos! A venirii Sale zilnice în sufletul tău grație Euharistiei! — «Ecce veniet!» — Vine! ne spune Biserica pentru a ne încuraja (Forja, 548).
Dacă parcurgeți Sfintele Scripturi, veți descoperi în permanență prezența milostivirii lui Dumnezeu: ea umple pământul, se extinde asupra tuturor copiilor Săi, super omnem carnem; ne înconjoară, ne precede, se înmulțește pentru a ne ajuta, și în continuu a fost confirmată. Dumnezeu, în grija Lui față de noi asemenea unui Tată iubitor, ne consideră în milostivirea Lui: o milostivire blândă, frumoasă ca un nor de ploaie.
Isus Cristos rezumă întreaga istorie a milostivirii divine: fericiți cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire. Și cu altă ocazie: fiți milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv (E Cristos care trece, nr. 7).
5. Cum se naște acest timp liturgic? Care este originea lui?
Începând din secolul al IV-lea, Biserica a început să trăiască Adventul ca pe un timp deosebit de restul anului liturgic. A luat naștere în Hispania și în Galia, ca pregătire ascetică și penitențială pentru sărbătorile Crăciunului.
Încă de la conciliul din Zaragoza, din anul 380, s-a stabilit că credincioșii trebuiau să participe zilnic la celebrările bisericești, de la 17 decembrie până la 6 ianuarie. Nota dominantă a acestui timp era asceza, rugăciunea și întâlnirile frecvente. Aceste practici au variat în funcție de diferitele Biserici din Galia, Milano, Hispania și Anglia, până când, în secolul al VI-lea, în liturgia romană a fost introdusă o perioadă de Advent care dura șase săptămâni, redusă apoi de Papa sfântul Grigore cel Mare la patru săptămâni.
Adventul roman a dobândit cu timpul o semnificație tot mai bogată, astfel încât, pe lângă pregătirea pentru nașterea Domnului, este și timp de așteptare bucuroasă a întoarcerii Sale la sfârșitul timpurilor[10].
Texte ale sfântului Josemaría pentru meditație
Trebuie să alungăm toate grijile care ne îndepărtează de El; și astfel Cristos va fi în inteligența ta, Cristos pe buzele tale, Cristos în inima ta, Cristos în faptele tale. Întreaga viață — inima și faptele, inteligența și cuvintele — plină de Dumnezeu.
Deschideți-vă ochii și ridicați-vă capul, pentru că se apropie eliberarea voastră, am citit în Evanghelie. Timpul Adventului este un timp de speranță. Întreaga panoramă a vocației noastre creștine, acea unitate de viață care are ca nucleu prezența lui Dumnezeu, Tatăl nostru, poate și trebuie să fie o realitate zilnică (E Cristos care trece, nr. 11).
6. Diferite obiceiuri în timpul Adventului
Pietatea populară s-a manifestat în felurite moduri în fiecare cultură. Odată cu începutul Adventului, credincioșii pun în practică diferite obiceiuri care îi ajută să se pregătească pentru a medita misterele acestui timp liturgic.
Un obicei foarte răspândit este coroana de Advent. Este vorba despre niște ramuri de pin în formă de coroană, cu patru lumânări, trei violete și una roz, care se aprind în fiecare duminică din Advent. Cele violete reprezintă spiritul de penitență, de convertire și de veghe pe care acest timp liturgic îl promovează ca pregătire pentru venirea lui Cristos. Pe de altă parte, cea roz este rezervată pentru duminica a treia din Advent și reprezintă bucuria pentru apropierea nașterii Domnului. În biserici, coroana se aprinde în timpul celebrării Sfintei Liturghii. În case, lumânările se aprind într-un moment petrecut în familie, cu rugăciuni sau cântări despre Advent.
Un alt mod de a pregăti nașterea Domnului este așezarea ieslei. Familiile creștine păstrează tradiția de a înfățișa în casele lor misterul Nașterii lui Isus prin figurine. „Ieslea este, într-adevăr, ca o Evanghelie vie, care se naște din paginile Sfintei Scripturi. Contemplarea scenei Nașterii ne invită să pornim pe un drum spiritual, atrași de umilința Aceluia care S-a făcut om pentru a-l întâlni pe fiecare om” (Papa Francisc, «Admirabile signum»). În fața acestor scene, familiile se adună ca să se roage și să cânte colinde, iar ieslea devine cadrul și pentru alte acte de evlavie.
Alte tradiții pregătesc ultimele zile ale Adventului prin diferite novene, precum Posadas în Mexic, Misas de aguinaldo în Puerto Rico și în Filipine, Novena la Pruncul Isus în Ecuador și în Columbia, și atâtea alte practici în culturi diferite. Ceea ce nu lipsește din gândul credincioșilor este dorința de a-L primi pe Pruncul Isus cu cele mai bune dispoziții cu putință.
Texte ale sfântului Josemaría pentru meditație
Câtă siguranță trebuie să ne dea compasiunea Domnului! Dacă strigă spre Mine, Eu îl voi asculta, căci Eu sunt milostiv. Este o invitație, o promisiune pe care nu va înceta să o împlinească. Așadar, să ne apropiem cu toată îndrăzneala de tronul harului, ca să primim îndurare și să găsim ca ajutor harul Său la timpul potrivit. Dușmanii sfințirii noastre nu vor putea face nimic, pentru că acea milostivire a lui Dumnezeu ne previne; și dacă — din vina și slăbiciunea noastră — cădem, Domnul ne ajută și ne ridică. Ați învățat să evitați neglijența, să îndepărtați aroganța, să dobândiți evlavia, să nu fiți prizonieri ai lucrurilor lumești, să nu preferați cele trecătoare celor veșnice. Dar, cum slăbiciunea umană nu poate menține un pas ferm într-o lume alunecoasă, medicul cel bun ți-a indicat și remediile împotriva dezorientării, iar judecătorul milostiv nu ți-a refuzat speranța iertării (E Cristos care trece, nr. 7)
Și în Betleem Se naște Dumnezeul nostru: Isus Cristos! — Nu este loc la han: într-un staul. — Și Mama Lui Îl înfășoară în scutece și Îl culcă în iesle. (Lc 2,7.)
Frig. — Sărăcie. — Sunt un mic rob al lui Iosif. — Ce bun este Iosif! — Mă tratează ca un tată pe fiul său. — Chiar mă și iartă, dacă Îl iau în brațe pe Prunc și rămân ceasuri întregi spunându-I cuvinte dulci și înflăcărate!...
Și Îl sărut — sărută-L și tu —, și Îl joc în brațe, și Îi cânt, și Îl numesc Rege, Iubire, Dumnezeul meu, Unicul meu, Totul meu!... Ce frumos este Pruncul... și ce scurtă este decada! (Sfântul Rozariu, nr. 3).
În definitiv, Adventul este un timp de pregătire și de impuls pentru întâlnirea cu Cristos. „Mersul nostru spre Betleem trebuie să fie o căutare a lui Isus în toate dimensiunile vieții noastre obișnuite. Dar pentru aceasta trebuie să «îndreptăm cărările Lui». Ce înseamnă să «îndreptăm cărările Lui»? Înseamnă, pentru noi, să înlăturăm piedicile din calea venirii Domnului la noi, în sufletele noastre, în viața noastră” (Mons. Ocáriz, 07.12.2020).
[1] Liturghierul Roman, Prefața I de Advent
[2] CBC, nr. 524.
[3] Liturghierul Roman, Duminica I din Advent, Rugăciunea după împărtășanie
[4] Liturghierul Roman în limba spaniolă, Prefața a III-a a Sfintei Fecioare Maria.
[5] Ratzinger, J. (2007). La bendición de la Navidad [Binecuvântarea Crăciunului]. Herder.
[6] cf. Rânduiala lecturilor la Liturghie, nr. 93
[7] cf. Mc 13,33-37; Mt 24,37-44; Lc 21,25-36
[8] cf. Mc 1,1-8; Mt 3,1-12; Lc 3,1-18; In 1,19-28
[9] cf. Mt 1,18-24; Lc 1,26-38
[10] cf. Abad Ibañez, J.A. (1996). La celebración del Misterio Cristiano. Eunsa.

