Când Dumnezeu se amestecă în viaţa unui brutar

Am o brutărie în care muncim patru fraţi şi patru angajaţi, într-o comună vestită mai degrabă pentru cimpoierii ei decât pentru pâine...

Am o brutărie în care muncim patru fraţi şi patru angajaţi, într-o comună care este mai faimoasă pentru cimpoierii ei decât pentru fabricarea pâinii, deşi eu nu ştiu să cânt la cimpoi. Locuiesc în Soutelo de Montes, Pontevedra. Pe harta lumii Soutelo se află aşezat între provinciile Ourense şi Pontevedra. Desigur, alături de faimosul fel de mâncare Ącocido de Lalínµ şi caracatiţa de ĄO Carballiñoµ, nu poate lipsi pâinea.

Dar tu, cititorule, te vei gândi poate, cum de am ajuns eu în pagina aceasta? Păi, foarte simplu. Citeşte-mi mai departe relatarea.

Mă numesc Javier Darriba. Fac parte din Opus Dei şi lucrez ca brutar în Soutelo de Montes (Pontevedra). Cred că dreptul de a se amesteca în viaţa fiecăruia îl posedă doar Dumnezeu, Frumuseţea, Măreţia. Ei bine, Dumnezeu s-a amestecat în viaţa mea în urmă cu câţiva ani. Auzisem câte ceva despre Opus Dei, dar niciodată nu vorbisem cu vreunul dintre membrii săi, până când am ajuns să-mi fac serviciul militar, iar acolo am cunoscut o persoană care făcea parte din Operă.

Eram pe atunci un creştin mai mult sau mai puţin practicant. Mă duceam la înmormântări şi funeralii Ąca majoritatea celor din Galiciaµ. Şi foarte rar mă spovedeam. Asta datorită părinţilor mei, fiind ei foarte buni creştini şi îndrumându-şi foarte bine copiii.

În timpul serviciului militar am început să merg mai des la Sfânta Liturghie, să mă spovedesc... Mi-am dat seama că dacă îi dai ceva lui Dumnezeu, El îţi dă însuţi. Aşa am început să văd că Dumnezeu îmi cerea mai mult, iar pe de altă parte că meseria de brutar era foarte pe placul meu şi tare speram să ajung să o fac. Acesta a fost punctul decisiv, căci Dumnezeu a adus în faţa mea persoane din Opus Dei care mi-au vorbit despre ce înseamnă a se sfinţi prin munca profesională.. Îmi explicau că nu trebuie să ieşi din rândul lumii pentru a deveni sfânt, ci te poţi sfinţi făcând ceea ce ai de făcut, dar din iubire pentru Dumnezeu. Mă însufleţeau să muncesc mai bine, să împărtăşesc un spirit de slujire chiar în pofida defectelor pe care le poate avea cineva.

Toate astea nu însemnau că trebuia să-mi schimb starea de viaţă. După ce am solicitat să fiu admis în Opus Dei, am continuat să fac ce făceam şi înainte, dar cu mai multă mulţumire şi cu mult mai multă speranţă.

O manifestare a efectelor spiritului Operei asupra vieţii mele profesionale - căutând sfinţirea muncii -, este că am lărgit varietatea produselor magazinului. Am început să facem pateuri, patiserie, produse de cofetărie... În plus, am urmat cursuri de specialitate.

Monumentul Cimpoierilor din Soutelo (elcorty)

Vecinii au observat mai ales că, fiind din Opus Dei merg la Sfânta Liturghie în fiecare zi: este un semn exterior a ceva din interior şi nu dependenţa de un orar; dar şi ceea ce se vede este important. Oamenilor le-a fost greu să înţeleagă. Bătrânelele doreau ca eu să ministrez, să le recit rozariul şi Via Crucis. Eu nu am acceptat pentru că voiam să înţeleagă că o persoană obişnuită are aceeaşi obligaţie de a fi sfântă ca un călugăr sau un preot. Uneori lumea confundă, cum mi s-a întâmplat în urmă cu ceva ani, când am fost acasă la un răposat din comună şi intrând, văduva le-a zis celor prezenţi: ĄTăceţi cu toţii, că Javier ne va recita un responsoriu...µ.

Acum, cu trecerea anilor şi după canonizarea Sfântului Josemaría Escrivá de Balaguer, lumea îşi dă deja seama că nu mă pregătesc să fiu nici preot, nici călugăr, pe care atât de mult îi admir şi îi iubesc. Oamenii mă consideră unul de-ai lor.

În aceşti ani a crescut devoţiunea mea către Sfântul Josemaría. Şi încerc de asemenea să o extind printre persoanele pe care le cunosc. Îmi amintesc cum într-o zi, a venit în biroul meu de la brutărie o pereche tânără. Căutau un mecanic care să le repare maşina care se oprise chiar în faţa magazinului meu. Am terminat vânzarea. Apoi am ieşit şi m-am dus până la vehicul. Eu n-am nicio idee de mecanică, dar m-am încredinţat Sfântului Josemaría, apoi le-am cerut să deschidă capota ca să văd motorul maşinii. Au făcut întocmai. Am aruncat o privire, rugându-l în acelaşi timp pe Sfântul Josemaría să le repare maşina. Le-am spus să închidă şi să acţioneze contactul maşinii. Tânărul a făcut-o şi motorul a pornit ca şi cum n-ar fi avut nimic. Cei doi m-au întrebat: Ce i-ai făcut?, surprinşi că fără să fi făcut nimic maşina a pornit. Le-am răspuns: - Vă aduc acum mecanicul. M-am dus în magazin şi am luat câteva imagini stampate pentru devoţiunea către Sfântul Josemaría. Le-am dat în timp ce le spuneam: - Acesta este mecanicul. Au plecat fericiţi şi cu problema soluţionată, iar eu am rămas gândindu-mă cum - funcţionează - cererea de ajutor către Fondatorul Opus Dei.

Încerc de asemenea să-i pun şi pe prietenii mei în contact cu Opera. Şi câteodată lucrurile se petrec mai rapid decât se prevăd. Marcelo este prietenul meu şi are doi fraţi în Brazilia. I-au plăcut pregătirile spirituale şi activităţile de formare creştină la care l-am dus, pentru că înseamnă Ąa-L cunoaşte mai mult pe Dumnezeu, dar a-mi continua muncaµ, spunea Marcelo. După ce a intrat în mediile de formare, la scurt timp, i-a pus în contact cu activitatea Operei pe fraţii săi, căutând el însuşi pe internet adresele unor centre Opus Dei în Brazilia. Două zile după mijlocirea lui, fraţii săi ajungeau deja în mediile de formare creştină într-un Centru al Operei aflat în cealaltă parte a Atlanticului.