Cum a fost naşterea Luciei?
Prima dată când am ţinut-o pe fetiţa noastră în braţe a fost momentul cel mai fericit din viaţa noastră şi în acelaşi timp cel mai trist: când am văzut-o, am înţeles că Dumnezeu ne-a încredinţat această fetiţă ca să o ajutăm să reuşească, cu toată strădania care va fi necesară. Sarcina în sine a fost o minune, faptul că a venit pe lume vie a fost altă minune, şi tot aşa minunile continuă.
„dacă o laşi pe fetiţă să trăiască, îţi promit că tatăl ei şi cu mine ne vom dedica întreaga viaţă pentru a o ajuta să reuşească”
Când avea 15 zile i s-a făcut prima operaţie, foarte riscantă, şi cu foarte puţine şanse de supravieţuire. În faţa acestei situaţii, Begonia i-a spus lui Dumnezeu: „uite, două lucruri ţi-am cerut în viaţă şi mi le-ai dat pe amândouă, dar acum vorbesc foarte serios; Tu ne-ai dat copila cu această problemă iar eu îţi spun: dacă o laşi pe fetiţă să trăiască, îţi promit că tatăl ei şi cu mine ne vom dedica toată viaţa pentru a o ajuta să reuşească, dar dacă vrei să ne-o iei, atunci ia-o acum”. Azi Lucia are 8 ani şi duce o viaţă normală, cu excepţia unor îngrijiri speciale, care însă nu o împiedică să se dezvolte la fel ca orice altă fetiţă de vârsta ei.
Putem spune că, fără să se întâmple nimic extraordinar, Dumnezeu ne-a pus în faţă de fiecare dată, ca din întâmplare, soluţia pentru fiecare situaţie concretă, şi aşa este toată povestea noastră cu Lucia. Dumnezeu care a îngăduit o problemă, îţi dă imediat şi soluţia, trebuie doar să priveşti, să fii atent şi să o primeşti.
Care sunt momentele de care vă amintiţi în mod special din copilăria fetiţei voastre?
Când a venit momentul să alegem o şcoală pentru Lucia, ne-am interesat de diferite centre, care să aibă servicii ca logopedie sau posibilitatea de a face exerciţii psihomotorii. Am ales un centru privat, laic, pe care îl aveam aproape de casa unde locuiam.
Dar nu am beneficiat niciodată de serviciile de sprijin pedagogic pe care ni le oferise atunci şcoala, de aceea a trebuit să le căutăm în altă parte, pentru a alina greutăţile de care se lovea Lucia pe măsură ce creştea. Fiind conştienţi de faptul că aceşti primi ani de viaţă sunt fundamentali, nu am vrut să economisim eforturile pentru ca fetiţa noastră să se poată dezvolta cât mai normal.
„Am observat că aceia ce avuseseră direct de-a face cu membrii Opus Dei erau cei care se pronunţau favorabil”
„Sunt încântată de această şcoală”, a scris în mesajul său Agatha Ruiz de la Prada, cu ocazia vizitei sale la şcoală.
Responsabilitatea de a o face să reuşească era evident a noastră, însă am avut prea puţin de sprijin din partea şcolii. Slavă Domnului, am cunoscut ONG-ul „ Save the children ” care ne-a ajutat pe durata acelui ultim an preşcolar, în care se învaţă tot abecedarul, numerele, formele, noţiunile, etc., an extrem de important pentru a putea începe şcoala primară.
Cum v-aţi hotărât să schimbaţi şcoala?
Motivele au apărut unele după altele. Apartamentul nostru de atunci se afla într-o zonă foarte zgomotoasă şi somnul Luciei era afectat, plus că mereu a avut dureri de cap, şi internările de lungă durată în spital o făceau să doarmă şi mai greu. Noapte după noapte trebuia să ne confruntăm cu nesomnul, până când situaţia a devenit insuportabilă.
Atunci s-a ivit o altă întâmplare din acelea care au însoţit mereu viaţa Luciei: am găsit o casă perfectă, foarte convenabilă şi bine aşezată, aşa cum voiam noi să locuim. Am fost surprinşi să vedem că lângă noi se construia o şcoală privată, ce oferea exact serviciile de care aveam nevoie: se numeşte Fuenllana şi este o operă corporativă a Opus Dei. Noi nu avusesem contact direct cu Opus Dei, şi, evident, am început să întrebăm printre cunoscuţii noştri.
„Cum le-a văzut, a sărit din pat, deşi de obicei, după operaţii, abia putea să se mişte de durere”
Am primit păreri împărţite, unele bune, altele rele, dar am observat că aceia care avuseseră direct de-a face cu membrii Opus Dei erau cei care se pronunţau favorabil.
În cele din urmă ne-am hotărât să ne înscriem şi ne-am dus la Fuenllana, însă directoarea nu era acolo; am lăsat coordonatele noastre şi în câteva zile ne-a chemat la telefon, interesându-se de Lucia şi de noi. Când am închis telefonul am avut o senzaţie pe care nu o mai avusesem până atunci: nu eram singuri pentru că o persoană care nu ştia nici cine suntem, care nu ne văzuse niciodată, îmi spunea să nu ne facem probleme, pentru că avea să facă tot posibilul pentru ca Luciei să-i fie bine la această şcoală. Nu vă puteţi imagina cât am fost de impresionaţi că ne-a telefonat şi ne-a încurajat, chiar înainte ca Lucia să fie elevă a şcolii.
Ce aveţi de spus despre timpul de când sunteţi la Fuenllana?
Din partea acestei şcoli nu am primit altceva decât sprijin şi afecţiune: în mai anul trecut Luciei a trebuit să i se facă o nouă operaţie „mare”. Prima zi după ce a ieşit de la terapie intensivă au venit să o viziteze învăţătoarea şi o altă profesoară; cum le-a văzut, a sărit din pat, deşi de obicei, după operaţii, abia putea să se mişte de durere... când am văzut-o cum sare, cei care au trebuit să se aşeze am fost noi. Profesoarele de la şcoală i-au adus desene pe care i le făcuseră fetiţele, o jucărie de pluş şi o fotografie a colegelor cu jucăria.Nu putem spune dacă minunea s-a întâmplat pentru că lumea s-a rugat sfântului Josemaria, sau pentru că noi l-am implorat pe Dumnezeu, sau a fost afecţiunea pe care am primit-o, sau au fost toate trei la un loc, cert e că recuperarea, care ar fi durat în mod normal săptămâni întregi, acum a durat câteva zile, şi fără complicaţii.
Sărbătoarea sfântului Josemaria
În plus, înainte de operaţie am primit un telefon de la directoarea şcolii, care ne-a spus că toată lumea se roagă să fie totul bine, ne-a încurajat să ne încredinţăm rugăciunile ocrotitorului şcolii, sfântul Josemaria, şi ne-a dat o iconiţă cu o relicvă, pe care noi i-am pus-o Luciei, ca să-o poarte în timpul operaţiei.
Când totul s-a terminat, eram atât de fericiţi, de recunoscători şi înconjuraţi de dragoste şi sprijin, încât ne-am gândit să ne arătăm recunoştinţa faţă de toţi prin intermediul sfântului Josemaria, aşa că am dăruit florile pentru decorarea sălii la liturghia slujita în sărbătoarea sa, la 26 iunie. La urma urmei, toate le primisem prin Opus Dei, şi anume prin Fuenllana, care este rezultatul fidelităţii sfântului Josemaria.
Deci, Fuenllana v-a schimbat viaţa?
Da, foarte mult. Înainte eram o familie unită şi luptătoare, faţă cu lumea şi cu obstacolele din lume. Azi suntem în continuare o familie unită şi luptătoare, dar acum nu suntem singuri, avem prieteni: ei toţi ne-au făcut să-l redescoperim pe Isus Hristos, pe Maica Domnului, pe Duhul Sfânt... şi deşi durerea şi lupta continuă şi nu vedem sfârşitul drumului, acum avem mai multă pace, suntem mai fericiţi şi mai mândri de a fi o mică familie mare.
