„A trăi strângând mai mult sau mai puţin cureaua”

Tată a cinci copii, Pablo lucrează în administraţia publică. Copiii săi sunt încă mici aşa că educaţia lor este grija lui cea mai importantă. Ei trebuie să înveţe să-şi administreze libertatea într-o manieră responsabilă, să reuşească, dar să înveţe şi ce înseamnă să greşeşti.

„Am făcut studii de drept la universitatea Complutense din Madrid, dar cele mai frumoase momente le-am petrecut la biblioteca universităţii autonome unde lucra prietena mea.”

Cu soţia mea la Roma

Pablo s-a căsătorit cu această fată şi s-au instalat la Madrid. Au cinci copii, iar cel mai mare va împlini în curând 8 ani. Pablo are un scooter coreean de 125 cm3 ca să circule prin oraş. Este agent administrativ în serviciul public. Ea este avocat în domeniu afacerilor, specializată în operaţiuni de bursă. „Asta înseamnă că ea are venituri mai mari decât mine, munceşte mai mult decât mine, se ocupă de casă, de banii familiei, este extraordinară. Eu fac ce pot. Gătesc de cele mai multe ori, nu mă descurc prea rău, uneori chiar foarte bine. Asta-i părerea copiilor mei, mai ales când le fac hot-dogs cu ketchup sau paste, tot cu ketchup, se înţelege.”

Trei dintre copiii mei

Amândoi soţii sunt preocupaţi de criză, desigur; trebuie să facă faţă unui împrumut imobiliar care se va întinde până în 2040. Dar este de la sine înţeles că „atunci când eşti obişnuit să trăieşti cu cureaua mai mult sau mai puţin strânsă, să-ţi petreci cele mai multe vacanţe la Madrid, să te distrezi cu toate jocurile care se pot organiza pe nisip, atunci nu regreţi nici belşugul, nici parcurile de distracţii. Cred că pentru a fi fericit ai nevoie de foarte puţin, este suficient să-i faci pe alţii fericiţi.”

Cu fiica mea

Când l-am întrebat care este principala lui grijă la ora actuală, n-a fost vorba de împrumutul care va dura până în 2040. Ne-a vorbit în primul rând despre educaţia copiilor lor. „Arantxa şi cu mine suntem implicaţi într-un mare număr de activităţi care privesc educaţia şi orientarea familială atât ca factori responsabili, cât şi în calitate de cursanţi în instituţiile pe care le frecventează copiii noştri. Pentru noi cel mai important este timpul pe care îl petrecem împreună cu ei pentru a-i cunoaşte mai bine, pentru a le da un exemplu demn de urmat, pentru a le răspunde la întrebări. La vârsta lor discursurile nu le ţin nici de cald, nici de frig.”

„A-ţi educa copiii în spiritul libertăţii este într-adevăr ceva pasionant, nu poţi să fii în locul lor în momentul când îşi vor afirma opţiunile, trebuie să înveţe să-şi administreze libertatea, să reuşească, dar să înveţe şi ce înseamnă să greşeşti. Şi cum să-l înveţi pe un copil să aibă de-a face cu aceia care nu gândesc ca el ? Cum să ajungi la ceea ce însemnă spiritul creştin în slujba celorlalţi ? Iată o adevărată provocare ce ne preocupă mai mult decât împrumutul până în 2040, cu toate că…