Mesajul prelatului (august 2021)
Prelatul Opus Dei ne invită să-l însoțim în rugăciunea sa cu ocazia celei de-a cincizecea aniversări a hirotonirii sale preoțești.
Să-L cunoști și să te cunoști (X): Isus este foarte aproape
Sfântul Josemaría vorbea despre un „quid divinum”, ceva divin, de descoperit în jurul nostru, în treburile de care ne ocupăm. Pentru noi se deschide astfel o nouă dimensiune, care ne permite să împărțim totul cu Dumnezeu.
O gură de speranță. Prelatul Opus Dei se întâlnește cu credincioși din Liban
Webinar cu Prelatul Opus Dei și credincioșii din Liban în momente de criză din această țară.
Mesajul Prelatului pentru luna iulie
Cu ocazia sărbătorii Sfintei Maria Magdalena, prelatul Opus Dei ne propune să acceptăm cu un entuziasm reînnoit invitația lui Isus de a ne converti.
Să-L cunoști și să te cunoști (IX): Nu te teme, căci Eu sunt cu tine
De-a lungul vieții noastre de rugăciune, există, desigur, dificultăți sau îndoieli. În asemenea perioade, sunt numeroase motive să gândim că Dumnezeu, în mod deosebit, este alături de noi.
Să-L cunoști și să te cunoști (VIII): Momentul oportun
Dumnezeu ne face să trăim rugăciunea în modul care ne convine cel mai bine în orice moment. Sfânta Elisabeta este martorul unui mod, în care răbdarea și constanța dau naștere unei depline bucurii.
Să-L cunoști și să te cunoști (VII): În căutarea conexiunii
Cuvintele pe care Sfântul Josemaría le folosea la începutul și la sfârșitul rugăciunii ne pot servi de ghid și pentru rugăciunile noastre.
Videoclipul despre Societatea sacerdotală a Sfintei Cruci
O explicație a Societății Sacerdotale a Sfintei Cruci din mărturiile membrilor sale.
Logodnă și căsătorie: cum să găsești persoana potrivită?
Să te pregătești pentru a întreprinde o călătorie pentru toată viața necesită alegerea companionului de drum adecvat. Ce ne spune credința creștină? Cum să combini credința și inima? Iată noul articol din seria despre iubire și căsătorie.
Să-L cunoști și să te cunoști (VI): Dumnezeu ne vorbește prin cuvinte și prin lucrări
Dumnezeu vorbește încet, dar neîncetat; în Sfânta Scriptură, în Evanghelii, în special, dar și în lumea noastră interioară.









