Număr de articole: 1410

Exemple de credință (V): Maria, model și maestră a credinței

Maica noastră ne învață să fim complet deschiși voinței divine, chiar dacă aceasta este misterioasă. De aceea, ea este maestră a credinței.

Texte spirituale

Mesaj al Prelatului (26 august 2025)

Cu prilejul comemorării martiriului sfântului Ioan Botezătorul (29 august), prelatul Opus Dei invită la o reflecție asupra valorii adevărului și a umilinței.

Sfânta Fecioară, pricina bucuriei noastre

Omilia rostită de Sfântul Josemaría Escrivá pe 15 august 1961, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, publicată în „E Cristos care trece”.

Așa cum Biserica dorește să fie slujită

În inima preotului bate o dorință profundă de fidelitate față de Dumnezeu și de slujire a celorlalți. Cei care descoperă chemarea de a trăi spiritul Opus Dei găsesc în Societatea Preoțească a Sfintei Cruci un sprijin pe drumul lor de sfințenie, în deplină unire cu episcopul și cu prezbiteriul.

Texte spirituale

Mesaj al Prelatului (21 iulie 2025)

Prelatul Opus Dei mulțumește lui Dumnezeu pentru spiritul de familie din cadrul Lucrării și invită la rugăciune pentru Jubileul tinerilor.

Ce a fost într-adevăr steaua de la răsărit?

Una dintre cele 50 de întrebări frecvente despre Isus Cristos și Biserică, la care a răspuns o echipă de profesori de istorie și teologie de la Universitatea din Navarra.

Isus Cristos

Sfântul Iosif, soțul Mariei - Cuvinte ale Sfântului Josemaría

În acest scurt videoclip, sfântul Josemaría vorbește despre sfântul Iosif, tatăl Domnului și soțul Fecioarei. „L-a învățat pe Isus atâtea lucruri și L-a ocrotit când era Copil (...). Câte încercări i-a trimis Domnul și cu câtă delicatețe le-a dus la capăt!”.

Întâlnire cu Sfântul Josemaría în Brazilia

Film remasterizat a unei întâlniri cu san Josemaría Escrivá de Balaguer, în timpul călătoriei sale de cateheză în Brazilia, care a început la 22 mai 1974. Am adăugat subtitrările în limba română.

Un pas mic azi, un mare salt mâine

Fericita Guadalupe Ortiz de Landázuri a murit acum 50 de ani, la 16 iulie 1975. Cu ocazia acestei aniversări, ne amintim de viața ei, plină de aventuri și de slujire față de ceilalți. A fost o femeie care L-a lăsat pe Dumnezeu să o surprindă și a răspuns cu o vocație plină de bucurie, care reflecta măreția iubirii lui Dumnezeu.

Ce știm de fapt despre Isus?

Una dintre cele 50 de întrebări frecvente despre Isus Cristos și Biserică, la care răspunde o echipă de profesori de Istorie și Teologie de la Universitatea din Navarra.

Isus Cristos