Prelatul Opus Dei la UNIV 2026: „Să ne simțim cu toții foarte liberi, pentru marea libertate de a iubi”
În zilele premergătoare Triduum-ului Pascal la Roma, Mons. Ocáriz s-a întâlnit cu tineri din întreaga lume pentru a dialoga despre credință, muncă și prietenie, printre multe alte teme.
Papa Leon al XIV-lea îi binecuvântează pe participanții la UNIV și îi invită să-și reînnoiască angajamentul baptismal
La audiența din Miercurea Sfântă, Papa ne invită să fim „martori plini de bucurie ai învierii”. De asemenea, i-a salutat pe cei aproape 2.500 de participanți la UNIV care s-au reunit la Roma pentru a trăi Săptămâna Sfântă alături de Papă.
Papa Francisc către tinerii de la UNIV: „Să continuați să mergeți cu entuziasm în credință”
Cu profundă recunoștință și bucurie redăm scrisoarea pe care Papa Francisc a trimis-o tinerilor participanți la UNIV 2025. O împărtășim cu toți pentru a ne uni în rugăciune pentru Sfântul Părinte, așa cum ne cere în scrisoare.
Întâlniri ale tinerilor cu Prelatul la Roma
Imagini de la întâlnirile pe care Mons. Fernando Ocáriz le-a avut în Săptămâna Mare în Cetatea Eternă cu grupuri de studenți universitari din diferite părți ale lumii.



