Cele mai bune momente ale Prelatului cu UNIV 2026

În zilele premergătoare Triduum-ului Pascal la Roma, Mons. Ocáriz s-a întâlnit cu tineri din întreaga lume pentru a dialoga despre credință, muncă și prietenie, printre multe alte teme. Aproximativ 2.500 de studenți din 26 de țări se adună la Roma pentru a trăi Săptămâna Mare alături de Papă și pentru a se întâlni cu prelatul Opus Dei.

În după-amiaza zilei de luni, 30 martie, sute de studente universitare l-au primit pe Mons. Fernando Ocáriz, însoțite de imnul oficial al Jocurilor Olimpice Milano 2026, interpretat la vioară. UNIV, care anul acesta are ca temă „Construirea de punți: arta dialogului”, a reunit studenți de pe cele cinci continente la Roma pentru un moment de reflecție și dialog asupra provocărilor societății contemporane. Prelatul a început întâlnirea împreună cu participantele aprinzând o lumânare în fața unei imagini a Fecioarei Maria, Regina Păcii, pentru a se ruga în mod special pentru țările aflate în conflict.

Mons. Fernando le-a încurajat să trăiască aceste zile cu multă recunoștință, centrate interior asupra misterelor Săptămânii Sfinte: Euharistia, Pătimirea și Învierea lui Cristos. Le-a îndemnat, de asemenea, să aibă o viziune mereu foarte pozitivă și plină de optimism, în ciuda dificultăților din viața personală și din viața lumii: „există întotdeauna ceva fundamental, și anume iubirea lui Dumnezeu pentru noi”. Și a amintit cuvintele sfântului Ioan: „noi am cunoscut și am crezut iubirea pe care Dumnezeu o are față de noi” (1In 4,16).

Prelatul a insistat în mod special asupra faptului că creștinii „trebuie să creadă în iubirea lui Dumnezeu pentru noi pentru a trăi o viață creștină plină de bucurie. Nu ne bazăm doar pe propriile forțe; ne bazăm pe iubirea lui Dumnezeu pentru noi, pentru fiecare în parte”. De asemenea, a reflectat asupra modului în care trebuie „să avem și un suflet universal. Întreaga lume este a noastră. De aceea, atunci când aflăm vești bune din lume, ele sunt și ale noastre pentru a ne bucura. Iar când vedem atâtea nenorociri, războaie… este ceva foarte al nostru. Totul este al nostru. Nu pentru a ne apăsa. Fiindcă, dacă totul este al nostru, atunci și toată forța, toată bunătatea, toată rugăciunea din lume ne influențează. Nu suntem niciodată singuri”.

Amintind că Centenarul Lucrării este deja foarte aproape, Prelatul a comentat că o idee de fond este că „Centenarul nu înseamnă doar comemorarea trecutului, ci și conștiința unei realități prezente”. De aceea, a adăugat, Centenarul este și un punct de plecare în care toate persoanele sunt protagoniste.

La întâlnirea pe care a avut-o în Miercurea Sfântă cu studenți universitari, Mons. Ocáriz a încurajat intensificarea rugăciunii pentru Papă, mai ales în contextul actual. A invitat să se transforme acest lucru într-un scop concret pentru Săptămâna Sfântă: a ne ruga în fiecare zi puțin mai mult pentru Sfântul Părinte. De asemenea, a aprofundat valoarea libertății: „Să ne simțim cu toții foarte liberi, pentru marea libertate de a iubi”. A subliniat că adevărata libertate nu constă doar în a alege, ci în a vrea binele și a iubi ceea ce este cu adevărat demn de iubit. „În Cer — a explicat — libertatea se păstrează în modul ei cel mai deplin, care este iubirea”.

Prietenia reală în diferență

Amira, din Nigeria, i-a spus Părintelui că este musulmană și că a venit la UNIV invitată de o prietenă catolică. A întrebat cum poate dialogul să ne ajute să trecem de la presupuneri la o înțelegere reală și cum putem crea relații autentice și prietenii cu persoane de credințe diferite. Prelatul i-a vorbit despre importanța prieteniei adevărate: nu este o simplă cunoaștere, ci „o formă de iubire, de a vrea binele celuilalt; iar acest lucru este posibil întotdeauna cu oricine, indiferent ce gândește”, dacă acea persoană este deschisă să iubească și să se lase iubită. „De aceea — a concluzionat Mons. Ocáriz —, când există prietenie adevărată, ceea ce avem în interior tinde să se transmită în mod spontan. Aici se află esența prieteniei: a transmite ceea ce porți în tine, nu pentru a impune ceva, ci pentru că există o iubire autentică”.

Alte intervenții au evidențiat centralitatea prieteniei în viața creștină. Un tânăr din Moscova, dintr-o familie ortodoxă, și-a împărtășit parcursul de apropiere de credință. În fața dificultăților sau neînțelegerilor din mediul său, Părintele a subliniat că credința se transmite mai ales prin comunicarea personală și prietenia autentică: ceea ce ajunge la ceilalți este ceea ce fiecare poartă în suflet și în inimă. La aceasta se adaugă întotdeauna rugăciunea pentru fiecare persoană, având încredere că Dumnezeu este cel care transformă sufletele.

În aceeași linie, a răspuns unui alt student la întrebarea despre cum să însoțim prieteni cu stiluri de viață îndepărtate de credință. A subliniat importanța bunului-simț și a unei prietenii sincere, care știe să iubească fără a împărtăși ceea ce nu este bun. A invitat să trăim răbdarea — „prin răbdare vă veți dobândi sufletele” (Lc 21,19) — ca o cheie pentru a însoți procesele personale.

În cele din urmă, a evidențiat că spiritul de slujire este un drum pentru a-i apropia pe oameni de Isus: a trăi în așa fel încât ceilalți să perceapă această slujire și să se întrebe care este originea ei, descoperindu-L astfel pe Cristos, care „este în mijlocul nostru ca unul care slujește”.

Valoarea muncii

Clara, din Madrid, cunoscând mai bine activitatea Administrației, s-a întrebat cum poate munci cu un sens mai profund, care să depășească banii sau statutul. Prelatul a răspuns că cheia se află în dorința de a sluji și de a face viața plăcută celorlalți. „De multe ori lipsește ideea că munca nu este doar pentru cel care o face, ci că munca este — în mod fundamental — un serviciu. Trebuie să promovăm și să transmitem nu doar necesitatea, ci și frumusețea și măreția muncii ca serviciu”. Mons. Ocáriz le-a încurajat pe participante să „descopere, să valorizeze acest caracter de slujire al muncii”, deoarece „ajută la a munci mai bine, cu mai multă bucurie și este, de asemenea, baza pentru ca această muncă să fie ridicată la nivel supranatural în viața creștină”.

Ignacia vine din Chile și a întrebat cum putem folosi inteligența artificială fără a înceta să ne străduim și fără a pierde virtuțile umane care fac din munca noastră o adevărată ofrandă lui Dumnezeu. Părintele a încurajat-o să o folosească în măsura în care este oportună și utilă, dar apoi „să asimilăm lucrurile pentru a le integra: nu doar să dobândim pasiv cunoștințe, ci să folosim aceste cunoștințe — care sunt mult facilitate de inteligența artificială — pentru a elabora o gândire proprie”.


„A construi punți: artea dialogului”

În acest an, aproximativ 2.500 de studenți din peste 26 de țări, între care și România, se vor reuni la Roma pentru a participa la UNIV 2026, o întâlnire internațională a studenților universitari care doresc să trăiască Săptămâna Sfântă alături de Papă. Pe lângă celebrările liturgice, participanții vor putea lua parte la mai multe întâlniri cu prelatul Opus Dei, Mons. Fernando Ocáriz, precum și la două spații academice — UNIV Forum și UNIV Lab — care vor avea loc marți și miercuri la Universitatea Pontificală a Sfintei Cruci, pentru a aprofunda și a dezbate tema „Construirea de punți: arta dialogului”.

Provocarea dialogului autentic

Reflecția acestei ediții pornește de la un paradox pe care mulți îl vor recunoaște: Pedro Lima (Brazilia), unul dintre organizatori, îl formulează astfel: „Trăim în era hiperconectării și, paradoxal, a singurătății: nu am avut niciodată atât de multe voci în jurul nostru și atât de puțină capacitate de a ne asculta cu adevărat. De aceea, cea mai urgentă provocare a generației noastre este, poate, să învățăm să dialogăm: să ascultăm cu deschidere spre schimbare, să căutăm împreună adevărul, să-l recunoaștem în celălalt nu ca adversar, ci ca însoțitor de drum”.

Pili Fernández (Guatemala), de asemenea din echipa organizatoare, adaugă o altă dimensiune: „UNIV este un moment pentru a ne opri și a reflecta asupra modului în care vrem să continuăm să construim lumea și relațiile cu ceilalți. Se va vorbi mult despre dialog și despre adevăr. Adevărul ca motor al unei curiozități sănătoase, care ne permite să ne ajustăm privirea la realitate și să ne deschidem cu uimire către dialogul cu ceilalți”.

Conferențiari, masterclass-uri și cultură la Roma

Programul include conferințe, expoziții artistice și masterclass-uri cu vorbitori din domenii foarte diverse: Hope Kean, neurocercetătoare cognitivă la MIT (SUA); Santiago Martínez, director al Inter-Cultur; Jack Valero, cofondator Catholic Voices; Caitlin West, creatoarea podcastului Crash Course Catholicism; și Juana Acosta, profesoară la Universitatea La Sabana (Columbia) și expertă în litigiu strategic pentru apărarea drepturilor omului, printre alții.

Youth: întâlnirea continuă dincolo de Roma

A fi la Roma înseamnă a te întâlni cu inima Bisericii și cu patrimoniul cultural, spiritual și artistic al orașului. Dar întâlnirea nu se încheie odată cu întoarcerea acasă. Youth este spațiul digital al opusdei.org „al tinerilor și pentru tineri”, care însoțește această întoarcere: resurse în format text, audio și video pentru rugăciune, aprofundarea credinței și creșterea în formare umană. Un aliat pentru ca, oriunde s-ar afla, tinerii să poată fi constructori de dialog și pace, așa cum invită Papa Leon al XIV-lea.

Cu privirea îndreptată spre pace

Întâlnirile UNIV au început în 1968, sub inspirația Sfântul Josemaría Escrivá, ca o experiență a universalității Bisericii și a unității cu Papa. În acești 58 de ani, peste 100.000 de studenți universitari au participat. Ca semn de recunoștință, este obișnuit ca participanții să-i viziteze rămășițele în biserica prelatică Sfânta Maria a Păcii.

Această ediție are și o dimensiune solidară, marcată de apelul la pace al Sfântului Părinte și de situația multor țări afectate de conflicte, persecuții sau dezastre naturale. În acest spirit, participanții la UNIV 2026 vor promova inițiative de sprijin pentru proiectul Be Do Care, care încurajează propuneri cu impact social, profesional și sustenabil în întreaga lume.

Mai multe informații pe univforum.org și univinspire.org.