Opus Dei

Este rege şi doreşte să domnească în inimile noastre de fii ai lui Dumnezeu. Dar să punem la o parte imaginea pe care o avem despre domniile pământului: Cristos nu domină nici nu încearcă să se impună

Sacrificiu! Sacrificiu! —Este adevărat că a-L urma pe Isus Cristos (şi chiar El a spus-o), înseamnă a-şi purta crucea. Dar nu-mi place să aud sufletele care s-au îndrăgostit de Domnul Nostru vorbind atâta de cruce şi de renunţări

Isus ispitit. Tradiţia explică această scenă considerând că Domnul nostru, pentru a ne da exemplu în toate, vrea să fie supus şi ispitei

Văzând mulţimile, [Isus] s-a urcat pe munte şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el discipolii săi. Şi, deschizându-şi gura, îi învăţa zicând: "Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor"

Purtându-şi singur crucea, a ieşit spre locul numit "al Craniului", care în ebraică este numit "Golgota", unde l-au răstignit pe el şi împreună cu el alţi doi, de o parte şi de alta, iar Isus în mijloc

În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: "Pace vouă!"

Iată că au ajuns la Ierusalim nişte magi din Răsărit şi întrebau: „Unde este regele nou-născut al iudeilor? Căci am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să ne închinăm lui”

În tragedia Pătimirii culminează viaţa noastră şi întreaga istorie umană. Săptămâna Sfântă nu se poate reduce la o simplă comemorare: este meditarea misterului lui Isus Cristos care continuă în sufletele noastre

Timpul adventului este timp de speranţă. Toată panorama chemărilor creştine, acea unitate de viaţă care are ca nerv prezenţa lui Dumnezeu, Tatăl nostru, poate şi trebuie să devină o realitate zilnică

Istoria umană este şi va fi totdeauna „Istoria mântuirii”: ceea ce Biserica celebrează în cursul anului liturgic. Sărbătorile şi timpurile nu sunt „aniversări”, o simplă repetare a unor momente istorice ale vieţii Domnului